La noapte viscoleşte-n lună plină
Şi norii cei fugari cerşesc lumină,
Iar crivăţul cel dur şi nemilos
Ne-a împietrit acum pînă la os.
Pe-un vîrf de munte să urcăm cu greu
Şi vîntul rău să vrea să ne doboare,
Acolo, sus, să fim doar tu şi eu
Şi stele mii ne leagănă agale.
Acolo-n vîrf de munte-i numai ger
Şi poţi să strigi de-a pururi, că te-aude
Doar neaua – jos şi luna de pe cer,
Şi infinitul rece ne exclude.
Să-mi cînţi colinzi cu flori şi lerui ler
Şi să pornim hoinar din casă-n casă,
Să fie iarna noastră un mister-
Viscol smerit, zăpadă cuvioasă.
Iar casele vor fi şi ele goale-
I-au deportat pe toţi din vîrf de munte,
Rămaşi au fost, pe ger, doar în sandale,
Din chinurile lor să facă-o punte.
C-a fost şi-n aste locuri sărbătoare,
Şi alergau în gloate mari golani,
Din geam în geam, în cor, cu o urare,
De se aud cîntări şi peste ani.
Aici, în vîrf de munte-i numai ger,
Printre nămeţi nici vîntul nu ne ştie,
E doar un pas de-aici pînă la cer,
Cînd, printre fulgi, ne leagă-o veşnicie.
Tagged: dor, dragoste, frig, ger, munţi, zăpadă
