400859_10151047692252522_1405983777_n.jpg Astăzi e seara românilor de pretutindeni! Turcia - România 0-1 și Moldova - Ucraina 0-0 sunt 2 rezultate mari. Pentru Naționala României este mare în lupta pentru Brazilia, unde sper s-o însoțesc, iar pentru Moldova e importantă pentru moral și palmares. 
Cu câtă aroganță ne-au tratat haholii, începând de la presă și terminând cu staful tehnic, din care fac parte foști jucători uriași din fotbalul sovietic, dar oameni pitici ca personalități. Nu toți, doar unii dintre ei. Vedeți ce-au declarat al-de Zavarov, renumit pentru pasiunea lui pentru băuturi spirtoase. Ei bine, în această seară va avea ocazia să-și înece adânc amarul. 
Naționala noastră a avut noroc cu carul. Dar norocul ține cu cei puternici. Ai noștri au fost astăzi puternici nu pentru că au jucat fotbal, dar pentru că au luptat pe teren ca niște spartani. Asta așteaptă de la ei suporterii, pentru că suntem conștienți de valoarea adversarilor. În această seară tricolorii au demonstrat că se poate, dar pentru asta trebuie să te sacrifici. Iar ei au dat dovadă de un sacrificiu fantastic. 
559478_512011575476931_1035386233_n.jpg România a făcut un meci tactic excelent la Istanbul. A bătut Turcia, principala contracandidată pentru locul 2 în grupă. Golul lui Grozav (foto), venit după o ieșire neinspirată a portarului turc, a adus 3 puncte extrem de importante, mai ales înaintea meciului de marți, cu Olanda. 
Să ne bucurăm pentru tricolori!

di di

NLiCUag6Yag