Ori cu mine nu’i tot în regulă ori eu nu pot să înţeleg ce vor toţi oamenii de la mine. Nu realizez ce aşteaptă toţi de la mine, şi de ce ori ce aşi face trezeşte oarecum neplăceri ori neîncredere. NU vreau să mă plîng ca un copil în perioada pubertăţii că nimeni nu mă înţelege ori nu-mi dă atenţie pentru că aveam senzaţia că am trecut de perioadele celea adolescentine, dar uite că m-am greşit, ori poate nu mai ştiu pe ce să dau vina pentru a-mi linişti orgoliu. 
Uneori, nici eu nu mă pot înţelege.. Pierd legături cu sinele meu, şi mă las pierdută în rutina zilnică, caut oarecum să îmi umplu goluri.. şi umplu într-o parte, dar golesc în alta.
Nuştiu de ce dau atîta atenţie la lucruri minuscule care nu ar trebui să mă afecteze şi încă şi mai reacţionez ori răspund pe negîndite.. Mă pierd, şi ştiu că trebuie să fac ceva dar nuştiu ce. Am nevoie să vorbesc cu cineva care m-ar înţelege, povestindu-i printre lacrimi – pentru a mă descărca complet.
Mai e puţin. Mă pierd, şi uit să respir..
