- El pe mine mă vrea, înfățișarea mea exterioară și nicidecum sentimentele sau inteligența sau chiar trupul meu. Nimic din ceea ce este uman. E un colecționar. De aici provine tot ce este mort în el.
- Nu a rostit decât acele două vorbe, dar le spusese cu atâta sinceritate: „Te iubesc!”
Cuvinte lipsite de orice speranţă. Le spusese aşa cum ar fi spus „Am cancer”.
Era basmul lui. - Îi urăsc pe toţi cei prost crescuţi şi ignoranţi. Îi urăsc pe toţi infatuaţii şi ipocriţii. Urăsc geloşii şi răzbunătorii. Urăsc toţi acriţii, meschinii şi mediocrii. Urăsc toţi plicticoşii mici la suflet, cărora nu le este ruşine că sunt plicticoşi şi mici la suflet. Urăsc ceea ce G.P. califică Oamenii Noi, clasa-care-urcă, cu banii şi televizoarele, şi maşinile lor, cu stupidele lor vulgarităţi şi felul lor stupid şi abject de a imita marea burghezie.
Iubesc cinstea, şi libertatea, şi generozitatea. Iubesc capacitatea de a face ceva, de a crea. Îmi place să mă implic din plin. Iubesc tot ce nu este static şi îi urăsc pe toţi cei care se mulţumesc să stea de o parte şi să privească, să plagieze, pe cei a căror inimă a murit înaintea trupului. - Pantofii mei noi.
Puterea femeii! Nu m-am simţit niciodată atât de plină de puteri misterioase. Bărbaţii sunt doar o glumă.
Filed under: Cărţi
