nu știam ce să fac.
eram în criză de inspirație și de motivație.
nu știam dacă voi continua să fac asta.
doream să uit de tot. de toate amintirile din viitor și visurile din trecut.
mă simțeam pierdut în lumea asta mică și grea.
am hotărît să revin.
doar pentru ea.
datorită acelei ființe care m-a vrăjit instantaneu.
m-a lăsat fără O2.
fără pic de grai.
după o lună fără blogging, am constatat că blogul este cel care mă dezvoltă, cel care mă motivează și voi continua să scriu.
sărind orice obstacole.
după o pauză ce a expirat, urmează un viitor nelimitat !
mi-a căzut o lacrimă.
înghit sec.
încerc să o uit.
dar mă înec.
Post dedicat unei domnișoare.
