tot eu, tot la tine mă gândesc, o fac destul de des, azi am vb despre tine

sentimentul de vină a fost absorbit de durere şi de iluzia că eşti mai fericit dacă te las în pace, pentru mine e o certitudine care mă opreşte să nu mă duc chiar acum să mi tai venele îmi imginez cum ai veni, peste mult timp şi mi ai spune că vrei să fim iar împreună nu pot să fac nimic, deci nu mi rămâne decât să fantasmez un singur gând nu mi dă pace: am avut şansa să fiu iubită cu adevărat, poate singura şansă din viaţa asta, şi i am dat cu piciorul dacă m aş întoarce în trecut, mi aş da un cap în gură sau m aş supune tratamentului cu electroşocuri şi duşuri reci adevărul e că nu că n aş fi capabilă de iubire (ce cuvânt grotesc), doar că singurul mod de a iubi pe care l am cunoscut e sexul, am primit flori doar la ocazii extrem de rare (max o dată pe an), nu mi s a făcut cunoştinţă cu prietenii, eram o parte izolată, un fel de apendix în viaţa altcuiva, iar un apendix nu se poate transforma în inimă ăsta i un delir nocturn, dar e singurul mod prin care mi pot exprima emoţiile, nici n am cu cine vb despre tine, tu exişti doar ‘în capul meu, eşti ca o tumoare pe creier, dacă aş putea, m aş supune unei intervenţii doar ca să te scot de acolo a trecut atâta timp şi tot nu mi trec, sentimentele revin in mod retroactiv trebuie să te uit
Filed under: Sindromul Borderline Tagged: delirium tremens