sandaloveslife | ♥ The diary of my mind. ♥

Totul se întâmplă cu un rost. Fiecare eveniment are un scop şi orice situaţie are lecţia sa. Am realizat că eşecul, fie el personal, profesional sau chiar spiritual, este esenţial pentru dezvoltarea personală. El atrage după sine creşterea interioară şi multiple recompense psihice. Nu-­ţi regreta niciodată trecutul. Mai degrabă îmbrăţişează-l ca pe un maestru ce este. Viaţa se referă la alegeri. Destinul unui om se desfăşoară conform alegerilor pe care le face. Lumea, inclusiv lumea mea interioară, este un loc foarte special. De asemenea, am ajuns să văd că succesul exterior nuînseamnă nimic dacă nu ai succes interior. Stăpânirea de sine şi grija perseverentă pentru minte, trupşi suflet sunt esenţiale pentru a ne găsi sinele superior şi a trăi viaţa visurilor noastre. Cum poţi avea grijă de alţii, dacă nu poţi să ai grijă de tine? Cum poţi face bine, dacă nici măcar nu te simţi bine? Nu pot să te iubesc dacă nu pot să mă iubesc. ”Cei mai mulţi oameni trăiesc fizic, intelectual sau moral într­-un cerc foarte strâmt al fiinţei lor potenţiale. Avem cu toţii rezervoare de viaţă la care nici nuvisăm, din care ne putem trage seva.” William James Când îţi formezi obiceiul de a căuta aspectul pozitiv în orice împrejurare, viaţa ta va ajunge la cele mai înalte dimensiuni ale ei. Aceasta este una dintre cele mai minunate legi naturale. Lumea ta exterioară reflectă starea lumii tale interioare. Controlându-­ţi gândurile şi modul în care reacţionezi în faţa evenimentelor vieţii începi să-­ţi controlezi destinul. Nu există greşeli în viaţă, doar lecţii. Nu există experienţe negative, ci doar ocazii de a creşte,de a învăţa şi de a avansa pe drumul autocontrolului. Din luptă vine puterea. Chiar şi durerea poate fi un învăţător minunat. Îţi sugerez să încetezi a mai judeca evenimentele ca fiind pozitive sau negative. Mai degrabă, experimentează­-le, celebrează-­le şi învaţă din ele. Fiecare eveniment îţi oferă lecţii. Aceste lecţii îţi alimentează creşterea interioară şi exterioară. Fără ele, ai fi blocat într­un platou. Doar gândeşte­-te cum stau lucrurile în viaţa ta. Majoritatea oamenilor au evoluat cel mai mult în urma celor mai dure încercări prin care au trecut. Şi, dacă te confrunţi cu un rezultat la care nu te aşteptai şi te simţi puţin dezamăgit, aminteşte ­ţi că legile naturii te asigură că întotdeauna când o uşă se închide, o alta se deschide. Fiecare experienţă, chiar şi cea mai neplăcută, îmi oferă o lecţie, de aceea trebuie să-mi deschid mintea pentru a învăţa din fiecare eveniment. Astfel, voi deveni tot mai puternic şi mai fericit. Vreau să spun că pentru a-­ţi elibera potenţialul minţii, corpului şi sufletului trebuie mai întâi să-ţi dezvolţi imaginaţia. Vezi tu, lucrurile sunt întotdeauna create de două ori: mai întâi în atelierul minţii şi apoi, abia apoi, în realitate. Numesc acest proces „planificare”, pentru că tot ceea ce creezi în lumea ta exterioară a început ca un plan simplu în lumea interioară, pe vastul ecran al minţii. Când înveţi să-­ţi controlezi gândurile şi să-­ţi imaginezi tot ce-­ţi doreşti în această existenţă lumească, într ­o stare de încredere totală, forţele latente din interiorul tău se vor trezi. Vei începe să deblochezi adevăratul potenţial al minţii tale pentru a crea tipul de viaţă magică pe care cred că-­l meriţi. De acum înainte uită trecutul. Îndrăzneşte să visezi că eşti mai mult decât suma circumstanţelor prezente. Aşteaptă-­te la tot ce e mai bun. Vei fi uimit de rezultate. Mintea este un servitor minunat, dar un stăpân cumplit. Dacă gândurile tale sunt preponderent negative, este din cauză că nu ți-a păsat de mintea ta şi nu ţi­-ai acordat timp pentru a o antrena să se focalizeze pe bine. Reţine: mintea este, într­adevăr, la fel ca oricare alt muşchi din corpul tău. Îl folosești sau îl pierzi. Limitele vieţii tale sunt doar creaţii ale propriului eu. Gânditorii iluminaţi ştiu că lumea lor este o creaţie a minţii, iar calitatea vieţii cuiva se reduce la bogăţia gândurilor sale. Dacă vrei să trăieşti o viaţă împăcată şi plină de sens, trebuie să ai gânduri mai împăcate şi mai pline de sens. Cei mai mulţi dintre noi trăiesc într­un ritm atât de frenetic, încât adevărata nemişcare şi linişte este ceva străin şi inconfortabil. Cei mai mulţi oameni, auzindu-mă, vor spune că n­-au timp să stea să se holbeze la o floare. Tot ei îmi vor spune că n­-au timp să se bucure de râsul copiilor sau să se plimbe cu picioarele goale prin ploaie. Ei spun că sunt prea ocupaţi ca să facă astfel de lucruri. Nu au timp nici măcar pentru a lega prietenii, pentru că şi prieteniile necesită timp. „Nu trebuie să permitem ceasului şi calendarului să ascundă ochilor noştri faptul că fiecare moment al vieţii este un miracol şi un mister.” Înţelege odată pentru totdeauna că mintea ta are o puterea magnetică de a atrage tot ceea ce ­ţi doreşti în viaţă. Dacă lipseşte ceva din viaţa ta este pentru că lipseşte ceva în gândurile tale. Menţine imaginile minunate în faţa ochilor minţii. Chiar şi o singură imagine negati vă otrăveşte atitudinea ta interioară. Nu este nimic nobil în a fi superior unei alte persoane. Adevărata nobleţe constă în a fi superior celui care ai fost înainte. Oboseala ta nu e nimic mai mult decât o creaţie mentală, un obicei rău, pe care mintea ta l­-a cultivat pentru a-­ţi folosi drept cârjă când îndeplineşti o sarcină anostă. Când îţi direcţionezi mintea în mod perseverent pentru a trăi în prezent, dispui întotdeauna de o energie nelimitată, indiferent ce oră arată ceasul. Cândva, citisem că oamenii care îi studiază pe alţii sunt înţelepţi, dar cei care se studiază pe sine sunt iluminaţi. Tocmai ai aflat că mintea este asemenea unei grădini fertile şi, pentru ca ea să înflorească, trebuie să o hrăneşti zilnic. Nu lăsa niciodată gândurile şi acţiunile impure să năvălească în grădina minţii tale. Stai de pază la poarta minţii tale. Păstreaz-­o sănătoasă şi puternică şi ea va face miracole în viaţa ta, trebuie doar să ­îi dai voie. Scopul vieţii este o viaţă cu scop.

Un profesor de colegiu şi-a dus într-o zi clasa de sociologie în mahalalele oraşului Baltimore pentru a studia cazul a 200 de băieţi care locuiau acolo. Studenţii au fost rugaţi să scrie o evaluare a viitorului fiecărui băiat. În toate cazurile studenţii au scris, „Nu are nici o şansă”. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu un alt profesor de sociologie a dat întâmplător peste aceste studii. Atunci, şi-a pus studenţii să urmărească proiectul şi să vadă ce se întâmplase cu acei băieţi. Cu excepţia a 20 dintre ei care se mutaseră sau muriseră între timp, studenţii au aflat că 176 din cei 180 obţinuseră mai mult decât un succes obişnuit, devenind avocaţi, doctori şi oameni de afaceri. Profesorul rămase uimit şi se hotărî să cerceteze mai departe. Din fericire, toţi băieţii locuiau în oraş sau în apropiere, astfel încât a existat posibilitatea să-i contacteze pe fiecare în parte şi să-i întrebe „Cum vă explicaţi succesul dumneavoastră?” De fiecare dată răspunsul a fost acelaşi şi plin de căldură, „A existat o profesoară”. Profesoara încă mai trăia, aşa că a căutat-o şi a întrebat-o pe bătrâna încă plină de energie, ce formulă magică a folosit pentru a-i transforma pe micii vagabonzi în oameni plini de succes. Ochii profesoarei străluciră, și pe chipul ei apăru un zâmbet blând. „Totul a fost foarte simplu,” spuse ea. „I-am iubit pe aceşti băieţi”. – Eric Butterworth Credem că atunci cînd nu primim dragoste suntem răniţi. Dar nu asta ne răneşte. Durerea vine atunci când nu oferim dragoste. Ne-am născut ca să iubim. Aţi putea spune că suntem nişte maşini ale dragostei create de Dumnezeu. Funcţionăm la capacitate maximă atunci când oferim dragoste. Lumea ne-a făcut să credem că bunăstarea noastră este deplină dacă alţii ne iubesc. Dar acesta este un mod de gândire pe dos care a creat multe dintre problemele noastre. Adevărul este că bunăstarea noastră depinde de câtă dragoste oferim. Nu este vorba de ceea ce primim; este vorba de ceea ce dăruim. Singurul mod în care poți asigura pacea pe pământ este să-i consideri pe toți ”familia ta”. Trebuie să-i luăm în brațe pe toți și să-i sărutăm. Să dansăm și să ne jucăm cu ei.  Trebuie să stăm cu ei, să vorbim, să ne plimbăm și să plângem împreună cu ei. Pentru că atunci când vom face asta, vom vedea că, într-adevăr, toți oamenii sunt frumoși, că ne completăm unii cu alții, și că am fi mai săraci dacă nu ne-am avea unul pe celălalt. Și în acel moment, zicala, ”Te cunosc, ești exact ca mine!” ca căpăta un uriaș înțeles: ”Aceasta este familia mea și voi sta lângă ea orice s-ar întâmpla!”. Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea… Părinţii buni le dau copiilor rădăcini şi aripi. Rădăcini ca să ştie unde le este casa şi aripi ca să zboare în alte părţi unde să arate celorlalţi ce au învăţat.

Există momente în care viaţa îi desparte pe unii oameni doar pentru ca amândoi să înţeleagă cât de importanţi sunt unul pentru celălalt. Oamenii nu sunt niciodată mulţumiţi. Dacă au puţin, vor mult. Dacă au mult, vor şi mai mult. Dacă dau pe-afară de cât au, vor să fie fericiţi cu puţin, dar sunt incapabili să facă vreun efort pentru asta. În lumea asta numai dragostea merită absolut tot. Restul nu are nici un sens. Nu există șanse unice, viața îți scoate întotdeauna în față o altă ocazie. Să alegi ceva e poate cel mai greu lucru în viața unui om. Demnitatea unui om nu e măsurată de cei care se află în jurul lui când este pe culmea succesului, ci de abilitatea lui de a nu uita mâna care i-a fost întinsă când avea mai multa nevoie de ea. Dacă acea mână e murdară de sânge sau de sudoare, nu conteaza: cineva care se află pe marginea prăpastiei nu întreabă cine îl ajută să nu cadă. Sentimentul de recunoștință e important: nimeni nu ajunge prea departe dacă-i uită pe aceia care se aflau lângă el la nevoie. „Nu mai fugi, copilă! Niciodată nu vei putea scăpa de cele doua prezenţe importante din viaţa oricărui om: Dumnezeu şi moartea. Dumnezeu îţi însoţeşte paşii, supărat pentru că vede că nu dai atenţie miracolului vieţii. Iar moartea? Tocmai ai trecut pe lângă un cadavru şi nici măcar nu l-ai observat.” E important să primeşti mesaje sau telefoane în fiecare minut, să-ţi întrerupi conversaţiile ca să răspunzi la un telefon care de fapt nu era deloc urgent, să stai să tot butonezi texte uriaşe prin aşa numitele SMS-uri. Toţi au uitat că aceste iniţiale înseamnă servicii de mesaje scurte, rapide (short message service), şi foloseau mica tastatură ca şi cum ar fi fost o maşină de scris. E lent, produce disconfort, poate provoca leziuni serioase la încheieturile degetelor, dar ce contează toate astea? În lumea întreagă, în acelaşi momente, spaţiul e inundat de scrisorici de tot felul. […] Chestii pe care le scrii în cinci minute şi le spui în doar zece secunde, dar aşa e lumea. […] Telefonul nu mai e un mijloc de comunicare cu ceilalţi, ci un fir de speranţă, iluzia că nu eşti singur, un mod de a arăta cât eşti de important. Viața are multe feluri de a pune la încercare voința oamenilor; fie făcând să nu se întample nimic, fie făcând că totul să se petreacă deodată. Oamenii sunt numele pe care le au, se mândresc cu ele, le repetă de mii de ori în cursul vieţii şi se identifică cu acele cuvinte. Este primul cuvânt pe care-l învaţă după „mama” şi „tata”. Ori de câte ori poţi, trebuie să priveşti oamenii de sus. Numai aşa înţelegem adevărata lor dimensiune şi micime. Mergi înainte. Chiar dacă nu mai ești convins, mergi înainte; voia Domnului e plină de mister, și uneori calea de urmat îți apare numai când începi să mergi.

Fără durere, cum am putea ști ce e bucuria? Iubirea adevărată se naște în timpuri grele. Doamne, dă-mi liniștea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a le deosebi. Unele infinităţi sunt mai mari decât altele. – De ce mă privești în felul ăsta? – Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieții. Nu ai posibilitatea să alegi dacă să fii rănit în această lume, dar ai un cuvânt de spus legat de cine te răneşte. Așa stă treaba cu durerea, cere să fie trăită. Viaţa nu e o fabrică de îndeplinit dorinţe. …toată lumea ar trebui să aibă parte de dragoste adevărată şi asta ar trebui să dureze toată viaţa. Ar fi un adevărat privilegiu ca tu să-mi frîngi inima. Nu mulţi oameni sunt într-atît de norocoşi încât să fie buni la ceva. Eroii adevăraţi nu sunt oamenii care fac tot felul de lucruri; adevăraţii eroi sunt oamenii care REMARCĂ lucrurile, dându-le atenţie.

Oamenii nu mai gândesc ce spun pentru că au la îndemână prea multe cuvinte şi prea puţin timp. Să fie oare posibil ca undeva în lumea asta cineva să tînjească după mine? Cineva să fie croit pe măsura tenebrelor şi frustrărilor mele? Să fie oare cineva destinat mie şi numai mie? Câţi dintre noi nu ne intâlnim niciodată?

Băaaaiii fraaaieeeriiiilooor! Nu înţelegeţi că e vorba de iubire???!!! Nu înţelegeţi băi că ne aşteaptă undeva după colţ??? E vorba de iubire, măăă!!! Nu înţelegeţi că la toţi ne e dat să iubim??? Absolut la toţi? În mod egal, măăă!!! Jumătăţile noastre ne aşteaptă, dar noi ne rătăcim, orbecăim în întuneric, măăăă! Dumnezeu e iubire, măăăă! Nu înţelegeţi că e atât de simplu???!!! Nu e nimic mai simplu, băăăăăi, vă rooog!!! Nu înţelegeţi că trebuie să luptăăăăm să ieşim din întuneric ca să ne găsim unii pe alţii, băăăiiiii!!! Unde îlcăuţaţi pe Dumnezeu???!!! E simplu!!! Dumnezeu vrea să ne luptăm să găsim iubirea. măăă!!! Diavalul e în noi şi ne face să rătăcim îm întuneric!!! Voi nu înţelegeţi că Diavolul strică puyyle-ul!!!??? Nu înţelegeţi că noi suntem ori Diavolul, ori Dumnezeu???!!! Nu înţelegeţi că trebuie să căutăăăm? Universul e în fiecare dintre noi, băăăăăiiiiiii!!! Nu e filosofie, băăă!!! Trebuie să ne iubim, înţelegeţi???

Mă gândesc la sufletul meu ca la o cameră mare cu pereţi de tablă şi ecou nesfârşit. Într-un colţ zace inima… Din tavan spânzură un bec. În jurul lui, atrase de lumină, roiesc gândurile. – Vezi? Suntem diferiţi… Ce iubeşti la mine? – Tot ce nu pot fi eu… – Fă-mi o poză, te rog. – De ce? – Mi s-a făcut dor de mine – Şi? Uită-te-n oglindă. – În oglindă e prezentul. Mi-e dor de cea care eram. Când eşti mic, Dumnezeu se plimbă cu tine de mână prin lume. Îl ţii strâns. La un moment dat vă opriţi într-un loc cu multă lume şi culori. Dumnezeu îţi spune că lipseşte puţin şi revine. Te roagă să-l aştepţi în locul unde v-aţi oprit. Apoi pleacă. Tu aştepţi puţin în loc, dar lumea şi culorile te atrag către un bâlci cu căluşei. Te plimbi, te uiţi, te învârţi, apoi vrei să te întorci la locul în care te-a lăsat Dumnezeu. Nu mai reuşeşti. E multă lume şi nu ştii exact de unde ai plecat. Din acel moment îl vei tot căuta. Ştii că nu te-a părăsit, dar nu îi mai poţi fi atât de aproape. Unii oameni nu părăsesc locul şi Dumnezeu se întoarce, îi ia de mână şi merg împreună mai departe… Ceilalţi… Orice carte citită, orice lecţie invăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi. In definitiv, cu cât vei ridica un zid mai înalt în jurul tău cu atât va fi mai bun cel care-l va sări. Al naibii să fiu dacă ai nevoie de cineva ca să suferi şi mai apoi să te vindeci… Cred că cea mai mare invenţie a omenirii nu a fost roata, ci tocul. Ceea ce s-a întâmplat cu primul bărbat care a văzut gamba acelei femei tensionată în pantoful cu toc trebuie să fie echivalat cu primul pas pe Lună. Pentru mine, tocul si tot ce vine odată cu el reprezintă esenţa feminităţii. Odată cu ridicarea pe tocuri, femeia proiectează în ochii noştri superioritatea rasei sale. Bărbaţii n-au beneficiat nicicând de o asemenea invenţie, fie că vorbim de pumnal, sabie, ceas, smoching sau joben. Ar fi atât de simplu să ne amintim zilnic că trebuie să construim amintiri frumoase. Căutăm fericirea în disperare. În lucruri simple. Căutăm fericirea în copii. Căutăm fericirea în toate cotloanele lumilor noastre nesfârșite. Căutăm fericirea în imperiul nesfârșit al gândurilor. În prăpastia dorințelor. Pe muntele viitorului. În războaiele sufletului. În victoriile serbede ale orgoliului. Căutăm fericirea peste TOT. O singură întrebare uităm să ne punem, preocupaţi de această goană nebună: Dacă fericirea este cea care ne caută pe noi şi nu ne găseşte pentru că ne jucăm prea mult de-a baba-oarba? Dacă fericirea caută în noi tot ce căutăm şi noi în ea? Dacă fericirea reclamă fericire? Poate că iubirea e atunci când, după ce ai stins lumina la baie şi ţi-ai văzut ochii obosiţi în oglindă, alţi ochi îi privesc pe ai tăi de undeva din întunericul apropiat. Şi eşti împăcat cu asta şi nu mai tânjeşti după nimic altceva. Poate că iubirea e când nu-ţi mai eşti ţie oglindă. Da, toamna este fotografia fetei frumoase care ţi-a luat minţile şi a plecat învârtindu-se, cu flori în păr şi blugii rupţi, cu sâni impecabili şi genunchii juliţi. Toamna este fotografia acelei fete. Vara este fata însăşi. O femeie frumoasă, dacă e încercănată, rămâne o femeie frumoasă încercănată. O femeie frumoasă, dacă plânge, va fi o femeie frumoasă care plânge. Nimic din interior nu ne urâţeşte. Poate doar suferinţa în exces. Tot ce făptuieşti te schimbă, şi nu o dată, de două ori, ci de mii şi milioane de ori, mănâncă din tine şi te modelează într-un sens sau altul, perpetuu. Iubirea începe cu întrebări simple pe care le rostim şi se sfârşeşte cu întrebări la fel de simple pe care nu le punem niciodată.

Trăieşte total, trăieşte cu pasiune… În felul acesta fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viaţă se transformă într-o înşiruire de clipe aurite. Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie săcreşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic dea face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legătură decât cu tine, cu evoluţia ta personală. Înţelege, trebuie să devii o adevărată celebrare pentru tine însuţi! Nimeni nu a acordat o atenţie prea mare individului, şi aceasta este cauza fundamentală a tuturor problemelor. Însă datorită faptului că individul pare atât de mic şi societatea atât de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, după care individul se va schimba la rândul lui. Dar lucrurile nu stau deloc aşa, căci „societatea” nu este altceva decât un cuvânt; există numai indivizi, nu există societate. Societatea nu are suflet, în cadrul ei nu se poate produce nici o transformare. Schimbarea este posibilă numai în cazul individului, indiferent cât de mică ar fi aceasta. Şi odata ce învăţati cum să schimbaţi individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindeni. Eu cred că într-o bună zi vom avea o societate care să fie în deplină armonie, care să fie mult mai bună decât toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasă Nu eşti niciodată mulţumit cu ceea ce eşti şi cu ceea ce ţi-a dăruit existenţa, deoarece atenţia ta se îndreaptă întotdeauna spre altceva. Ai fost plasat acolo unde natura nu a plănuit să fii. Nu te îndrepţi spre realizarea propriului tău potenţial. Tu încerci să fii ceea ce vor alţii să fii, însă acest lucru nu te va putea mulţumi niciodată. Iar când apare nemulţumirea, logica îţi spune: „Poate că ceea ce ai nu este suficient; străduieşte-te să obţii mai mult!” Atunci încerci să obţii mai mult, începi să cauţi. Şi toată lumea apare cu o mască zâmbitoare, toată lumea zâmbeşte fericită, astfel încât fiecare vrea să-i păcălească pe toţi ceilalţi. Şi tu porţi, la rândul tău, o mască, astfel încât ceilalţi cred că eşti ceva mai fericit; iar tu, la rândul tău, ai impresia că ei sunt mai fericiţi. Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului. El priveste însă iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mlădie, mai frumoasă. Acestea sunt iluziile pe care le creează distanţa. Când te apropii însă mai mult, începi să vezi cănu este chiar aşa. Dar oamenii rămân la distanţă unii de alţii. Chiar şi prietenii, chiar şi iubiţii, se ţin unul pe altul la distanţă; o apropiere prea mare ar fi periculoasă, s-ar putea ca ei să vadă ceea ce eşti în realitate. Iar eroarea îşi are sursa în chiar modul în care pui problema, astfel încât – orice ai face – nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de mulţi bani: îţi vine imediat ideea că banii reprezintă cauza fericirii. Priveşte la acest om! Cât de fericit pare să fie! Aşa ca alergi după bani. Un altul este mai sănătos; alergi după sănătate! Un altul face altceva şi arată foarte mulţumit – îl urmăreşti! Dar de fiecare dată e vorba de celălalt… Fii doar tu însuţi şi toată nefericirea şi toată competiţia cu ceilalţi dispare; nu îţi mai pasă că alţii au mai mult, că nu eşti tu cel care are mai mult. Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru că nu le-am privit niciodată cu adevărat, nu ne-am îndreptat niciodată atenţia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate. Încercaţi să creaţi numai lucruri frumoase, nu aduceţi la viaţă nimic urât. Nu aveţi prea mult timp şi nu aveţi nici multă energie de pierdut. Având o viaţă atât de scurtă, având o sursă de energie atât de mică, este pur şi simplu stupid să o pierdeţi în tristeţe, în furie, în ură, în gelozie. Folosiţi-vă energia în iubire, folosiţi-o în acțiuni creatoare, în prietenie, în meditaţie; îndreptaţivă spre ceva care să vă înalţe. Şi cu cât vă înălţaţi mai mult, cu atât întâlniţi mai multe izvoare de energie care stau la dispoziţia voastră. Depinde numai de voi. Toţi oamenii doresc libertate de exprimare, însă nimeni nu este cu adevărat liber. Şi nimeni nu doreşte să fie cu adevărat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea; ea nu vine singură. Iar faptul de a fi dependent este simplu; în acest caz răspunderea nu îţi revine ţie, ci persoanei de care eşti dependent. Fii plin de neprevăzut şi mereu schimbător. Nu te împotrivi schimbării şi nu înceta niciodată să fii imprevizibil; numai atunci viaţa poate fi o permanentă bucurie. În momentul în care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot. Acţiunile unei maşini pot fi prevăzute. Ea este astăzi la fel ca ieri şi tot aşa va fi şi mâine. Este neschimbată. Numai omul are calitatea de a se schimba în fiecare clipă. În clipa în care încetezi să te schimbi, într-un mod foarte subtil ai şi murit. Riscă tot ce ai! Fii asemenea unui jucător! Riscă totul, deoarece clipa următoare ar putea să nu mai vină, aşa că de ce să îţi pese? De ce să te intereseze? Trăieşte intens, trăieşte plin de bucurie. Trăieşte fără teamă, trăieşte fără să te simţi vinovat. Trăieşte fără să îţi fie fricăde iad şi fără să doreşti raiul. Trăieşte pur şi simplu. Fiecare greşeală este o ocazie de a învăţa. Totul este să nu comiţi aceeaşi greşeală în mod repetat – ar fi o prostie… Însă comite cât mai multe greşeli noi de care eşti în stare; nu trebuie să-ţi fie teamă, căci acesta este singurul mod în care natura îţi permite să înveţi.

”Nu există ceva mai riscant decât căsătoria. Dar nu există nimic mai fericit decât o căsnicie fericită.” Benjamin Disraeli Persoana cu care alegi să te căsătoreşti este probabil cea mai grăitoare reprezentare a propriei tale personalităţi. Perechea ta devine cea mai strălucitoare oglindă posibilă prin care individualitatea ta emoţională se reflectă către lume. Până la urmă, nu există o alegere mai profund personală ca aceea a omului cu care decizi să te căsătoreşti; în mare măsură, această alegere spune lumii cine eşti tu. Deci unde ne aflăm? De ce am nevoie de bărbatul ăsta, în fond? Am nevoie de el doar pentru că se întâmplă să-l ador, pentru că în compania lui am parte de bucurie şi alinare şi pentru că, aşa cum spunea cândva bunicul unui prieten „uneori viaţa e prea grea ca să fii singur, iar uneori viaţa e prea frumoasă ca să fii singur”. Pare mult, dar nu este mult deloc; este doar dragoste. Oamenii se îndrăgostesc mereu de trăsăturile cele mai frumoase ale personalităţii celuilalt. Cine n-ar face-o? Oricine poate iubi cele mai minunate părţi ale cuiva. Dar nu ăsta-i trucul. Trucul cu adevărat inteligent este: poţi să-i accepţi minusurile? Poţi să te uiţi sincer la minusurile partenerului şi să-ţi spui: sunt în stare să mă descurc şi cu chestiile astea? Pot să fac ceva din ele. Fiindcă lucrurile bune o să fie mereu acolo şi o să fie mereu frumoase şi lucitoare, dar gunoaiele de dedesubt te pot ruina. Nu există vreun dar mai generos pe care să-l putem face cuiva decât să-l acceptăm cu totul, să-l iubim aproape în ciuda lui însuşi.  „Toate fiinţele omeneşti au lipsuri. Toate fiinţele omeneşti au nevoi şi sunt supuse tentaţiilor şi stresului. Bărbaţii şi femeile care au trăit împreună ani mulţi ajung să-şi cunoască unii altora lipsurile; dar ei ajung totodată să cunoască şi ceea ce este demn de respect şi de admiraţie în cei cu care trăiesc şi în ei înşişi.” Eleanor Roosevelt Există un moment în viaţă când trebuie să ne oprim din autoflagelare pentru greşelile trecute – chiar şi pentru greşelile care ni se par retrospectiv dureros de evidente – şi să ne vedem de viaţa noastră. ”Din toate Sufletele aflate pe lume Eu am ales – Unul.” Emily Dickinson

Mama îmi spunea: ”Pe lumea asta, răul se răspândește prin atingeri.”. Ne trăim viața ca apa care curge la vale, mergând într-o direcție până când ne izbim de ceva care ne forțează să găsim un nou curs. A fi trimis în lume nu înseamnă neapărat a-ți lăsa casa în urmă. E o zi prea frumoasă ca să fii atât de nefericită. Uneori, în viață dăm de lucruri pe care nu le înțelegem pentru că n-am mai văzut niciodată ceva asemănător. Nici unul din noi nu găsește pe lume atâta bunătate câtă ar trebui. Nimic nu e mai bun ca munca pentru a trece peste o dezamăgire. Când ne chinuim să înotăm la deal, împotriva curentului, fiecare piatră de care ne sprijinim piciorul ajunge să ne fie vitală. …nu cred că putem vorbi deschis despre suferința noastră decât după ce ea s-a sfârșit. Dar acum știu că lumea noastră nu e cu nimic mai durabilă decât un val care se ridică din ocean. Oricare ar fi chinurile și triumfurile noastre, oricât de mult am suferi, mult prea curând se împrăștie toate, ca tușul prea subțire pe hârtie. Mă întrebam dacă bărbaţii pot fi atât de orbiţi de frumuseţe încât să fie dispuşi să-şi petreacă viaţa alături de un demon, cu condiţia să fie un demon frumos.

Nu mă interesează câtuşi de puţin să fiu fericit. Prefer să trăiesc cu pasiune, ceea ce implică un risc, pentru că nu ştim niciodată peste ce vom da mai târziu Nu toată lumea trebuie să fie fericită mereu. De altfel, nimeni pe lume nu este. Trebuie să înveţi să lupţi cu realitatea vieţii. Dar sufletele nefericite au această incredibilă abilitate de a se recunoaşte şi a se apropia, multiplicându-şi durerile. După o anumită vârstă, începem să afişăm o mască de siguranţă şi certitudini. Cu timpul, masca asta se lipeşte de faţă şi nu se mai poate desprinde. În copilărie am învăţat că, dacă plângem, primim afecţiune; dacă arătăm că suntem trişti, primim consolare.Dacă nu reuşim să convingem cu zâmbetul nostru, sigur vom convinge cu lacrimile. Dar nu mai plângem – decât în baie, când nu ne aude nimeni –, nici nu zâmbim – decât copiilor noştri. Nu ne manifestăm sentimentele pentru ca ceilalţi să nu ne considere vulnerabili şi să profite de asta. Sunt lucruri care nu se pot ascunde. Nu există nimic care să nu se rezolve cu timpul. Nu tu îţi alegi viaţa: ea este cea care te alege. N-are rost să te întrebi de ce ai parte de bucurii sau tristeţi. Acceptă şi mergi mai departe. Nu ne alegem vieţile, dar hotărâm ce să facem cu bucuriile şi tristeţile pe care le primim. Nu există un moment mai bun decât toamna ca să începem să uităm lucrurile care ne deranjează. Le lăsăm să se desprindă de noi ca frunzele uscate, gândim să dan -săm din nou, să profităm de fiecare fărâmă dintr-un soare care încă mai arde, să ne încălzim mintea şi trupul la razele lui, înainte să pălească şi să se transforme doar într-o lumină slabă pe cer. Tot ce căutăm cu mult entuziasm de îndată ce atingem vârsta adultă – dragoste, slujbă, credinţă – se transformă până la urmă într-o povară prea grea. Există un singur mijloc de a scăpa din asta: prin iubire. A iubi înseamnă a transforma sclavia în libertate. Dragostea nu este doar un sentiment; e o artă. Şi, ca orice artă, nu ajunge inspiraţia, trebuie şi multă muncă.