|
|
o mie de valuri s-au izbit, puține din ele au izbutit, din inimă ,în suflet,pasul grăbit, mi-au încercat norocul sortit.
citești un nou pasaj finit, în care nemurirea a devenit, o stare,o emoție și un amalgam, de sincere trăiri ,cuvinte nu mai am.
mărog,e firesc să mai ard, cuvinte ce cad de pe tavan în van. încercarea-i tare ispititoare, dorul se duce,deschid petale.
ultimatum ș un singur gînd, fericire, metafore aducînd, împiedic noi lumi să-ntersecteze, flori de dor, valsuri vieneze.
de vreo 4 ani încoace, văd cum lumea mi se întoarce.. de vreo 17 ani tot fug, dar misterele m-ajung…. PREA întunecat să mai pot vedea, PREA indignat să mai pot sări, CU mii de bătăi, să n-o las să te, UMPLE de amintiri, uitate pe net. virușii ne fac să ne transformăm, oamenii,să ne împreunăm, ca într-un film, ne imortalizăm, înc-o încercare, mă mediatizez. nu mă răsucesc, nu mă recunosc, nu ascult nici pulsul, ca deja-i pe dos într-un mare infern, fac muzică altern, ultimu refren, da stai că-i în tren vine pe aicea , chiar dacă-i grăbit, interpretează un cîntec finit, undele se apasă pe pupitre, pozele tale n-au nevoie de filtre. am realizat, și am încercat, să transcriu din cap tot ce am visat, să încerc o doză de noi, să fructific versu-aprins, de pe foi.
încerci,sa ma provoci,
îneci,mii de proroci,
creezi,zeci de intrigi,
distrugi, răi inamici.
eu cad,tu aștepți,
mă înec,tu te aprinzi,
îngrop,fricoasa viața,
aduc,frumoasa flocoasa. prezic,dar nu-i precis.
ma întind,dar nu-i finit.
cobor, încă-i devreme,
sa ma apuc de telenovele. puișori și acrobați,
lume plină de fardați,
mulți artiști,puțini doar care,
merg,gindesc doar pe-o cărare
în văpăi de nemurire și uitare, incerc să găsesc culorile tale. nemiloase,pline de dorintă, sa creeze o noua ființă
și într-un ceas, ce mai spunea, ca gol e tot, tu te întorceai, eu,mă sufoc.
acum încerc să te păzesc, cu ginduri lungi te mai urmez, întregul univers sorbit, de un fantastic infinit.
încă ce nu aș mai face, sa nu stau mereu pe ace, sa ma misc fluid prin stele, poate ma opresc, poate ele.
note lungi și încurcate, fac și astăzi alte fapte. mai creează un portativ, imită sunetul nativ.
într-o bună clipă oare,spre mirarea lor, se zărește iar,un gingaș cocor. într-o dimensiune,plină de mister, ecouri ce înfundă un enorm infern.
mii de ani,mii de culori care ar putea, să creeze între noi altă,culoare a ta. între spații,prea schimbate, regăsesc din nou, un fior, o nouă știre,un bilet de zbor.
încă mai trezim pe alocuri alte suspiciuni, încă mai simțim că poate,devenim mai buni. distrugem legi ce sunt scrise,inventăm instant, doze de irezistență cu caracter mutant.
scări uitate,felinare,în acel oraș, piatră albă,uluire,parcă-i un miraj. case vechi și deslușite, în alte culori, doar spre seară mai zăresc,tinerii feciori.
două mii de încercări,sute de mulțimi, care luptă chiar și azi pentru nemuriri. ale datinilor noastre care se revăd, în lumina zilei iar mai urmează stări.
grijile de peste tot iar pe spate apasă, doi viteji și un ostaș te așteaptă acasă. stai un pic și chibzuiește,nu mai asculta. înțelege că de azi, e și soarta ta.
între toate cele bune care vor mai fi, și noi doi vom încerca să fugim zglobii. și vom pune ca la carte acel nou proiect, care zice la început: meriți mult respect.
Secrete Înfășurate în bilete de loterie altele nu pot să fie ?
Mistere ce cu timpul efemere dispar din ochii tăi setoși iar sateliții bulversați printre culori își caută orbita.
Imponderabil încerc să pășesc dar prea tare înălțat cad între două timpuri.
Pierdere printre mesajele pline de secrete și mistere. Am pierdut gravitația cu tine atât de deasupra altora dar atit de singur sub soare.
deseori ne întrebăm, lucruri ce dau fiori, dar prea des răspunsurile sunt goale foi. pare că timpul le exclude din vedere, pare că dispare iată că de ceva vreme.
simplu,conștient, mai puțin fluent, rîd,vorbesc,iubesc ca să mai alerg. plec,revin,preiau noi întorsături. fără de mistere,altă cale nu-i.
plin de neștiință, aștept o chemare, cea care va spune c-a venit ziua cea mare. sincer,fără ele,lumea parcă cade, trece pe alături,lasă urme albe.
încă mai gândesc dacă e real, încă mai prezic un presupus final. bine,dar în fine,care ar fi surpriza? să aflăm secrete,care aprind și priza.
nu mai plînge, dragă țară, uite mă ce primăvară. uită-ți regretele de demult, ai în cale un drum lung.
nu mai plînge, dragă țară, pentru tine cîntă o vioară, uite mai des pe portative, să găsești ale unirii prerogative.
fii pe pace, dragă țară, alungă-i pe necurați în goană. separitiștii limbii se vor văicări, fără ei în continuu vei supraviețui.
țara mea, te așteaptă-n cale, o șosea cu europene petale. o pasăre măiastră în curînd va cînta, ,,ne vedem în Europa, Moldova”!
mereu urmărim scopuri noi, mințind,răsfoim doar alte foi. în tot de vină e doar persoana ta, ce îți insuflă prea adînc nelimitarea.
printre nouri de ploaie și ploi de argint, printre suflete goale,un pămînt obosit. înțeleg,prea tîrziu,finețea de rigoare, ce aduce bănuieli,probabil,din întimplare
cărți închise și uitate,prost interesate. au adus o nouă generație la minoritate, miile de explicări, scuzele de nicăieri, încearcă din răsputeri,să croiască noi cărări.
prea confuz să chibzuiesc, în alt vis iar mă trezesc. cu dilema lunii noi, ianuarie,provocări,fiori.
