BASARABIA? NU MAI EXISTĂ!
Unde e proiectul Unirii?Basarabia este cuvântul pe care românii îl împrumutaseră de la ruși pentru a numi teritoriul dintre Prut și Nistru. A fost provincia stăpânită de imperiul rus până în 1917, când acel imperiu se prăbuși împreună cu alte imperii, distrus de război și revoluție. Basarabia a fost apoi teritoriul românesc, guvernat cu neîndemânare și cedat apoi în mod rușinos unui alt imperiu, celui sovietic. „Furată, trădată mereu”, cum zicea Dumitru Matcovschi. Basarabia este un cuvânt plin de sensuri grele, dureroase, este stigmatul unor ocupații, unor umilințe. Este simbolul unor suferințe. Republica Moldova de azi nu este Basarabia nici într-un fel. În primul rând teritoriul numit Basarabia nu-i mai aparține în întregime, căci sudul Basarabiei este al Ucrainei. În al doilea rând, Republica Moldova mai cuprinde și iredentistele raioane de peste Nistru. În al treilea rând, cuvântul Basarabia nu ne este de niciun folos atunci când definim națiunea, poporul care locuiește Republica Moldova.
Basarabia e Republica Moldova și UcrainaCu toate acestea, Basarabia este un cuvânt foarte folosit. Folosit aiurea. Românii îi numesc pe cetățenii Republicii Moldova basarabeni, în cazul că nu-i poreclesc „ruși”. Intelectualii moldoveni, nostalgici ai „minunaților” ani 30, bogați în fascism și sărăcie, cochetează la fiecare pas cu cuvântul Basarabia. Avem chiar aici în Italia „Gazeta Basarabiei”. Dar mie nu-mi place. Și nu vreau să aud cuvântul Basarabia. Cuvântul acesta, după formarea statului Republica Moldova, este ca o palmă trasă în obrazul acestui stat. Și nu în zădar toți unioniștii noștri de trei parale folosesc cu precădere cuvântul Basarabia, nu Republica Moldova.
Și România e pământ moldovenesc?Moldovenii își pun deseori o întrebare. Când era mai bine, cu românii ori cu rușii? Când românii fugiseră, iar rușii erau încă pe drum, răspund în glumă. Dar, zic eu, întrebarea cu cine a fost mai bine, cu turcii, cu rușii, cu românii ori cu sovieticii cred că e o întrebare de sclav, de slugă lipsită de independență și demnitate, o întrebare care denotă nu revolta contra umilinței în genere, dar căutarea unui stăpân mai bun, mai blând și mai darnic. Întocmai, e o întrebare de basarabean, locuitor al unui teritoriu de graniță care trece periodic dintr-o mână în alta. Ori, statul Republica Moldova, bun-rău cum este, este recunoscut suveran și independent. Această suveranitate, această independență este baza demnității personale a cetățenilor lui. Nu poți avea mai mult decât independența. Ești stăpân la tine acasă. Ai guvern, armată, coduri de legi, bancă națională, teritoriu național, limbă oficială. Nu-ți place ceva? Păi schimbă, pentru că ai parlament, ai președinte de țară. Prin urmare, nu mai ești basarabeanul supus unei puteri străine, dar ești moldoveanul stăpân la tine acasă. Moldoveanul însă nu este conștient de a fi stăpân la el acasă, el continuă să aibă psihologia robului, necesitatea unui mare centru depărtat de unde să fie condus. De altfel unionismul nu ar avea nicio explicație.Ziceam că există o strânsă legătură dintre unionism și utilizatorii abuzivi ai cuvântului Basarabia. Da, unioniștii au mărșăluit pe 20 octombrie la București sub lozinci de tipul „Să aducem Basarabia acasă”. Sigur, nu puteau să zică „Să aducem Republica Moldova acasă”, pentru că locul Republicii Moldova e anume acolo unde se află, pe când Basarabia este prin definiție o provincie supusă unui centru depărtat.
Actualmente guvernul Republicii Moldova este angajat într-o luptă politică dură pentru parafarea la Vilnius a acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană. Rusia, care visează la o uniune vamală euroasiatică, a deschis ostilitățile contra noastră pentru a ne constrânge să renunțăm la Europa în favoarea Eurasiei. Embargo asupra vinului moldovenesc, măsuri drastice contra muncitorilor moldoveni în Rusia. În acest context te întrebi ce rost are unionismul cu chemările sale la revenirea Basarabiei la sânul patriei-mume. Și nu găsești decât un răspuns. Unirea cu România e o provocare, o diversiune (interesant, cine o plătește), menită să slăbească guvernul și să propună atingerea obiectivelor integrării europene printr-un șiretlic. E un as oferit partidelor pro-rusești din Republica Moldova, care lucrează contra statalității moldovenești. Iată de ce diversiunea unirii mă întristează. Pentru că ideea noastră națională ar trebui să fie nu căpătarea automată a unor privilegii, pe care deja le au românii, ideea noastră națională urmează să fie dobândirea demnității. Câștigarea dreptului la demnitate și mândrie prin bunăstare și cultură. Nu e serios, nu e gospodărește să le cerem românilor ca să ne facă regulă la noi acasă. Nu vor reuși. După cum nu au reușit în interbelic. Guvernul nostru are nevoie de solidaritate în lupta sa pentru integrarea europeană. Să i-o dăm, dar nu să fluturăm tricolorul.
Iar Moldova are nevoie de ceea ce eu numesc prin cuvântul națiune. Un teritoriu stăpânit cu adevărat de autorități. O constituție recunoscută de toți cetățenii. O pace internă bazată pe interese comune. O limbă de comunicare înțeleasă de toată lumea. Niște cântece, niște opere de artă în care să ne uităm ca într-o oglindă și să ne recunoaștem. Iată ce cred eu că este națiunea, pe care încă noi, moldovenii, n-o avem decât în embrion.
Paradoxal, chiar unirea cu România, idee nobilă și frumoasă de altfel, poate fi făcută doar după constituirea în carne și oase a națiunii moldovenești. Pentru ca să se bazeze pe un consens național. Pentru ca să nu provoace catastrofe și război civil, să nu fie o victorie asupra rușilor, găgăuzilor, ucrainenilor. Pentru ca să fie făcută pe bază de egalitate, cu bunăvoință și omenie. Iată de ce nu-mi place cuvântul Basarabia. Iată de ce privesc cu multă neîncredere la actualii unioniști.
http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/
Sursa
2013-10-21 20:25:00