• Tocmai a împlinit treizeci de ani: vârsta aia parşivă, la care eşti prea bătrân ca să fii tânăr şi prea tânăr ca să fii bătrân.
  • La Dolce Vita? Care Dolce Vita? Unde s-o fi dus? Prea multe amintiri, prea multe lucruri de uitat, e treabă grea să ştergi toate astea, va trebui să retrăiască atâtea momente plăcute, pentru a înlocui frumuseţea dinainte.
  • Sunt un om mort. în fiecare dimineaţă mă trezesc cu un chef de somn imposibil de stăpânit. Mă îmbrac în negru fiindcă sunt în doliu după mine însumi. Port doliu după omul care aş fi putut fi.
  • Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.
  • Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. Uite-aşa. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis.
    în primul an spui: „Dacă mă părăseşti, mă OMOR”.
    în al doilea an spui: „Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă”.
    în al treilea an spui: „Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie”.
    Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt -din punct de vedere chimic — dispare după trei ani.
  • În primul an, cumperi mobila, în al doilea an, muţi mobila, în al treilea an, împarţi mobila.
  • REŢETĂ PENTRU AMELIORAREA SITUAŢIEI
    Să repetaţi des aceste trei fraze:
    1) FERICIREA NU EXISTĂ.
    2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
    3) NIMIC NU ESTE GRAV.
  • Aşa e viaţa: cum eşti niţeluş fericit, cum are ea grijă să te cheme la ordine.
  • Ne-am fost infideli, rând pe rând. Ne-am lăsat aşa cum ne-am luat: fără să ştim de ce. Căsătoria este o uriaşă maşinaţie, o escrocherie infernală, o minciună organizată în care ne-am pierdut ca doi copii. De ce? Cum? Foarte simplu. Un tânăr cere mâna femeii pe care o iubeşte. Lui îi ţâţâie fundul de frică, e înduioşător, transpiră, bâiguie, iar ea, ea are ochii strălucitori, râde nervos, îl pune să repete întrebarea. De îndată ce ea a spus da, pe cap le cade brusc o întreagă listă de obligaţii: cine şi prânzuri în familie, planuri pentru masa festivă, probe pentru rochia de mireasă, ciorovăieli, interdicţia de a râgâi sau pârţâi în faţa socrilor, stai drept, zâmbeşte, zâmbeşte, e un coşmar fără sfârşit şi ăsta nu-i decât începutul. După aceea — o să vedeţi — totul este organizat în aşa fel încât să se deteste reciproc.
  • Basmele nu există decât în basme. Adevărul este dezamăgitor. Adevărul este întotdeauna dezamăgitor, de-aia minte toată lumea.
  • Pentru că, atunci când faci pe cineva să sufere, cel mai distrus eşti tu însuţi.
  • De ce nu vine nimeni la divorţuri? La cununie eram înconjurat de toţi amicii. Dar în ziua divorţului sunt incredibil de singur. Nu tu martori, nu tu domnişoare de onoare, nu tu familie, nu tu fârtaţi matoliţi care să mă bată pe spate. Nici tu flori, nici tu coroane, în lipsa orezului, mi-ar fi plăcut să arunce cu ceva în mine, ce ştiu eu, cu roşii fleşcăite, de exemplu. La ieşirea din Palatul de Justiţie, genul ăsta de proiectile este totuşi monedă curentă. Unde sunt oare toţi cei apropiaţi, care se îndopau cu fursecuri la nunta mea, iar acum mă boicotează, deşi ar trebui să fie invers — să te însori întotdeauna singur şi să divorţezi cu sprijinul tuturor prietenilor?
  • Nimeni nu-şi pune aceste întrebări: Oare ne-am bucurat suficient de viaţă? Am fi putut trăi altfel? Suntem la locul potrivit, cu persoana potrivită? Ce ne propune această lume? De la naştere şi până la moarte, vieţile ne sunt puse pe pilot automat şi, ca să le deviem cursul, ne trebuie un curaj supraomenesc.
    La 20 de ani, credeam că ştiu totul despre viaţă. La 30 de ani, am aflat că nu ştiam nimic. Tocmai petrecusem zece ani învăţând tot ceea ce trebuia să uit după aceea. Totul era din cale afară de perfect.
  • Nu o să mă satur în veci: când îmi place o fată, vreau să mă îndrăgostesc de ea; când sunt îndrăgostit de ea, vreau s-o sărut; când o sărut, vreau să mă culc cu ea; când mă culc cu ea, vreau să trăim împreună într-un apartament mobilat; când trăim împreună într-un apartament mobilat, vreau să mă însor cu ea; după ce mă însor cu ea, întâlnesc o altă fată care îmi place. Bărbatul este un animal nesatisfăcut, care ezită între mai multe frustrări. Dacă femeile ar fi şmechere, l-ar refuza, ca să alerge după ele toată viaţa.
  • În dragoste există o singură întrebare: când încep minciunile?
  • Aşa e viaţa: are grijă să complice întotdeauna lucrurile – ori noi suntem ăia care caută complicaţiile?
  • Dragostea este o catastrofă magnifică: să ştii că te îndrepţi cu toată viteza spre un zid şi totuşi să accelerezi; să alergi către pierzanie, cu zâmbetul pe buze; să aştepţi, plin de curiozitate, clipa când se va alege praful de toate. Dragostea este singura decepţie programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei mereu şi mereu.
  • Într-o zi, nefericirea a intrat în viaţa mea, iar eu, ca un bou, n-am fost în stare s-o mai gonesc.
  • Dragostea cea mai puternică este cea neîmpărtăşită. Aş fi preferat să nu ştiu, dar asta e realitatea: nimic nu e mai rău decât să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte — şi, în acelaşi timp, este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Să iubeşti pe cineva care te iubeşte este narcisism.
  • Să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte, asta da, e dragoste.
  • O singură întrebare mă sâcâie neîncetat şi îmi rezumă întreaga existenţă: ce e mai rău, să faci dragoste fără să iubeşti sau să iubeşti fără să faci dragoste?
  • Oare poţi să fii fericit şi, dacă da, la ce oră?
  • Iată un test foarte simplu, ca să aflaţi dacă sunteţi cu adevărat îndrăgostiţi: dacă, după patru-cinci ore petrecute fără iubită, aceasta începe să vă lipsească, atunci nu sunteţi îndrăgostiţi; dacă eraţi, zece minute de despărţire ar fi fost de ajuns să vă facă viaţa imposibil de suportat.
  • Fiindcă dragostea nu înseamnă doar să suferi sau să-i faci pe alţii să sufere. Poate însemna şi ambele în acelaşi timp.
  • Să fi singur a devenit o boală ruşinoasă. De ce oare fuge toată lumea de singurătate? Pentru că ea te obligă să cugeti, în zilele noastre, Descartes n-ar mai scrie: „Cuget, deci exist”. Ar spune: „Sunt singur, deci cuget”. Nimeni nu vrea singurătatea, pentru că ea îţi lasă prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cât cugeti mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai trist. Cred că nu există nimic. Nu mai cred în nimic. Nu-mi folosesc la nimic. Viaţa nu-mi e de niciun folos.
  • Problema mea e că tu eşti soluţia.
  • Cei care critică dragostea sunt, bineînţeles, cei care au cea mai mare nevoie de ea.
  • Mă gândesc la tine tot timpul. Mă gândesc la tine dimineaţa, umblând prin frig. Merg mai încet dinadins, ca să mă pot gândi la tine mai mult timp. Mă gândesc la tine seara, când îmi lipseşti în toiul petrecerilor, unde mă îmbăt ca să mă gândesc la altceva decât la tine, obţinând efectul contrar. Mă gândesc la tine când te văd şi când nu te văd. Aş vrea atât de mult să fac altceva decât să mă gândesc la tine,
    dar nu izbutesc. Dacă ştii un truc care să mă ajute să te uit, spune-mi-l. Tocmai am petrecut cel mai urât weekend din viaţa mea. Nu mi-a mai lipsit niciodată nimeni aşa cum îmi lipseşti tu. Fără tine, viaţa mea e ca o sală de aşteptare. Ce poate fi mai îngrozitor decât o sală de aşteptare de spital, cu lumina ei de neon şi cu linoleumul de pe jos? Oare este uman să-mi faci aşa ceva? Pe lângă asta, în sala de aşteptare sunt eu singur, nu există alţi răniţi grav, cu sângele curgând, care să-mi insufle un sentiment de siguranţă, nici reviste pe o măsuţă
    joasă, care să mă distreze, nici distribuitor de bonuri de ordine, ca să pot spera că aşteptarea mea va lua sfârşit. Mă doare burta foarte rău şi nu mă îngrijeşte nimeni. Asta înseamnă să fiu îndrăgostit: să sufăr de o durere de burtă al cărui singur leac eşti tu.
  • Dragostea e problema oamenilor care n-au probleme…
  • Prefer să fiu nefericit fără tine, decât cu tine.
  • Ceea ce facem este de neiertat. Haide să nu ne mai torturăm. Este criminal să nu te grăbeşti să fii fericit, când ai, în sfârşit, ocazia. Ne purtăm cu noi înşine ca nişte monştri. O s-o mai ţinem mult aşa? Pentru plăcerea cui? Este o mârşăvie să te chinui atât, şi pe tine, şi pe alţii, degeaba. Nimeni nu ne va reproşa că am profitat de şansa care ne-a fost oferită.
  • Am învăţat, mai ales, că, pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit.
  • Dragostea care durează trei ani este aia care nu a urcat pe munţi şi nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care îţi cade mură-n gură. Dragostea nu durează decât dacă fiecare îi cunoaşte preţul şi e mai bine să-l plăteşti dinainte, altfel rişti să achiţi nota ulterior.
  • — Ca să poţi iubi pe altcineva, trebuie mai întâi să te iubeşti pe tine însuţi.
    — Problema ta e că te iubeşti atât de mult, încât nu mai ai loc pentru nimeni altcineva.

Filed under: Cărţi