Sunt cei care strivesc păreriŞi gînduri adunate-n timp,Cei care calcă capodopere în veriŞi critică orice cuvînt în nimb.
Eşti aruncat în codru-ntunecat,Cercînd să supravieţuieşti,Dar tu urmează ce ţi-i datŞi-apoi să mai aştepţi unele veşti.
Căci cei care perindă al tău drum,Zidind şi ei cîte-o clădire,Se ruinează ca o pasăre în scrumŞi tot acolo se scaldă în uimire.
Că n-au putut să făureascăŞi-au ezitat ca să creeze,Uşor e cuvintele să se unească,Mai greu e tîlcul să-l formeze.
Ţi-e drumul presurat cu smochine,Eşti nemilos şi totuşi vrei să lupţi,E timpul ca să izvorăşti din tineCa o fîntînă printre munţi.
Iar cei care te privesc de sus,Tot încercînd să te provoace,Au fost, mai sînt şi tot s-au dus
Obscuri în timp, veniţi-ncoace.
Cu drag,
