start_1155733.jpg foto: jurnal.md Lumea vorbește peste tot că Ion Caras ar vrea să renunțe la Națională înainte de ultimele 2 meciuri din preliminarii. Că ar vrea el sau că ar vrea Federația. Un lucru e cert: suporterii nu-l mai vor pe Caras selecționer, iar debarcarea moșului este inevitabilă, fie că se va produce acum, fie după încheierea preliminariilor.

Cine îl va înlocui? Asta e marea dilemă atât a Federației, cât și a microbiștilor. Există mai multe ipoteze. Se vehiculează numele lui Testemițanu, care ar urma să comaseze cele 2 funcții de vicepreședinte FMF și selecționer. Există varianta Dobrovolski. Igor ar vrea să revină, dar totodată așteaptă o ofertă concretă din Premier-Liga rusească. Cert este că cu bani puțini e greu să aduci valoare pe banca tehnică a Naționalei.

Personal aș opta pentru un antrenor cu experiență din Europa de Vest. Cu condiția ca acesta să fie adus personal de președintele Federației. NU de agenți. Astfel se va evita convocarea jucătorilor ”pe blat”, tendință care s-a observat clar în ultimii ani. Aducem un antrenor cu experiență din Europa, îl plătim corespunzător și avem o Națională curată. 

Face de plătit bani mari unui selecționer cu nume? DA, face. Și asta pentru că începând cu preliminariile viitoare pentru Euro 2016, din fiecare grupă se vor califica automat 2 echipe, iar la baraj vor merge echipele de pe locul 3, consecință a măririi numărului de echipe care vor participa la CE, de la 16 la 24. Iar asta înseamnă că Moldova are o șansă mare de a ajunge acolo. Respectiv de a-și recupera banii investiți în salariul selecționerului și chiar mai mult.

Pe cine vezi tu pe banca Naționalei? Scrie în ”comentarii”.4NSS_dkaaSo