Întotdeauna mi-a fost milă de oamenii străzii. Știu că multe persoane sunt de părere că și aceștia ar putea munci, ar putea să își asigure un trai cât de cât decent, însă… nu suntem noi cei în măsură să îi judecăm sau învinuim. Cine știe prin ce întâmplări au trecut și cum au ajuns ai nimănui. Nu toți au norocul să se nască în puf!…
Astă seară ieșeam la magazin, am încuiat ușa și când am vrut să cobor scările… un băiat stătea ghemuit acolo alături de câinele său. M-a impresionat cât de apropiați pot deveni un om și un câine vagabond și încercarea celor doi de a se încălzi reciproc. Cum să rămâi indiferent la așa ceva?… Sfios, băiatul m-a întrebat dacă nu am să îi dau ceva să se învelească. Din păcate nu aveam aici nimic. În schimb când m-am întors de la magazin i-am dus ceva de mâncare și un ceai fierbinte ca să se încălzească. Măcar atât am putut face pentru el. Nu mâncase de ceva timp și totuși a împărțit ce avea cu unicul suflet ce îi era alături: câinele.
Mă întreb ce poveste se ascunde în spatele acestui om… De ce nu are părinți care să îl îngrijească și cum a ajuns în stradă. E foarte trist să vezi că cineva nu are parte de o mâncare caldă, de haine călduroase și de o vorbă bună. Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că am o familie care să îmi poarte de grija, că am unde locui și ce mânca. Noi, cei care avem un acoperiș deasupra capului ar trebui să mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi și să nu mai fim nemulțumiți că mama sau tata nu ne cumpără ultimul I-Phone apărut sau nu ne îndeplinește mai știu eu ce capriciu. Suntem mai bogați decât ne închipuim, doar că nu vrem să vedem asta!
Filed under: Uncategorized
