PLANETA MARTE ȘI BIBLIOTECA DIN SAT



Aplaudat de locuitorii planetei Pământ, vehiculul cosmic Curiosity a aterizat la 6 august pe planeta Marte, în craterul Gusev. Astfel, aventura emoționantă a cuceririi spațiului cosmic continuă cu o altă mare victorie. Curiosity ne va trimite un șuvoi de date științifice interesante și o mulțime de fotografii care ne vor apropia planeta Marte într-un mod incredibil.

În legătură cu Curiosity, mi-am amintit de copilăria mea. Deviza detașamentului nostru de pionieri era „Și pe Marte vor înflori caișii!” Pe atunci, pe la finele anilor 60, o strigam în cor pe coridorul școlii, atunci când se prezenta detașamentul în legătură cu vreo ceremonie. Îmi plăceau acele cuvinte pline de un optimism romantic. Epopeea cuceririi cosmosului abia începuse. Și țara mea era în avangardă. Iurii Gagarin, Valentina Tereșcova făcuseră deja ocolul planetei, descătușând fantezia a mii de tineri visători.

Eram și eu printre ei. Cerul nopților senine mă fascina. Lumea planetelor și stelelor depărtate mă atrăgea ca un cântec de sirenă. Despre cosmos citeam tot ce găseam. Literatură de popularizare a științei care îmi vorbea despre Giordano Bruno și Constantin Țiolkovski, apoi literatură științifico-fantastică, Ray Bradbury, Stanislaw Lem, Isaac Asimov, frații Strugațkii. Citeam în moldoveneasca noastră cu grafie chirilică, dar și în rusește, învățând limba din mers. Luam cărțile de la bibliotecă. Satul nostru nu avea soviet sătesc, primărie adică, dar bibliotecă avea. Și eu citeam.

De la acele lecturi, cerurile mi se deschideau. Vedeam oceanele tălăzuitoare ale altor planete. Vedeam spațiile interstelare brăzdate de corăbii cosmice. Îmi imaginam cum nava mea naufragiază pe o planetă nepopulată, iar din toți astronauții rămân numai eu. Ba nu, mai rămânea în viață și o fată, împreună cu care aveam să pun bazele unei noi civilizații. În clasa a zecea am scris o pretinsă lucrare științifică despre evoluția ființelor raționale în Univers. Demonstram acolo că modelul marxist al evoluției societății trebuie să fie atotuniversal, prin urmare orice societate de ființe cu rațiune de pe orice planetă avea să urmeze schema: turma primitivă – comuna primitivă – sclavagismul – feudalismul – capitalismul – comunismul. De ce? Pentru că altă cale nu poate să existe, n-ar avea o bază logică, ați înțeles?

Devenind învățător, peste ani, pasiunea pentru stele mi-a rămas. Și multe au fost orele furate de la analiza operelor literare ale scriitorilor sovietici moldoveni pentru a vorbi copiiilor despre sisteme planetare, civilizații extraterestre, găuri negre. Apoi le propuneam compuneri cu începutul dat: „Aseară, pe când luam cina, în grădină la noi a aterizat o farfurie zburătoare... Continuați acasă.” Ce distracție mai era a doua zi în clasă când citeam acele compuneri!..

Nu sunt astronaut. Probabil, nu voi călca niciodată pe solul altor planete. Dar mă bucur că fac parte din această minunată umanitate care își trimite curiozitatea în adâncimile Universului și visează să planteze caiși pe planeta Marte. Mă gândesc uneori cu groază ce ar fi fost de mine fără visătoria ceea stelară din copilărie. Dar ce ar fi fost de mine fără biblioteca din sat?  http://www.timpul.md/ http://www.dilemaveche.ro/ http://www.saptamina.md/

Sursa
2012-08-11 09:56:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru