momentul cela când eu mă bag sub tine, îmi împing capul sub mâna ta, sub umărul tău, sub pieptul tău.

şi tu…tu inconştiet îţi laşi braţul peste mine, cu toată greutatea, cu toată răutatea, cu toată plăcerea.

şi eu mă simt de parcă toată lumea e aici. totul e aici. totul este despre tine şi mine.

ştiu că ne iubesc pe noi şi asta e tot ce contează, cu respiraţia mea rărită şi braţul tău greu.

respir mai încet pentru că îmi pare prea ideal tot ce se petrece, prea de vis şi mi-e teamă că vreo şoaptă sau mişcare de-a mea va distruge ceva. chiar dacă te ştiu aici lîngă mine, chiar dacă îţi simt mâna peste mine, eu cred ca e vis. şi respir mai greu, nu pentru că e toxic şi distrugător, dar pentru că simt că am să încep să plâng la cât de fericită sunt. şi nu, nu e distrugător, dar poate e.

oricum, permit. distruge-mă în modul cel mai perfect.

de ascultat.

e ceea ce ascult în prezentul simplu, continuu şi perfect.