Cred că era luna noiembrie când am citit Eat, Pray, Love. Vă mai amintiți momentul în care bătrânul Ketut îi zice lui Elizabeth că va pierde absolut tot? Eu astăzi am ajuns să mă gândesc la asta, nu că aș avea multe de pierdut acum, însă am privit acest lucru mai mult gândindu-mă la viitor și am realizat că sunt prea legată de lucrurile neînsuflețite pe care le posed.
Dar să încep cu începutul. Totul pornește de la următoarea întrebare: ce ți-ai lua cu tine dacă în casa ta ar izbucni un incendiu? Căutând răspunsul la această întrebare, am rămas surprinsă că în listă mea tot intrau lucruri despre care rațiunea era conștientă că nu au ce căuta acolo. Probabil ar fi groaznic să rămân fără lucrurile care mă înconjoară zilnic, pentru că încetul cu încetul pe lista mea, înafară de acte și bani, mai intra laptopul, kindle-ul, telefonul, o carte, alta și tot așa mi-am dat seama că dacă aș acționa astfel în cazul unei situații extreme, aș muri.
De la un incendiu imaginar am trecut mai întâi la Eat, Pray, Love, apoi la Fight Club și m-am lăsat convinsă că deseori nu noi suntem cei care cumpără un anume obiect, ci el e cel care ne cumpără pe noi, iar mai apoi acea canapea pe care crezi tu că o posezi ajunge să te posede pe tine. E la fel ca în cazul unei haine noi pe care o porți cât mai des, așa încât nu mai ești tu cel ce reprezintă haina, ci ea te reprezintă pe tine.
Mă miră faptul că mi-am recunoscut cu atâta greu că nu sunt gata să pierd ceva sau să renunț la ceva, că poate sunt prea posesivă și dependentă de locul unde sunt, de oamenii și lucrurile din jurul meu. Sunt total îngrozită la acest gând și am acea senzație că dacă aș pierde tot, m-aș pierde și pe mine, ireversibil.
Ce-ar fi dacă într-o bună zi aș fi nevoită să iau totul de la zero? Sincer, nu vreau să răspund vreodată, și asta pentru că sunt destul de lașă ca să nu o fac și nici nu știu prea mulți oameni curajoși, care ar face-o.
Și o să termin cu ceva din Fight Club, care la drept vorbind e genial și toată lumea s-a convins de acest lucru. “It’s only after we’ve lost everything that we’re free to do anything.”
P.S. Recomandare: citiți Fight Club, sau cel puțin vizionați filmul!