Un barbat bun

Aseara, la o cafea imaginara, partea barbateasca a casei mi-a marturist ca nu este el “cel mai bun barbat”. Nu, mai departe n-a urmat traditionalul “Tu meriti ceva mai bun”, “E vina mea, nu a ta” etc. A fost o constatare.

Eu, ca o femeie inteleapta ce ma aflu, nu am vrut sa-l contrazic. De ce sa contrazici un barbat cu un simt sanatos de autocritica? Or, cum ne-a invatat Lenin si alti mari psihologi, autocritica este un declansator de actiuni concrete. Iar mie, ca si multor femei, imi plac actiunile concrete.

Ce face un barbat, barbat bun? Ce face ca un barbat oarecare sa fie barbat bun anume pentru noi? Si aici propun sa uitam de dragoste, floricele in burta, pasiune arzatoare si alte manifestari ale hormonilor innebuniti.

Siguranta materiala pe care ne-o poate oferi, instinctul matern pe care ni-l poate implini, stabilitate emotionala, satisfacere sexuala, parteneriat durabil? Care sunt ingredientele unui barbat care ar face din el un barbat bun cu care ati vrea sa porniti o  relatie multumitoare? Una din care n-ai vrea sa fugi indata ce s-a stins focul primului incediu emotional.

Pentru mine, bunaoara, e foarte important sa fiu lasata in pace. Dar, evident, nimic nu e atat de simplu cum pare. Doar sunt femeie, nu? Sa fiu lasata in pace, dar cu grija. Astfel incat, sa simt ca din partea barbatului nu adie a indiferenta, ca de le o piatra de mormant, ci a respect fata de timplul si activitatile mele. Respect pios, as adauga eu, lustruindu-mi unghiile de reverul taiorului de catifea.

Aceasta lasare in pace aduce cu sine si libertatea de care am mare nevoie. De necesitatea acuta sa-mi organizez viata, in primul rand, reiesind din necesitatile mele foarte egoiste si individualiste. Eu nu gandesc viata in doi. Si nici la patrat. Aceasta a fost o lectie pe care am invatat-o in urma unui deceniu destul de tumultos de la 20 la 30 de ani. Si, cat de mult nu ne-ar placea, dar noi chiar ne nastem singuri si murim singuri. Iar daca reusim sa umplem timpul intre aceste doua extreme cu oameni cu care ne place sa comunicam, atunci dilema existentei e ca si rezolvata.

Acceptarea copilului meu este un alt ingredient important. Ca de, nu mai sunt fata mare si daca ma ia cineva, ma ia cu tot bagaj. Or, nu multi Feti-Frumosi se vor aventura sa ia o Ileana Cosanzeana cu alta Ilenuta Cosanzenuta, aproape de pubertate, rasfatata, geloasa, mare doritoare de atentie si care toata ziua vorbeste despre cat de mult il iubeste pe taica-sau. De ce nu am pus acest ingredient pe primul loc, copilul fiind ce avem noi mai scump si mai important in viata? Poate de aceea ca am deja copil? Paradoxal? Deloc. Logica mea e simpla: datoria fata de natura si stat mi-am indeplinit-o. Sunt o femeie implinita. Copilul are tata. Deci, eu nu caut tata pentru copilul meu. Eu caut barbat pentru femeia din mine.

Al patrulea punctisor este activitatea de care da dovada barbatul. Barbatii fara initiativa pentru propria lor viata, ma plictisesc de moarte. Barbatii care se trezesc la amiaza ma omoara, pur si simplu. Barbatii care stau toata duminica acasa, ma scot pe mine din casa. Barbatii care nu sunt gata sa iasa, la orice ora de zi si de noapte, pana la magazinul de la coltul strazii, sunt barbatii care vor fi concediati dupa primele doua luni de termen de incercare.

Pana la urma ce e dragostea? Cea despre care ne place sa vorbim cu treaba si fara, cea pe care o invocam zi si noapte, dand ochii peste cap sau apucandu-ne, cel putin imaginar, de inima? Dragostea e atunci cand platim facturile impreuna. Fie chiar si facturi metaforice.

Deci, care sunt ingredientele pe care trebuie sa le aiba un barbat ca sa fie un barbat bun?