PRINCIPIILE ORTOGRAFIEI ROMÂNEŞTI
PRINCIPIILE ORTOGRAFIEI ROMÂNEŞTILimba are, ca funcţii de bază, mijlocirea comunicării dintre oameni şi contribuţia la formarea gândirii. Mesajul sau textul de transmis, oral sau scris, este codificat în cuvinte cu o anumită structură şi îmbinate într-un anumit mod. Scrierea reprezintă notarea impusă prin convenţie a semnalelor sonore cu ajutorul unui sistem de semne care se numesc litere. Ortografia este un sistem de reguli precise , fixe şi unitare, care constau din explicarea valorii semnelor dintr-un anumit sistem grafic de reproducere a unei limbi şi din formularea condiţiilor de folosire a acestor semne, sistem menit să generalizeze şi să stabilizeze varianta cultivată a limbii. Ortografia (gr. „orthos”- drept ,corect +un substantiv derivat din gr. „graphein”- a scrie ) reprezintă,din punctul de vedere al cuvântului, scrierea corectă a unei limbi cultivate. Prin ortografie se stabilesc şi normele ortoepiei (gr. „orthos” + „eipen” –a pronunţa ), adică ale pronunţiei corecte. Normele ortoepice stabilesc corectitudinea formală a pronunţării cuvintelor ca unităţi lexicale,a pronunţării formelor flexionare şi chiar a pronunţării unor cuvinte legate în vorbire, toate acestea cu referiri şi la morfologie ori sintaxă. Ortografia limbii române este fonetică şi fonematică, în sensul că scriem cum pronunţăm, dar, de foarte multe ori, indicaţia fonetică şi soluţia ortografică nu concordă, ba chiar sunt în opoziţie totală. Toate aceste contradicţii se datorează acţiunii principiilor ortografice: fonetic, etimologic, morfologic, sintactic, simbolic, silabic şi estetic, care reprezintă temeiul doctrinar al sistemului ortografic şi ortoepic al limbii române.
1.Principiul fonetic , fonematic sau fonologic este principiul fundamental al ortografiei româneşti actuale: cele mai multe cuvinte din limba română se scriu cum se pronunţă,ţinând cont de faptul că litera este reprezentarea grafică a sunetului – tip. Normele de scriere sunt stabilite ţinându-se seama de pronunţarea reală a majorităţii vorbitorilor. Aplicaţii ale sistemului fonetic:· Eliminarea literei duble, motivate doar etimologic nu şi fonetic:it- cassa- casă fr. Masse-masă; germ. Rasse – rasă. Scriem cu consoane duble în derivatele formate cu prefixe care se termină în aceeaşi consoană cu care începe rădăcina:interregional,înnoda, înnegri.· Eliminarea literei u din finalul unor cuvinte carte nu mai reprezintă o realitate fonetică: (eu) voi,făcui, un cui, luna mai (în loc de voiu, făcuiu, un cuiu, luna maiu ). Se păstrează diftongul iu în neologismele:onorariu, serviciu, salariu, provizoriu, teritoriu.· Scrierea prefixelor: des-, dez-, răs-, răz-înaintea sunetelor surde sau sonore:desface/ dezarma, dezbatere; răscroi, răspoimâine /răzbate, răzgândi. Consoana z cu care încep unele rădăcini nu asimilează pe s din prefixele des-, răs- pentru a deveni z: deszăpezi, deszăvorî, răszice. La fel, consoana fricativă nu se repetă datorită căderii ultimului sunet al prefixelor, ele devenind de-, ră- :deşira, dezice.· Scrierea şi pronunţarea consoanei dentale n înaintea consoanelor oclusive bilabiale p / b ; n este asimilat devenind m: în + bunătate =îmbunătăţii, în + puşcă = împuşca, deîmpărţit, bomboană, amplasa, combate, impar. În neologisme compuse din elemente tematice, nu se aplică regula asimilării: avanpremieră, avanpost, Istanbul, input ( în informatică, electronică).· Scrierea şi pronunţarea vocalei e la început de silabă precedată de o vocală:1. în cuvintele vechi, e se scrie şi se pronunţă diftongat ie:ied, iepure, ieşire, caiet, vuiet, femeie , baie, voie , ( excepţie câmpie, familie, etc. în care vocala e este precedată în silaba dinainte de vocala i ).2. în cuvintele noi ( neologisme ) , e se scrie şi se pronunţă e :epocă, erou, elan, efect, educaţie, eter,idee, epopee.· Scrierea şi pronunţarea neologismelor intrate în limba română , într-o perioadă mai veche şi care s-au adaptat sistemului limbii române, în sensul că se scriu cum se pronunţă în limba de origine:lider, aisberg, miting, etc. 2.Principiul etimologic - numit de Theodor Hristea tradiţional –istoric, impune scrierea unor cuvinte care să păstreze legătura cu o formă veche sau cu tradiţia. În baza acestui principiu, care se opune celui fonetic-adică scriem altfel decât pronunţăm- sunt corecte următoarele forme :· Diftongul oa , la început de cuvânt şi la început de silabă precedată de o vocală se pronunţă ua : oameni – uameni , oase- uase, serioase- seruoase, etc· Diftongul ea , în pronumele personal ea şi la început de silabă precedată de o vocală , se pronunţă ia: ea- ia, aceea- aceia, aleea- aleia, etc.· Formele pronumelor personale eu, el, ei, ele (care încep cu vocala e ) sau ale verbului a fi ( care încep cu vocala e ): este, eşti,e ream,e reai , era, eraţi, erause pronunţă diftongat ie : ieu, ieste, ieram.· Menţinerea scrierii literei x în paralel cu cs : catadicsi, ticsi, micsandră, rucsac, vacs / xerox, ax, box, excavator. În alte cuvinte litera x este folosită pentru sunetele gz: auxiliar, exact, exotic. Sunetele gz pot fi notate şi prin literele gz: Bogza, bogză ( bufniţă ) , ba chiar şi prin literele cz: eczemă.Se impune o precizare în legătură cu pluralul unor substantive şi adjective masculine care se termină în cs ( fix, complex, ortodox ) : se scriu şi se pronunţă cu cş nu cu x : ficşi, ortodocşi, complecşi, etc.· Scrierea ( începând cu 1993 ) cu â pentru toate cuvintele care au sunetul î în interiorul cuvântului, cu excepţia derivatelor sau compuselor în care cuvântul de bază începe cu litera î : cântec , încânta, vârât – neîncălzit, bineînţeles , etc; la fel şi scrierea cu î la început şi sfârşit de cuvânt , precum şi în interiorul cuvintelor derivate sau compuse cu un cuvânt care începe cu litera î : încet, izvorî, reîncepe, etc.· Scrierea formelor verbale de indicativ , prezent , persoanele întâi singular şi întâi, a doua şi a treia plural: sunt, suntem, sunteţi.· Scrierea articolului hotărât enclitic –l , în cazul substantivelor şi adjectivelor care, în vorbirea curentă nu se mai pronunţă :omul- omu.
3.Principiul simbolic cere ca acelaşi cuvânt sau aceeaşi unitate grafică ( sub raport sonor ) să se scrie cu literă iniţială majusculă , dacă se întrebuinţează cu sensul lui obişnuit sau dacă simbolizează ceva.· Cuvântul „facultate” se scrie cu iniţială mică atunci când are sensul de „aptitudine” şi cu majusculă atunci când apare în denumirea unei instituţii: Facultatea de limba şi literatura română.· Numele punctelor cardinale se scriu cu iniţială mică: est, răsărit, apus, miazăzi,dar se vor folosi majuscula atunci când exprimă noţiunea de ţinut : „Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus ?” De asemenea se scriu cu iniţială majusculă denumirile marilor evenimente şi epoci istorice :Comuna ( din Paris ), Unirea( Principatelor ), Renaşterea, dar cu iniţială mică epoci istorice şi geologice care nu au semnificaţia unor „evenimente” : antichitate, capitalism, evul mediu, etc.· Scriem pământ, soare, lună cu iniţială mică, dar atunci când sunt întrebuinţate ca denumiri de aştri se vor folosi majuscule: „Planeta Pluto este cea mai îndepărtată planetă de Soare.”· Folosim „ capitală” cu iniţială mică în îmbinările de cuvinte: pedeapsă, greşeală, reparaţie capitală,în context ca: „Bucureşti este capitala ţării” , dar se va folosi iniţială majusculă în contextul : „Echipa a părăsit Capitala.”· Dublă grafie trebuie folosită şi în cazurile:semilună / Semilună (Imperiul Otoman ), poartă / Poartă (otomană), catedră (mobilă) / Catedră( unitate într-o instituţie de învăţământ superior ).
4.Principiul silabic stabileşte că valoarea unor litere este dată de contextul-silaba din care fac parte sau, mai precis , de literele care urmează în cadrul aceleiaşi silabe. Se ştie că , de cele mai multe ori , nu citim literă cu literă , ci un grup de două sau trei litere, la fel cum nici nu reprezentăm întotdeauna un sunet numai printr-o literă , ci printr-un grup de litere. Principiul silabic se aplică în scrierea grupurilor de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, care, indiferent că notează un sunet sau două, se scriu în aceeaşi silabă: cer, ceas, circ, ger, geam, chin, chiar, cheamă, gheaţă,etc.
5. Principiul morfologic este principiul pe care se bazează ortografia actuală, cel care completează principiul fonetic, „cel care dă posibilitatea vorbitorilor să-şi însuşească regulile ortografice în mod sistematic, raţional.” [1] Principiul morfologic se foloseşte în următoarele situaţii:· Scrierea cu unu, doi sau trei i: Litera i are caracter polisemantic , adică notează diferite valori fonetice: • i silabic : şi, in, lin• i semivocalic în diftongi sau triftongi: iar, rai, aripioară.• i final ultrascurt la finalul unor cuvinte, după consoane: azi, scoţi, ani, • literă ajutătoare a consoanelor prepalatale sau palatale:cioc, saci. Litera i final postconsonantic poate fi, din punct de vedere morfologic:• desinenţă la substantivele şi adjectivele masculine şi feminine la plural;la substantivele şi adjectivele feminine, la G D singular.• desinenţă verbală a persoanei a –II-a singular, la majoritatea timpurilor;• literă ajutătoare pentru consoanele c, g, k; I final semivocalic este:• desinenţă a substantivelor masculine şi neutre la singular: cui, pai, mai, rai;•sau la pluralul substantivelor masculine şi feminine :cai, boi, oi, căi, odăi;•desinenţă pentru persoana I şi a II-a singular la majoritatea timpurilor:tai (prezent ), cerui ( perfect simplu ), ştiai ( imperfect ), făcui ( perfect simplu ); I final vocalic sau silabic este :• desinenţă de plural pentru substantivele şi adjectivele masculine: codri, miniştri, centri, metri, albaştri, simpli, dubli şi pentru pronumele şi adjectivele pronominale posesive:noştri, voştri• desinenţa verbală pentru persoana a II a a indicativului sau a conjunctivului prezent : afli, sufli, umbli.• sufix pentru infinitiv prezent : (a ) şti, citi, iubi, prelungi, sărăci ; Două litere de i se folosesc: a. În scrierea verbelor :• la infinitivul prezent şi la perfectul simplu , persoana a III- a singular, al verbelor de conjugarea a IV-a care au radicalul terminat în i: ( a/el ) pustii, sfii, prii, înmii,• la persoana a II-a a indicativului şi conjunctivului prezent al unor verbe: (să) ştii, (să) ţii, (să) vii ;• la persoana I singular a perfectului simplu al verbelor de conjugarea a IV-a: ( eu) fugii, trăii, croii, citii; b. În scrierea substantivelor şi adjectivelor:• la pluralul nearticulat al substantivelor şi adjectivelor masculine, feminine şi neutre care au radicalul terminat în –i :fii, geamgii, copii, poezii,/ mijlocii;• la pluralul articulat al substantivelor şi adjectivelor masculine:tigrii,negrii;• la forma G-D singular articulată cu articol hotărât a substantivelor şi adjectivelor feminine: nopţii, serii, florii, vulpii,/ micii, dulcii, marii; Scrierea cu trei i apare în următoarele cazuri:• în formele articulate de N – Ac plural ale substantivelor şi adjectivelor care au radicalul terminat în i :fiii, copiii, scatiii/ zglobiii, auriii, mijlociii, castaniii;• în formele perfectului simplu, persoana I , ale verbelor de conjugare a IV-a cu radicalul terminat în i : (eu) mă sfiii, pustiii, înmiii, (le ) priii;· Scrierea cu ea sau iadupă :- după ch, ghscriem ea când există forme alternante cu e: cheamă-chem, gheată-ghete, gheaţă – îngheţ, (excepţie ochean-ocheane);- după ch, ghscriem ia când alternează cu ie sau când nu alternează:schiază-schiez, trunchiază – trunchiez, unchiaş-unchiaşi, chiabur-chiaburi;· Scrierea verbelor a crea (a recrea ), a agreaVerbele a creaşi a agrea se conjugă după modelul structurii unor verbe de conjugarea I , care la indicativ prezent au sufixul –ez. Radicalul lor este cre-, agre- la care se adaugă sufixe modale şi temporale, precum şi desinenţe de persoană şi număr. Unele dintre aceste elemente încep cu –e :- cre – ăm, -ezi, -ează/agre-, -ezi, -eazăAlte elemente încep cu alte litere:cre –ăm, agre-ăm/cre-aţi,agre-aţi/cre-ând;· Compusele din cuvinte întregi care există în limbă şi în mod independent sunt formate prin alăturare cu cratimă sau cu blanc, prin contopire sau sudare şi prin izolare din propoziţii sau fraze. Ele se scriu diferit în funcţie de păstrarea sau nu a individualităţii sau a structurii morfologice şi semantice a elementelor alcătuitoare, mai precis după gradul de sudură: compusele prin alăturare se scriu cu sau fără cratimă;în flexiune interesează că primul, uneori şi celălalt cuvânt (celelalte cuvinte ) flexionează:floarea-soarelui / florii-soarelui, Ana-Maria / Anei-Maria, bună- cuviinţă /bunei-cuviinţe / rea-voinţă / relei-voinţe, Baia Mare /Băii-Mari. Fac excepţie cuvintele Târgu-Jiu , Râmnicu – Vâlcea la care flexionează ultimul element ( Târgu-Jiului , Râmnicu – Vâlcii ) deoarece ar trebui scrise într-un cuvânt;ele se scriu însă cu cratimă prin tradiţie.Ca şi substantivele, şi alte părţi de vorbire sunt compuse prin alăturare cu cratimă sau cu blanc, după cum urmează :· adjective : româno-american, franco – italiano – spaniol, instructiv-educativ, nord-american, drept-credincios, nou – născuţi, liberi-cugetători;· adverbe: după-amiază, dis – de – dimineaţă,mâine-dimineaţă, după-masă;· pronumele: cel ce, Domnia sa, Măria sa;· numeralele: treizeci şi trei, două sute, o dată, de două ori, câte trei;La compusele prin contopire sau sudare îşi schimbă forma numai ultimul element al compusului, de aceea se scriu într-un cuvânt: bunăvoinţă /bunăvoinţei, untdelemn /untdelemnului, binefacere/ binefaceri;
Ca substantivele, şi alte părţi de vorbire se scriu prin contopire sau sudare:- adjectivele : clarvăzător / clarvăzători, atotştiutor / atotştiutori;- pronume: dânsul, dumneata, însuşi, acelaşi, altcineva, nicicui;- numerale: doisprezece, douăzeci, amândoi, dintâi;- verbe: (a) binevoi, binecuvânta, teleghida, autoapăra, nemaiştiut;- adverbe: deasupra, decât, întotdeauna, îndelung, aminte, oarecum;- prepoziţii: înspre, dinspre, despre, înlăuntrul, dedesuptul; - conjuncţii: întrucât, încât, deoarece, fiindcă, aşadar, deşi;- interjecţii : iacătă, tralala;Compusele prin izolare se scriu cu cratimă: papă- lapte, lasă-mă-să-te-las; 6. Principiul sintactic recomandă să „scriem în două feluri ceea ce simpla pronunţare este, adeseori, imposibil de deosebit”[2]. De fapt, în discuţie sunt omofemele, adică acele cuvinte care se pronunţă la fel, dar care se scriu diferit. Scrierea lor este sub incidenţa principiului sintactic pentru că aceleaşi elemente constituitive, prezentate într-un cuvânt sau în mai multe, se scriu diferit în funcţie de sensul şi de rolul lor sintactic. Scrierea într-un cuvânt compus prin contopire sau sudare are loc când componentele nu mai pot fi analizate separat, compusul căpătând un sens nou în comparaţie cu sensurile elementelor alcătuitoare. Scrierea în cuvinte separate se realizează când elementele alcătuitoare îşi păstrează individualitatea .Exemple : cumsecade/ cum se cade;deodată/de o dată;Principiile morfologic şi sintactic sunt principii gramaticale, deoarece ţin în cea mai mare măsură de cele două componente ale gramaticii: morfologia şi sintaxa. Morfologia şi sintaxa impun norme şi reguli care trebuie respectate , întrucât, aşa cum am arătat, scrierea nu ar mai fi unitară, nu ar mai deosebi omonimele, omofomele ori omografele, etc., iar comunicarea prin scris nu ar mai fi eficientă sau funcţională. Sistemul de scriere depinde de existenţa unor norme de scriere iar cunoaşterea lor consolidează reguli şi norme de folosire a limbii literare în ansamblul ei.
[1] Theodor Hristea , Sinteze de limba română, Editura Didactică şi PedagogicăBucureşti-1981[2] Theodor Hristea - Sinteze de limba română, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1981
sursa: didactic.ro
VEDEȚI TOT PROGRAMUL PENTRU BAC VEDEȚI TOT PROGRAMUL PENTRU GIMNAZIU
Sursa
2013-07-01 15:35:00