Ai plecat şi tu… era de aşteptat, doar la asta mă pricep eu cel mai bine, să gonesc oamenii din viaţa mea. Şi tu eşti de vină, ceea ce ai făcut nu a fost deloc demn de laudă şi nici frumos. Dar, mă rog, cine sunt eu să îţi pot interzice ceva. Nimeni, exact. Te iert… şi totodată te uit, acum pentru totdeauna. Şi cel mai interesant: între noi nici măcar nu a fost nimic, dar şi aia s-a sfîrşit… Dar când ştiu că mai trebuia puţin şi toate planurile noastre, gândurile de la 4-5 dimineaţa trebuiau să prindă viaţă… Asta mă întristează cel mai mult. Încerc să nu mă gândesc, nu îmi pasă, aşa a fost să fie, aşa ai vrut să fie. Îmi va dor de tine… Spectacolul a luat sfîrşit. Happy end.. pentru tine, desigur, cel care ţi-ai găsit (pentru ceva timp) jumătatea.
Mai suntem împreună, ştii? În gând, în fapte, în vise… atâta ne mai leagă.. două gânduri obosite şi nişte conversaţii uitate. Niciodată nu am putut înţelege de ce există un SFÂRŞIT la toate… şi nici acum nu pricep.
A rămas doar verbul “a pleca”, persoana a II, timpul trecut – AI PLECAT.
Filed under: Uncategorized
