la mine în suflet au înflorit flori de piersic, iar eu aş putea să le măresc la nivel microscopic ca să văd în celulele acestor flori saliva sau kkt de albine.

aşa eu fac cu toate cuvintele şi privirile tale, iar apoi te visez vid spre dimineaţa, luîndu-mă de mână ca să-mi pui în palme boghiţe de poamă albă.

pentru toate lucrurile care ni se întâmplă şi pe care atât de puternic şi nimicitor le simţim, s-au alcătuit demult cântece de leagăn şi alinare.

eu mi-aş dori ca măcar din când în când să te văd după vreun colţ şi să merg liniştită pe stradă şi nu adulmecând mirosuri de parfumuri de la oamenii care trec pe lângă mine.

în casă miroase frumos a poamă, iar afară bărbaţii râd în gura mare.
în suflet miroase înţepător de dulce a tine, că mie tuhma mi-e greţă şi încep a-mi apărea limbrici.

urăsc bărbaţii care râd ca hiene răguşite.
vine toamna.