Ador vremea asta. Și mai mult ador că aici durează vreo două luni. Toamnă caldă, fără ploi, zile pline de soare, ceva mai lungi ca acasă.
Am să-mi amăgesc foamea cu o cafea. Mi-o aduc la geamul de doi metri pătrați. Atât de curat, încît de multe ori mi-e frică să nu-mi ia vantul eșarfa. Respir spre sticlă și desenez un „M” pe pata de aburi. Pur și simplu un „M”, nu înseamnă nimic. Litera asta o scriu când încerc un pix nou ori când n-am ce scrie altceva.
Sub liniștea mea, lumea aleargă după liniștea sa. Pete colorate se mișcă ca-ntr-un caleidoscop stricat. Ce n-as da să cunosc povestea vreunui dintre acesti trecători cu masca indiferenței potrivită de acasă. Intersant câți dintre „petricelele colorate” ar vrea să cunoască povestea mea și la ce bun?
Filed under: matinale
