”Tot așa te cheamă? Îmi dau seama astăzi că sunt atâtea lucruri pe care nu le știam și resping fără încetare nesfârșirea acestui hău care mă înconjoară de când ai plecat. Atunci când singurătatea îmi întuneca zilele, priveam adesea cerul, iar apoi pământul, cu impresia de nestăvilit că ești pe undeva, pe acolo. Și așa a fost de-a lungul ultimilor ani, numai că nu ne puteam nici vedea, nici auzi.
Se pare că am putea trece unul pe lângă celălalt fără ca măcar să ne recunoaștem.
De când ai plecat, am citit mereu, am vizitat atâtea locuri cautându-te, cautând un mijloc de a pricepe, de a afla ceva. Și cu cât întorceam paginile vieții, cu atât băgam de seamă că înțelegerea se depărta de mine, ca în coșmarurile acelea în care fiecare pas înainte te da la fel de mult înapoi.”- Tu ești sclavul timpului, eu mă împotrivesc lui.
- - Credeți, într-adevăr că, după moarte, sufletele noastre ne supraviețuiesc?
- Un lucru nu încetează să existe numai pentru că nu-l vedem cu ochiul liber! - Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fără celălalt.
Filed under: Cărţi
