Deplina, spulberata mea tăcere,
Tot roditoare-n sufletu-mi aprins,
E ca şi mult rîvnita mîngîiere
Din universu’-acesta necuprins.
E-aşa complexă prin integritate,
C-ai zice că-ţi ajunge doar o clipă
Să taci, cu regularitate
Şi timpu’-acesta magic înfiripă.
Cînd tot în jur e mult prea zgomotos,
E timpul să revii în carapace,
Iar într-un anturaj mărăcinos
Să fii niţel, niţel mai perspicace.
Creaţie divină, cu mistere,
Reuniune tainică-n cuvînt,
Şi curge lin prin vene şi artere
Tăcutul şi îndureratul gînd.
Tagged: carapace, cuvînt, gînd, tăcere
