Nu vreau să ofensez pe cineva și sincer nu am o problemă personală cu persoana pe care o s-o vizez, chiar apreciez ceea ce face și ceea la ce se pricepe cel mai bine, dar consider că ar trebui să rămână în acel domeniu și să găsească pe cineva care, ce-l puțin, să-i revizuiască textele pe care le publică, dacă tot ține să o facă.
Am o prietenă pe facebook(acum doar pe facebook) care e foarte tare când vine vorba de vestimentație, modă și toate chestiile astea. Eu nu mă pricep la așa ceva, iată de ce nici nu mă bag, când vine vorba de haine. Recent s-a apucat de un proiect foarte fain, creează articole vestimentare fabuloase, iar pentru asta a lansat și o pagină web prin intermediul căreia își vinde creațiile. Foarte tare, nimic de obiectat, până ajung să accesez acea mică secțiune numită blog. Iar despre asta mai departe...
Nu am citit toate postările(nu-s chiar multe), m-am oprit la prima și am trecut peste ea cu privirea. După cum am mai spus, cine v-a zis că puteți scrie? Pentru mine a fost foarte clar, ține-te de creat haine și nu mai încerca să duci un blog! Pe lângă faptul că mă roade pe creier(textul), mai e și plin de greșeli de gramatică. Probabil că ar fi bine să vă dau și niște exemple, dacă tot m-am luat de scrisul cuiva, așa că o să încep chiar cu prima propoziție:
- „Majoritatea femeilor se plictisesc repede de tinutele lor pentru a le da un noua aspec rochiilor simple , ne vin in ajutor dulerele detasabile”. Unu la mână, chiar trebuie să revizuiești un text înainte de să-l publici. Doi, eu am nevoie de o virgulă și de un „iar” după „ținutele lor”.
- „De la cele mai simple la cele mai complicate , asortindu-le corent iti poate transforma look -ul”. Nu o să mă mai iau de nimic mai mult decât de acel „îți poate transforma”. Luând în considerare faptul că se vorbește despre „gulere” la persoana a III-a, plural, atunci aș înlocui acel „îți poate” cu un „îți pot”.
Iar ceea ce ține de scris, mai sunt sute de bloggeri și oameni care se dau mari autori de texte, dar nu se pricep deloc la asta, care au un blog pentru că așa e cool sau pentru că au auzit de la cineva că are unul. Devine uneori să auzi pe cineva că are un blog și să descoperi după aia că de fapt e lipsit de talent. Am văzut din ăștia, am văzut și bloguri cu autori care nu știu despre ce și pentru ce scriu, sau care nu au avut deloc întâlniri cu manualul de gramatică în gimnaziu. Pentru că există "bloggeri" care sunt irelevant de analfabeți, dar nu realizează asta. Și pentru că există unii extrem de buni la gramatică, dar a căror texte dor într-un asemenea fel, încât până la sfârșitul textului apuci o migrenă.
Până aici, cred că am vorbit în exces....
În fine, faceți ceea la ce vă pricepeți, that's the way you'll always do your best!