Moțiunea a căzut. Ședință sterilă în Parlamentul Republicii Moldova

Și cea dea doua moțiune de cenzură, înaintată de către deputații comuniști Guvernului Leancă, a fost respinsă. Pentru aceasta au votat doar deputații comuniști și socialiștii lui Dodon. Votul de neîncredere față de activitatea Cabinetului de Miniștri și-au exprimat 36 de deputați. Pentru ca moțiunea de cenzură să fie aprobată este nevoie de 51 de voturi.

Ce întrebări au fost puse astăzi în Parlamentului Republicii Moldova și ce răspunsuri s-au dat puteți urmări în sinteza ce urmează.

 

Oleg Reidman, deputat PCRM: „De ce punctele de control migrațional au fost instalate pe Nistru și nu la hotarul Republicii Moldova cu Ucraina? După Nistru nu este teritoriul Republicii Moldova?”

Iurie Leancă, Prim-ministru al RM: „Deoarece  în toate ţările  înregistrarea străinilor se face automat la traversarea frontierei. Dar, după cum cunoaşteţi, segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene nu este deocamdată controlat de autorităţile constituţionale. Persoana străină va avea posibilitatea să aleagă locul unde să fie luată la evidenţă: fie la o filială a Întreprinderii de Stat „Registru” în orice oraș al țării, fie la oficiile Biroului Migraţie şi Azil.”

***

Ghenadie Ciobanu, deputat (PLDM): „ Vă rog să confirmați dacă punctele de control migrațional nu vor avea funcții de control sau alte funcții ale poliției de frontieră”.

Iurie Leancă, Prim-ministru al RM: „Obiectivul instalării acestor Oficii teritoriale ale Broului de Migrație și Azil este acordarea unei posibilități în plus cetățenilor străini, care vor intra pe teritoriul țării noastre prin această regiune, de  a-și  înregistra șederea pe teritoriul țării noastre în timpul stabilit de lege. Nimic mai mult”.

***

Ion Hadîrcă, deputat PL reformator: „ Vă rog să-mi confirmați faptul că RM poate intra în UE doar integră și indivizibilă.”

Iurie Leancă, Prim-ministru al RM : „Din momentul în care am preluat puterea în 2009 am abordat reglementarea conflictului transnistrean în contextul  integrării europene. Vrem să facem ca partea  dreaptă a Nistrului să fie tot mai atractivă pentru cetățenii care locuiesc pe malul stîng al Nistrului: o infrastructură modernă, instituții funcționale, sistem benefic pentru cetățeni. Doar prin această abordare noi pregătim premizele pentru reintegrarea regiunii transnistrene în Republica Moldova”.

***

Artur Reșetnicov, deputat PCRM: „ Unii experți și observatori ai desfășurării  evenimentelor din regiunea  transnistreană au opinat și au venit cu unele probe, precum că ideea de a separa Republica Moldova pe Nistru  vine din exterior (în special din Occident) și nu din partea guvernului de la Chișinău. Se spune că aceasta a fost condiția negocierii liberalizării regimului de vize și parafării anumitor acorduri în cadrul Summitului de la Vilnius.  A cui este ideea de a instala posturi la frontieră și dacă aceasta a fost una dintre condițiile pentru  liberalizarea regimului de vize sau a altor acorduri?”

Iurie Leancă, Prim-ministru al RM: „Este anticonstituțional să numești linia administrativă de pe Nistru – frontieră. În ceea ce ține de controlul fluxului migrațional, Dvs ca fost șef al unei agenții, știți că orice țară are datoria de a avea frontieră transparentă. Demult ne gîndeam la un mecanism prin care orice cetățean  străin care intră în RM, inclusiv pe segmentul transnistrean,  se va înregistra după cum prevede legislația. Acest lucru se întîmplă, de obicei, pe segmentele de frontieră controlate de către autoritățile legale ale RM. Acest mecanism l-am discutat în repetate rînduri cu partenerii noștri și din Est,  și din Vest. L-am discutat și am explicat efectele benefice ale proiectului și celor de la Tiraspol. Este un angajament al nostru. Planul de acțiuni pe vize, un plan oficial, ce este publicat, ne cere mai multe reforme în interesul cetățeanului  din RM (cum ar fi siguranța documentelor de identitate, reforma instituțiilor de forță, lupta împotriva corupției) ne sugerează să ne axăm pe acest segment – controlul fluxului migrațional de la Est spre Vest și invers.”

***

Vladimir Voronin, deputat PCRM:„ Nu vreau să dau aprecieri atitudinii și analizei politice făcute de Prim-ministru. Prim-ministru nu trebuie să se ocupe de politică, dar de programul executiv. Cunoașteți de existența unui astfel de document, cum ar fi  Memorandumul de înțelegere dintre  Republica Moldova, Comisia  Europeană  și Guvernul  Ucrainei  cu privire la misiunea Comisiei Europene de asistență la frontierele dintre RM și Ucraina, ce a fost semnat la  07.10.2005? De ce n-ați mers pe mecanismul indicat în document, dar ați elaborat unul nou?

Iurie Leancă, Prim-ministru al RM: „ Cunosc și știu ce face EUBAM în cele mai mici detalii. Am salutat această decizie pe care ați luat-o atunci. Am luptat pentru extinderea mandatului  misiunii EUBAM. Cînd ne-am gîndit la acest mecanism de control al fluxului migrațional, vă asigur că am discutat atît cu misiunea EUBAM , cît și cu colegii de la Kiev pentru a găsi o formulă a controlului respectiv pe partea ucraineană a frontierei moldo-ucrainene, mă refer la segmentul transnistrean. Vom avea și în continuare discuții. Din păcate, mecanismul pe care am reușit să-l elaborăm  este unicul fezabil la momentul de față”.

***

V.Ghilețchi , deputat PLDM: „ Cum autoritățile executive vor reuși să-i deosebească pe cetățenii străini, veniți în vizită în Moldova de cei, care locuiesc în stînga Nistrului, dar nu au acte de identitate, emise de către Republica Moldova?”

Eugen Carpov, Ministrul Reintegrării RM: „ Sînt cîteva criterii. Primul ține de locul în care a fost eliberat pașaportul. Dacă pașaportul a fost eliberat de către o misiune diplomatică străină, acreditată în Republica Moldova, înseamnă că cetățeanul are stabilit locul de trai în Republica Moldova. Conform rigorilor diplomatice, o misiune diplomatică nu poate elibera acte decît cetățenilor cu reședința în statul de acrediatare. Al doilea aspect ține de mecanismul aplicat în relațiile consulare ale anumitor state (Ucraina, Rusia ș.a.) –  luarea la evidență a cetățenilor săi, rezidenți ai statului de acreditare. În pașaport se aplică o ștampilă, care indică că cetățeanul respectiv este luat la evidență consulară, cu reședință pe teritoriul statului dat. Al treilea element: diverse dovezi care demonstrează reședința și nașterea pe respectivul teritoriu. Ultimul element este declarația pe propria răspundere. Este un document, care va fi oferit cetățeanului cu pașaport străin în cazul în care cetățeanul declară că este locuitor pe acest teritoriu, dar nu poate demonstra acest lucru prin pașaport. Va indica locul de trai, date oficiale și va subsemna că datele sînt corecte. Astfel, cetățeanul va putea continua călătoria, iar datele vor fi stocate în baza de date”.

***

Mihai Godea, deputat neafiliat: „ De ce au fost instalate doar 6 puncte migraționale? Nu este prea puțin?.”

Eugen Carpov, Ministrul reintegrării RM:„ Linia administrativă în mare parte  trece pe Nistru. Traversarea acestei linii are loc pe poduri. De la podurile respective există niște căi principale de acces de pe un mal pe altul. Cele șase puncte reprezintă cele mai importante căi de acces, potrivit unei analize a fluxului migrațional.  Avem o înțelegere cu instituțiile care vor fi responsabile pentru implemntarea acestui mecanism să avem o perioadă de monitorizarea. Dacă vom vedea că nu sînt suficiente posturi  – atunci vom analiza și posibilitatea deschiderii altor puncte, ca să le oferim tuturor cetățenilor străini șansa să se înregistreze.”

***

George Mocanu, deputat PLDM:„ Au fost analizate și alte soluții, de alternativă  în gestionarea fluxului migrațional, înafară de instalarea posturilor mobile ale Biroului de Migrație și Azil?”

Iurie Leancă, Prim-ministrul RM: „Am analizat și alte posibile scenarii care pot fi realizate doar cu partenerii noștri din Ucraina. Deoacamdată, nu am identificat o soluție viabilă, care ar aranja și Kievul, și Chișinăul. Consultările vor continua și în luna noiembrie”

***

Mihai Barbălat, deputat PCRM: „ Zona de securitate este supravegheată de către Comisia Unificată de Control. Vreau să întreb dacă a fost discutat și dacă există o poziție a Comisiei  vis-a-vis de subiectul instalării Oficiilor teritoriale ale Biroului de Migrație și Azil? ”

Eugen Carpov, ministrul Reintegrării RM: „ Inițierea acestui mecanism și elaborarea tuturor parametrilor s-a făcut cu maximă transparență. Noi am informat partenerii din Tiraspol despre inițiativele care există și despre activitatea, pe care ne-o propunem s-o desfășurăm. La toate rundele  în format „5+2” am avut discuții și dezbateri la această temă. În luna iulie Comisia Unificată de Control a fost oficial informată despre pașii pe care urma să-i întreprindem. La acea perioadă i-am informat despre efectuarea unor lucrări de reparație la punctele, pe care urma să le deschidem. În octombrie, cînd parametrii erau definitivați,  le-am trimis o scrisoare și i-am informat. Noi n-am deschis puncte noi la linia administrativă. Noi folosim infrastructura punctelor temporare de control vamal, care au fost deschise în anul 2006, pe perioada guvernării comuniste. O decizie a Comisiei Unificate de Control pe marginea acestui subiect nu există, pentru că ea nu este necesară. Noi am informat comisia. Noul mecanism nu aduce prejudicii regimului de securiatte, din acest motiv nu există nevoia unei decizii a Comisiei Unificate de Control.

 

The post Moțiunea a căzut. Ședință sterilă în Parlamentul Republicii Moldova appeared first on Bloguvern.


Sursa
2013-10-22 15:16:15



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:52:45Aeroportul nu va mai fi al poporului, ne-am bucurat destul. Îl vom da pe mâini bune, de această dată, are Spînu grijă —» Nicolae Federiuc
07:11:202023 - BILANȚ LA BALANȚE —» Leo Butnaru
18:02:33With WordPress.com, This Novelist’s Success Is No Mystery —» ada rosu
17:38:46CUMPĂRĂTURI CU DEMNITATE PENTRU TOATĂ FAMILIA —» Asociaţia Obştească "Demos"
17:22:44Ребята и зверята —» Asociaţia Obştească "Demos"
17:05:09🌳De vorbă despre păduri. Moinești Mai Verde —» Curaj.TV | Media alternativă
15:50:37O... DECONSPIRARE DE LA „LUCEAFĂRUL”. Mulțumesc! —» Leo Butnaru
14:21:28Реставрация памятника Христо Ботеву в Кишиневе в 2023 году —» Biblioteca Hristo Botev
09:18:57Duhul Sfânt și vorbirea în alte limbi —» Moldova Creștină
07:24:15Dacă nu-i laie, atunci poate fi bălaie. Federalizarea, ca alternativă pentru „integrarea în UE”? —» Nicolae Federiuc
13:01:50Reflecții despre lectura literaturii scrise de autoarea Lilia Bicec-Zanardelli —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:56:15REFLECȚII DESPRE LECTURA LITERATURII SCRISE DE AUTOAREA LILIA BICEC-ZANARDELLI —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:07:51Atenție! Se anunță concurs la funcția de director adjunct pentru educație! —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
19:22:30State of the Word 2023: Watch Live on December 11 —» Ileana Pîrgaru
14:46:55Vernisaj la Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes Saavedra” din Chișinău —» BiblioCity
14:17:26Образ Кишинева в поэзии и искусстве —» BiblioCity
09:44:03Lansarea volumului „Competența de comunicare” de Maria Hadîrcă —» BiblioCity
09:25:09Galileo ediția a XI-a, 16-17.12.2023 —» Fizica pentru Moldova
05:07:13POEȚI AI AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
17:57:49DOUĂ NUVELETE —» Leo Butnaru
17:36:15Brigadirul a dus singur caleașca cu ceapă acasă —» Moldova Creștină
16:13:20Despre persoane cu dizabilități – Microfonul liber —» Curaj.TV | Media alternativă
15:55:39Enhanced WordPressing With the Updated Jetpack Mobile App —» Ileana Pîrgaru
13:30:13 —» blog cultural
13:18:07”Не читал, но осуждаю!” —» blog cultural