Sursa foto: europalibera.orgÎn noua ediţie a Buletinului de Politică Externă cu genericul „Opţiuni geopolitice ale Republicii Moldova în perspectivă istorică”, domnul Octavian Țîcu își exprimă poziția cu privire la direcțiile de acțiune ale politicii externe a Republicii Moldova din perspectivă geopolitică și în diferite contexte istorice. Autorul ne vorbește și despre unirea cu România, ca singura soluție logică ce decurgea din trecutul istoric întrerupt în anul 1940, însă datorită faptului că basarabenii nu au avut, în marea lor majoritate, suficientă vigurozitate să se perceapă ca români, în vederea realizării dezideratului de revenire în România la spaţiul de civilizaţie european, Republica Moldova nu a reuşit integrarea în România. O justificare ai acestei lipse de vigurozitate, găsim probabil în perioada anilor 1944/1945 (și nu doar) când sovieticii au deturnat profund sensul acestui proces de europenizare a românilor basarabeni, anihilând memoria perioadei interbelice, printr-o acţiune represivă de durată împotriva românismului şi occidentalismului, iar pe de altă parte a construit o identitate „moldovenească” opusă celei române, predispusă la rusificare şi sovietizare.
Câteva fragmente din ediția buletinului:
“Delegitimarea istorică a comunismului sovietic, realizată odată cu destrămarea în sine a URSS, nu lăsa o altă opţiune pentru Republica Moldova decât unirea cu România, o soluţie care decurgea logic din trecutul istoric întrerupt în anul 1940, iar această opţiune era conformă tendinţelor generale din Europa de Est, unde fostele state comuniste doreau reînnodarea prezentului cu ceea ce a întrerupt comunismul. În Republica Moldova, după 1991, însă, acest lucru nu convenea nici fostei elite comuniste (din raţionament de supravieţuire şi reproducere politică), nici minorităţilor naţionale (din raţionament existenţial), dar nici Moscovei (din raţionamente geopolitice) şi nici chiar Bucureştiului (din anumite raţionamente de comoditate sau interes).”
Mai mult decât atât, autorul afirmă că basarabenii: “nu au avut, în marea lor majoritate, suficientă vigurozitate să se perceapă ca români, în vederea realizării dezideratului de revenire prin România la spaţiul de civilizaţie european, dar nici ca moldoveni în sensul unei naţiuni separate, în vederea menţinerii şi consolidării propriului stat, pentru a accede ulterior la aceeaşi dimensiune de securitate şi prosperitate. Drept rezultat al acestor realităţi, Republica Moldova nu a reuşit nici integrarea în România, nici menţinerea integrităţii sale teritoriale în urma separatismului găgăuz şi mai ales transnistrean, care a fost întreţinut din exterior de Federaţia Rusă.”
Deasemenea, el spune că: “atunci când R. Moldova a ieşit din comunism, unicul raţionament al existenţei sale a fost repararea injustiţiei istorice cauzate de pactul Molotov-Ribbentrop şi ocupaţia sovietică, şi restabilirea identităţii istorice întrerupte în anul 1940, aceste acţiuni însemnând nu numai o ruptură definitivă de dimensiunea euro-asiatică, dar şi revenirea la un spaţiu de civilizaţie occidentală, de la care a fost îndepărtată prin anexarea la URSS.”
“În sens geopolitic, consecinţa netă a acestor ezitări a fost angrenarea R. Moldova într-un construct de sorginte euro-asiatic, Comunitatea Statelor Independente, divizarea ţării printr-un război în două entităţi şi readucerea sa în sfera de influenţă a Rusiei.”
Sursă: „Opţiuni geopolitice ale Republicii Moldova în perspectivă istorică”