Uneori, vreau să evadez, să mă evapor.. mă consumă realitatea asta. Moral, păi asta nici nu’i temă.. de asta nu ne luăm sau legăm pentru că’i gol. Inima nu mai ştie ce vrea.. capul ca de obicei plin cu tot felul de gînduri pe care a doua zi inima le dă “reject”.
Şi ce’i de făcut? mă întreb mereu, cred că nimic.. cum spunea o prietenă “Lasă că la primăvară”, da.. s’au întîmplat de toate.. şi a-şi vrea să fie mîine martie, pentru că la acest început de drum simt că nu mai am puteri, obosită cu prea multe cărţi care aşteaptă să fie deschise într-un “mîine” care nu mai vine, căci eu.. simplu – NU AM CHEF!
E totul lăsat de azi pe mîine, sentimente care caută explicaţii şi “aproape” care sună într-un fel sau altu perfect pentru a înţelege situaţii.. şi nu mai contează..
Da o minută-i aiurea, în altă şi mai.. aştept shimbări cu toate că eu nu cred în ele.
Nu am timp să îmi dau seama ce e cu mine, ne mai vorbind de a mai scrie ce simt.. Arde uneori, nu neg, însă cea mai probabilă explicaţie e că nu mai găsesc cuvinte “definiţii” a ceea ce simt pe moment ori ceva general.
Vin cu idei culese din tot acest răstimp. Au fost prea multe şi de aia nu au nici o coerenţă.
NU caut rime, nu am nevoie de idei clar închegate, scriu pentru că-i o altă cale să mă descarc. Eul astă hapsîn din mine, nu mă ascultă oricînd, pentru că-i lipseşte tasta “dispari” ori “caută-ţi de treabă”, cît nu ar vrea el ori eu.. depindem pîn la moarte unul ce celălalt.
Neprivind la războiul lăuntric, neînţelegerea dintre raţiune – inimă, exteriorul nu se schimbă, e bine cred..
Defapt nici nu mai ştiu ce să cred.
E o stare din aia : “Prea mult stat în casă”.
Merg să mă mai gîndesc la lucruri frumoase înainte de somn. Cu realitatea asta nu mai pot adormi în altfel.
Noapte bună. Închide ochii albaştri şi nu simţi nimica, asta e cea mai tare senzaţie, te trezeşti dimineaţa şi realizezi că e o nouă zi şi că tot amalgamult de ginduri, probleme, senzaţii, dorinţi, dor ce te macină – pur şi simplu REAPAR!!
