• Un  autor  scrisese  că  pe  om  timpul  nu-l transformă,  învăţătura  nu-l  transformă  —  unicul  lucru care te poate face să-ţi schimbi gîndurile este dragostea. Ce  prostie!  Cine  a  scris  asta  cunoştea  doar  o  faţă  a monedei. Într-adevăr,  dragostea  era  primul  lucru  capabil  să schimbe  total  viaţa  unei  persoane  de  la  o  clipă  la  alta. Exista  însă  cealaltă  faţă  a  monedei,  un  al  doilea  lucru care face ca fiinţa umană să urmeze o cale total diferită de  cea  plănuită:  se  numea  disperarea.
  • Viaţa o învăţă însă — foarte repede — că numai cei puternici  supravieţuiesc.  Ca  să  fii  puternică,  trebuie  să fii cea mai bună, nu există alternativă.
  • Bărbaţii sînt foarte ciudaţi. [...] Pot să bată, pot să strige, pot să ameninţe, dar mor de frica femeii. Poate nu de frica celei cu care se vor căsători, dar totdeauna există una care îi sperie şi-i supune tuturor capriciilor sale. Chiar dacă e propria lor mamă.
  • Şi fiinţa umană poate îndura o săptămînă de sete, două săptămîni de foame, mulţi ani fără acoperiş, dar singurătatea nu o poate îndura. E cea mai cumplită dintre toate torturile, dintre toate suferinţele.
  • În timpul întregii mele vieţi, am înţeles dragosteaca pe un soi de sclavie consimţită. E o minciună: libertatea nu există decît în prezenţa ei. Cine se dăruieşte total, cine se simte liber iubeşte la maximum.Şi cine iubeşte la maximum se simte liber.
  • “În timpul întregii mele vieţi, am înţeles dragostea ca pe un soi de sclavie consimţită. E o minciună: libertatea nu există decît în prezenţa ei. Cine se dăruieşte total, cine se simte liber iubeşte la maximum.
    Şi cine iubeşte la maximum se simte liber.
    Din cauza asta, în pofida a tot ce pot trăi, face, descoperi, nimic nu are sens. Sper ca timpul să treacărepede, ca să mă pot întoarce la căutarea de mine însămi — întîlnind un bărbat care să mă înţeleagă, care să nu mă facă să sufăr.
    Dar ce tot spun o prostie ca asta? În dragoste, nimeni nu poate leza pe nimeni; fiecare dintre noi e răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta.
    M-am mai simţit rănită cînd i-am pierdut pe bărbaţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sînt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.
    Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.”
  • — Am să vin să te văd mîine, la Copacabana.
    — Să nu faci asta. Aşteaptă o săptămînă. Am învăţat că aşteptarea e partea cea mai dificilă şi vreau să mă obişnuiesc şi cu ea; să ştiu că eşti cu mine, chiar dacă nu eşti lîngă mine.
  • ”Dorinţa profundă, dorinţa cea mai reală este aceea de a te apropia de cineva. Din acea clipă încep să se producă reacţiile, bărbatul şi femeia intră în joc, dar ceea ce se întîmplă înainte — atracţia care i-a adus alături — e imposibil de explicat. Este dorinţa inabordabilă, în starea ei pură.
    Cînd dorinţa este încă în starea aceasta pură, bărbatul şi femeia se îndrăgostesc pe viaţă, îşi trăiesc fiecare clipă cu respect şi în mod conştient, aşteptînd totdeauna momentul anume de a celebra apropiata binecuvîntare.
    Persoanele aflate în această situaţie nu se grăbesc, nu precipită evenimentele prin acţiuni inconştiente. Ele ştiu că inevitabilul se va manifesta, că adevărul va găsi totdeauna un mod de a se arăta. Cînd vine momentul,ele nu ezită, nu pierd prilejul, nu lasă să treacă nici un moment magic, deoarece respectă importanţa fiecărei clipe.”
  • Viaţa este uneori foarte zgîrcită: trec zile, săptă-mîni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, o dată ce se deschide o uşă — o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decît poţi accepta.

Filed under: Uncategorized