Fără îndoială sunt puternică, sunt foarte puternică. Știu deja ce e mai bine pentru mine și viața mea, pot face alegerile corecte, sunt mult mai matură, mai independentă, recunosc mult mai ușor oamenii și pot face diferența între cei care trebuie și cei care nu trebuie să mai stea în viața mea. Care a fost momentul ăla care m-a schimbat atât? …nici eu nu pot să îmi dau seama. A fost un pas mare, mare și sigur. Și uite-mă aici. Nu mă plâng deloc, chiar aveam nevoie de asta. Ce vreau să vă spun defapt este faptul că odată pășind aici… pășind aici… am mai învățat să zâmbesc chiar și atunci când sufletul îmi țipa, am învățat să spun cuvinte pe care nici eu nu le cred doar pentru că așa ar fi fost mai bine pentru persoana de alături sau pentru a mă apăra de unele lucruri. Acum pot să mă ascund, acum nu mă poți recunoaște, acum nu îți poți da seama de nimic. Acum pot ține în mine lucrurile pe care le simt, acum ele nu mai ies la suprafață așa ușor, nu le vezi și simți nici în ochii mei, nici în zâmbet, nici în voce. Ar trebui să mă bucur sau să mă întristez de faptul că îmi reușesc toate aceste lucruri? Lucruri care înainte nu le puteam face… Sau pentru a te maturiza și deveni puternică trebuie să iei tot pachetul? Că altfel.. nu ai încotro, nu?…
Filed under: Uncategorized
