"După revoluție, am descoperit cu perplexitate că unii, nu puțini, împotriva cărora am luptat înainte, câțiva dintre cei ce indirect au stăpânt, dirijat, terorizat și profitat în fel și chip sau stat în umbra acestora, au ajuns și mai puternici. Ușa din dos a istoriei a devenit , în realitate, poarta principală... "(Augustin Buzura)"Revoluția" noastră, începuse parcă acuma nu demult, și totuși atât de demult încât mai mulți decât aș fi crezut au și uitat de ea. Pentru cei puțini, poate pentru cei mai naivi, revoluția încă continuă. Ei, au rămas prinși în tabloul luptei împotriva unor ținte precise și figuri exacte, figuri ale căror etichete n-au fost schimbate din prima "zi de libertate", până astăzi.
Poate dacă mai trăgeam cu ochiul prin istoria vecinului, am fi fost pregătiți din timp, ca peste ani, să nu ajungem la aceeași veche și retorică întrebare "dar oare, a avut vreun rost acea revoluție, acele sacrificii?". Și după cât e de lungă istoria, tot atât de scurtă e și memoria omului, care, sub pretexe aiurite și motive deșarte, justifică ori de câte ori, orice semn de "împăcare" dintre figurile ambelor baricade, ce împărțeau pînă nu demult scena în revoluționari și cei tărcați, colorați etc.
După mai bine de trei ani, de câte ori revin la subiectul "revoluției" noastre, devenită în timp orfană, mă ciocnesc de zisele aceluiași Augustin Buzura, care printr-un mod mai mult decât simplu, redă trăirile oricărui "revoluționar" post revoluție. Pentru că oricine, poate observa cu ușurință, cum scursurile de odinioară ce omorau pe cei din rândurile noastre, după care tot plâng pereții temnițelor, au ajuns, astăzi, să ne învețe cum, de fapt, trebuie văzute și gândite lucrurile, pentru că ei, "cavaleri, haiduci și oameni calculați", și doar ei, sunt singurii de la care putem lua lumină în întunericul cețos lăsat în urma așa zisei revoluții. Iar alții, gâdilați la orgoliu, mândrie și supuși trufiei, se aruncă, ușor și ieftin, la orice os.
Când cei din prima linie, "se maturizează"
Oameni, tineri, activi revoluționari, cei din prima linie, cu care până nu demult eram "noi", au ajuns să fie între timp, "ei". Ei, sunt aceiași tineri de odinioară, dar care în timp, "luminați" și ajutați să se "maturizeze", după o bere sau eventual o banană, lângă ai noștri cavaleri, haiduci și oameni calculați, au uitat scopul inițial, care după o vreme, pare unul trecut de vreme, vechi și neactual. Iar acuma și aici, vor fi întodeauna alte lucruri, subiecte proaspete, fierbinți, de actualitate ce vor căpăta cu mult mai multă importanță, lăsând în negura trecutului, de fapt, ceea ce trebuia de făcut întâi de toate. De parcă lucrurile nu se fac pe rând și după o anumită rânduială, chibzuit și cu multă răbdare.
În aceste momente, lăsând la o parte orice pată politică sau urmă de sentiment, vina morții și a chinurilor prin care au trecut oamenii noștri, nu o va purta criminalii, care au devenit idoli și exemple politice, dar va fi purtată de noi toți, care trădând prin lașitate, am răsuflat ușor că nu noi am fost cei îngropați de mame și tați, că nu noi am fost cei violați, bătuți și terorizați de criminali, și am închis ochii, ușurați, ne-am supus tăcerii, îngropând adevărul pe care nici măcar nu am încercat să-l căutăm.
Astfel, am ajuns chiar noi, să întărim și să contribuim la cimentarea unui sistem infect, corupt și mizerabil, contra căruia ne manifestam cot la cot până nu demult.
Bun venit tânără geneație în viitorul mult visat de acum 3 ani, dacă până aici ți-a fost schimbarea, atunci visează în continuare la europa și banane.
Cu drag, din cea mai săracă, coruptă și înfometată țară care se tot uită printre sârma ghimpată spre vest, în așteptarea unor "colaci de salvare".
P.S.Tot mai mult întâlnesc oameni ce realizează că acei tineri, ce au murit în aprilie 2009, au murit în zadar.
