Domnule Conte, mi-a şoptit o prietenă că te-a văzut ieri în compania simpaticei d-tale însoţitoare ( pe care eu am botezat-o, în sinea mea, vipera. şi nu pentru că-i rea, dar pentru că se încolăceşte în jurul fiecărui partener până îl sufocă.) Amica mea m-a asigurat că păreai trist şi deloc interesant, adăugând că eşti un nimic (mai exact a zis: “n-ai pierdut nimic”, tu = ce-am pierdut = nimic). I-am replicat că te-ai transformat într-o plantă pentru că nu mai eşti cu mine (lipsa mea de modestie atinge cote năucitoare).
Nu ştiu cum să-ţi mărturisesc, dar am certitudinea că ne vom mai trezi împreună, până atunci îmi voi vedea de viaţa mea (deşi, în ultimele luni nu-mi iese deloc s-o fac, ultimele luni, canalie!) şi te voi lăsa să te sufoci în siguranţa falsă şi pseudofericirea în care te bălăceşti (bref, în rutină).
Recunosc, continui să te mai visez, eşti un cui împlântat adânc în subconştientul meu şi am ceva ce-ţi aparţine.
Ne revedem, ca de obicei în ultimii ani, din pură întâmplare, o dată, undeva, prin oraş.
Te pup şi te … BB.
Filed under: Uncategorized
