Mă simt aşa lipsită de tot, muză, gînduri, idei.. Sunt aşa de obosită şi sătulă de tot felul de scene că îmi vine să es la balcon şi să încep a ţipa în gura mare…
Chiar sincer, nu înţeleg, oare oamenii cînd se uită la mine văd un zid neînsufleţit la adresa căruia poţi arunca oricare vorbe?!!
Vreau să evadez, vreau să ma schimb ori sa schimb la mine ceva, ori dacă aş putea aş schimba mai degrabă oamenii la care ţin cel mai mult, căci de la ei vin energiile astea negative.
Nu mă mai cunosc. Sunt bolnavă de monotonie şi cotidian. Nu mai văd nu mai aud.. Fiecare zi e la fel.
Nu vreau să zic aiureală, dar nici altceva nu’i.
Nu mai ştiu e în mine sau în el problema, da’i complicat şi eu nu mai pot sau poate m’am săturat şi ajung să cred că merit mai mult. Nuştiu, ‘s confuză.
Azi m’am gîndit la multe. Ca de fiecare dată mă doare şi parcă durerea asta’mi frige stomacul, probabil se sinucid fluturaşii din el la gîndurile care îmi vin – platonic.
Am nevoie de linişte, îmi trebuie un pic de libertate. Am impresia că nu am aer şi că mă tot sugrumă unele vorbe şi idei.
Ştiu că nu’s şi că nu pot fi perfectă, dar bine – respect merit.
Chiar nuştiu ce mai vreau, de la mine, de la viaţă, de la el…
Mă înnăduş.
