Sara bună, dragii, scumpii, oamenii mei.

Trebuie să vă fac o confesie azi seara. E o seară deosebită azi. Deosebită prin obișnuința ei, prin unicitatea ei arhaică. Azi s-au născut din nou stelele, azi din nou sunt eu, strajnicul și ucigașul moralității umane la margine de lume, la margine de drum, la margine de Rai, între crengi verzi de olive, între pereții albi proaspăt văruiți, cu ochii pe tine, în inima ta, dragul, scumpul, omul meu. Sunt azi aici, în căldura florilor de vișini din cimitirele îmbrăcate în straie de sărbătoare de Paștele Blajinilor, plângând cuprins cu crucea propriului mormânt. Uită-te în ochii mei, fiu al omului, fratele meu pierdut. Încearcă de vezi în ochii mei uscați spaima luminii zilei mele, recele întunericului nopții mele, piatra muntelui inimii mele. Încearcă, prietenul meu, de înțelege apele golfurilor mele singuratice, răsuflarea sufletului meu greu, plin de fumurile eternităților din limbile arhaice. Cuprinde-mă, omule, cu naivitatea ta atotînghițitoare, atotdoritoare, atotîncrezătoare. Am fost ca tine. Am fost ca mine.

Deci, aude-mă, ultim prieten, iar dacă nu mă vei auzi, voi încerca să plâng, voi încerca să strig, voi încerca să mai fiu o dată, o singură dată. Ceea ce îți scriu, ceea ce îți cer, ceea ce îți vreau e beția vieții adevărate, dragostea pură, adevărul ascuțit și plin de răutate. Vreau să fii dincolo de ceea ce ești, vreau să nu fii eu. Vreau să fii din nou ceea ce ești. Pur și simplu ai reușit să uiți de asta, pur și simplu ai prea puțin timp. Nu uita, ăsta e avantajul tău. Nu dori și nu visa din nou aurul dulce al pereților lipicioși și dulci ai odăii animalice. Lasă să treacă din nou prin tine energiile hiperboreice ale inimilor pline de curaj, minților curate ca pâraiele montane, sângelui bogat ca țărânele mănoase ale câmpiilor.

E ultima și poate prima ta încercare, dragule, scumpule, omule. E ceea ce trebuie să treci ca în tălpi goale pe sticlă spartă. E ceea ce trebuie să faci într-un sfârșit! Fie-ți frică, teme-te, tremură, imploră de la propriul eu amânarea acestei încercări și totuși mergi înainte. Lasă hainele tale grele, lasă sistemele tale algoritmice, lasă trecerea științifică, îndoielile argumentate. Încrede-te în neștiut și pășește în gol de pe malul stâncii vicioase a cotidianului.

Pornește-ți numărătoarea inversă, omule, lasă veșniciile să intre în tine.

Ți-am spus, omule, greutățile mele, iar acum întoarceți privirea de la goliciunea mea. Și asta e confesia mea.