Stelele m-au fascinat totdeauna.Le-am privit fericit de-a puteaSă-mi arunc privirile așa departe, spre locuriPrin care niciodată nu voi umbla.
Stelele erau lumi depărtate în careOceanele albastre până la cer tălăzuiau!Culorile nisipului erau așa de suave,Iar pe țărmurile acelea doi tineri mergeau.
Eram eu cu o fată frumoasă de mână, Doi robinzoni naufragiați în spații,Un pic triști, ce-i drept, dar foarte hotărâți de a puneBazele unei noi civilizații...
Atunci când mă sufocam în durere,Când părea că nu mai există scăpare, Cu lumina lor nobilă m-au îmbărbătatLuceferii luminoși din zare.
Și azi, când am ieșit, pare-se, din adolescență,Aștrii cerului încă-mi mai sunt un totem,Ca și atunci când îi citeam cu sufletul la gurăPe Ray Bradbury și Stanislaw Lem.
Aud cum stelele cheamă în noapteCu glasuri tainice de femei doritoare,Să mergem spre ele, ca să le-nsămânțăm planeteleCu-o viață umană clocotitoare.
Înaltul stelelor mi-i îndemn și reproșCă fac puțin, că trădez idealuri.Dacă iubești stelele – nu-ți lăsa corabiaSă putrezească ancorată la maluri!
...Și ce nume frumoase au stelele!Să fie de origine pământească nu-ncetez să mă mir:Alfa Centaurului, Sirius, Betelgeuse,Alnilam, Rigel, Bellatrix, Altair.http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/
