ceva nou…
Era ultima seară a Cameliei petrecută în casa de mult uitată a părinților săi, care se află la marginea pădurii, nu departe de vechiul cimitir.
Orologiul sună ora 12, iar ea se privi în oglindă să fie sigură că nu are defecte, stinse lumînarea și se culcă în patul rece al amintirilor și tăcerilor. Luna bătea cu o lumină puternică în cameră, iar de departe se auzea vocea celor trecuți de mult în neființă, își șopteau secretele, își tăinuiau pasiunile și bîntuiau muritorii adormiți. Văntul bătea ușor prin geamul crăpat iar din cer cădea o ninsoare mirifică și minunată.
-Ciudat, spuse Camelia care se ridică să privească frumuseția iernii. Nu tresărea la vocile îndepărtate, se obișnuise de cînd era mică.
Peste căteva ore gerul îngheță tot ce găsise în cale, iar ușa casei scărțâia ușor deschizănd cu groază dormitorul fetei, se apropie de ea, o privi cu ochi fulgerători, îi presurase tot trupul cu atingeri și priviri ușoare, iar dinții lui de vampir flămnd de sânge și-i înfipse-n gătul ei alb și nepătat de timp, se trezi spreriată și năucită iar vocea nu-i permitea să țipe. El se apropia de ea, o luă în brațe de parcă ar fi văzut-o prima și ultima oară, parcă ar fi așteptat clipa aceasta mii de ani, parcă ar fi fost sortiți să fie împreună dar n-a fost să fie.
Simția parfumul ei dulce de viorele, o aromă fină venea de pe pielea ei catifelata, îl înnebunea mai mult privirile ei speriate și vocea sa care nu răspundea la nimic.
-Lasă-mă, nu am fost și nici nu voi fi a ta, spuse ea.
La auzul acestor cuviinte tiranl vampir aruncă pe tot corpul ei mușcăturile ei veninoase iar în cameră totul începu să zboare aidoma unei furtuni groaznice. Totul ardea în jurul ei…a vrut să fugă dar a căzut jos, iar el dispăruseră.
Orologiul bate ora 7, Camelia se trezește, deschide ochii, iar camera sa este ca deobicei, coboară din pat și se vede în oglindă iar pe gîtul ei urmele dinților lui.
-A plecat…zise ea…a plecat și cade jos bulversată. 
SFARSIT
