“Un pământ nou: Trezirea conştiinţei umane” E. Tolle

Egoul: starea curentă a umanităţii  

Fie că sunt pronunţate cu voce tare, fie că rămвn nerostite, la stadiul de gвnduri, cuvintele  pot arunca o vrajă aproape hipnotică asupra voastră. Vă pierdeţi cu uşurinţă оn ele şi ajungeţi să  credeţi, hipnotizaţi, că odată ce aţi ataşat un cuvвnt unui anumit lucru, cunoaşteţi ce este lucrul  acela, оn realitate оnsă nu ştiţi ce este, ci doar aţi acoperit misterul cu o etichetă. Orice element,  indiferent că este o pasăre, un copac sau o simplă piatră — şi cu atвt mai mult o fiinţă umană —  rămвne necunoscut оn ultimă instanţă. Lucrurile stau astfel deoarece fiecare element are o  profunzime insondabilă. Tot ceea ce putem percepe, experimenta, analiza  nu reprezintă decвt  stratul de suprafaţă al realităţii, mai puţin decвt partea vizibilă a unui aisberg.

Sub ceea ce se vede la suprafaţă există nu doar o legătură оntre toate elementele, ci şi  legătura lor cu Sursa vieţii din care au apărut. Chiar şi o piatră, dar mai degrabă o floare sau o  pasăre vă pot arăta drumul оnapoi către Dumnezeu, către Sursă, către voi оnşivă. Atunci cвnd le  priviţi, le ţineţi оn mвnă ori le lăsaţi să existe fără să le ataşaţi un cuvвnt sau o etichetă mentală, оn  voi va răsări un sentiment de veneraţie şi de uimire. Esenţa lor vi se va revela оn tăcere şi totodată  va reflecta оnapoi către voi propria voastră esenţă — iată ce percep marii artişti  şi reuşesc să  transmită prin arta lor. Van Gogh n-a spus: „E doar un scaun vechi”, ci l-a privit оndelung,  percepвnd fiinţa acelui scaun. Apoi, aşezвndu-se оn faţa pвnzei, şi-a luat pensula. Scaunul оn sine ar fi  putut fi vвndut оn schimbul cвtorva dolari. Pictura aceluiaşi scaun оnsă poate costa astăzi peste 25 de  milioane de dolari.

Cand veţi оnceta să acoperiţi lumea cu cuvintele şi etichetele voastre, viaţa vi se va оmbogăţi  cu un sentiment al miraculosului care s-a pierdut cu mult timp оn urmă, atunci cвnd umanitatea, оn  loc să se folosească de gвndire, s-a lăsat posedată de ea. Viaţa voastră recapătă o anumită profunzime.  Lucrurile оşi recвştigă prospeţimea, noutatea. Iar cel mai mare miracol constă оn experimentarea  sinelui vostru esenţial ca precedвnd orice cuvвnt, gвnd, etichetă mentală sau imagine. Pentru ca  acest lucru să fie posibil va trebui să clarificaţi percepţia Eului, a Fiinţei, extrăgвnd-o dintre toate  acele noţiuni cu care s-a amestecat, adică s-a identificat. Această clarificare face subiectul cărţii de  faţă.  Cu cвt ataşaţi mai repede etichete verbale sau mentale lucrurilor, oamenilor şi situaţiilor, cu  atвt mai goală şi lipsită de viaţă devine realitatea voastră şi cu atвt deveniţi mai impermeabili faţă  de realitate, faţă de miracolul vieţii care există neоntrerupt оn voi şi оn jurul vostru. Procedвnd astfel  poate că ajungeţi mai abili, dar veţi pierde оnţelepciunea  şi, de asemenea, bucuria, iubirea,  creativitatea şi оnsufleţirea. Acestea sunt ascunse оn pauza tăcută dintre percepţie şi interpretare. Este  de la sine оnţeles că trebuie să recurgem la cuvinte şi la gвndire. Acestea au frumuseţea lor — dar  este oare nevoie să le devenim prizonieri?  Cuvintele reduc realitatea la ceva ce poate fi cuprins de mintea noastră — iar aceasta nu  poate cuprinde prea mult. Limbajul constă din cinci sunete de bază produse de corzile vocale.  Acestea sunt vocalele a, e, i, o, u. Celelalte sunete sunt consoane produse datorită presiunii aerului: s,  f, g şi aşa mai departe. Credeţi că vreo combinaţie a acestor sunete elementare ar putea vreodată  explica cine suntem, care este scopul  ultim al universului sau chiar sensul profund al existenţei unui  copac, a unei pietre?

Sinele iluzoriu  

Cuvantul „eu” poate fi expresia celei mai mari erori sau a celui mai profund adevăr, оn  funcţie de modul оn care este folosit. Оn utilizarea sa convenţională, cuvвntul acesta nu este dom unul  dintre cele mai frecvente (оmpreună cu оnruditele „mic”, „al meu/a mea” sau „оnsumi/оnsămi”), ci şi  unul dintre cele mai amăgitoare, оn limbajul de fiecare zi, „eu” exprimă o eroare primordială, o  percepţie greşită a ceea ce sunteţi, un sentiment iluzoriu al identităţii. Acesta este egoul. Acest  sentiment iluzoriu al sinelui este ceea ce a denumit Albert Einstein — care a avut acces nu doar la  profunzimile realităţii spaţiului şi timpului, ci şi ale naturii umane — „iluzie optică a conştiinţei”.  Sinele acesta iluzoriu devine apoi baza tuturor interpretărilor ulterioare sau, mai bine zis, a  interpretărilor greşite ale realităţii, a tuturor proceselor de gвndire, interacţiunilor  şi relaţiilor.  Realitatea voastră devine o reflexie a iluziei iniţiale.  Există оnsă şi veşti bune: dacă veţi putea conştientiza faptul că iluzia este iluzie, ea se va  dizolva. Conştientizarea iluziei semnifică totodată şi sfвrşitul ei. Supravieţuirea sa depinde de eroarea  pe care o comiteţi luвnd-o drept realitate. Văzвnd ceea ce nu sunteţi, realitatea a ceea ce sunteţi se va  ivi de la sine. Acest lucru se va оntвmpla dacă citiţi pe оndelete şi cu mare atenţie capitolul acesta şi  următorul capitol, căci ele vorbesc despre mecanica sinelui artificial pe care-l denumim ego. Aşadar,  care este natura acestui sine iluzoriu?  De obicei, cвnd spuneţi „eu” nu vă referiţi la ceea ce sunteţi cu adevărat. Prin intermediul  unui monstruos act de reducţionism, profunzimea infinită a ceea ce sunteţi a fost confundată cu un  sunet emis de corzile vocale sau a fost оnlocuită cu gвndul referitor la „eu” din mintea voastră,  оmpreună cu toatele cele cu care s-a identificat acest „eu”. Prin urmare, la ce se referă obişnuitul  „eu” şi оnruditele „mie”, „al meu/a mea”?

Atunci cand un copil mic invaţă că o succesiune de sunete produse de corzile vocale ale  părinţilor reprezintă numele său, el оncepe să echivaleze cuvвntul, care оn mintea sa оşi găseşte  corespondentul оntr-un gвnd, cu ceea ce este el. Оn această etapă, copiii fac adesea referire la ei  vorbind la persoana a treia: „Lui Johnny оi este foame.” Curвnd după aceea, ei оnvaţă cuvвntul  magic „eu” şi-l echivalează cu numele lor, pe care deja l-au echivalat cu ceea ce sunt ei. Apoi apar  alte gвnduri şi fuzionează cu gвndul iniţial „eu”. Pasul următor оl reprezintă gвndurile referitoare la  „mine” şi „al meu”, care desemnează lucruri ce fac оntr-un anumit fel parte din „eu”. Aceasta este o  identificare cu obiecte, ceea ce оnsemnă că investiţi un sentiment de sine оn lucruri, dar оn ultimă  instanţă оn gвndurile care reprezintă acele lucruri şi, оn acest mod, vă formaţi o identitate din ele.  Arunci cвnd se strică sau i se ia jucăria „mea”, copilul va resimţi o mare suferinţă. Nu pentru vreo  valoare intrinsecă pe care ar avea-o jucăria — copilul оşi va pierde curвnd interesul faţă de ea şi o va  оnlocui cu alte jucării, alte obiecte — ci din cauza gвndului de „a mea”. Jucăria a devenit parte  componentă a sentimentului de sine, de „eu” care se dezvoltă оn copil.  Şi astfel, pe măsură ce copilul creşte, ideea iniţială referitoare la „eu” atrage şi alte gвnduri: ea se  identifică cu o categorie sexuală, cu anumite posesii, cu corpul perceput prin simţuri, cu  naţionalitatea, rasa, religia, profesia. Alte lucruri cu care se identifică noţiunea de „eu” sunt rolurile —  mamă, tată, soţ, soţie şi aşa mai departe — cunoştinţele sau părerile acumulate, simpatii şi antipatii şi,  de asemenea, lucruri care „mi” s-au оntвmplat оn trecut şi a căror amintire este reprezentată de  gвnduri care оmi definesc оn continuare sentimentul de sine sub formă de „eu şi povestea mea”.  Acestea sunt doar cвteva dintre lucrurile din care-şi derivă oamenii sentimentul identităţii, оn ultimă  instanţă ele nu sunt altceva decвt gвnduri ţinute laolaltă оn mod precar de faptul că оn toate a fost  investit sentimentul sinelui. La această construcţie mentală vă referiţi оn mod normal atunci cвnd  spuneţi „eu” Mai exact, de cele mai multe ori nu voi vorbiţi atunci fiind spuneţi sau gвndiţi „eu”, ci  unul dintre aspectele construcţiei mentale, sinele egocentric. După ce vă treziţi, nu veţi renunţa la  cuvantul „eu”, dar el va avea altă incărcătură, va lua naştere оntr-un spaţiu mult mai profund aflat оn  interiorul vostru.  Cei mai mulţi oameni оncă se identifică оn totalitate cu fluxul neоncetat de gвnduri din mintea  lor, cu gвndirea compulsivă, repetitivă şi fără rost оn cea mai mare parte a ei. Nu există niciun „eu” оn  afară de procesele lor de gвndire şi оn afară de emoţiile care le оnsoţesc. Aceasta оnseamnă a fi  inconştient din punct de vedere spiritual. Atunci cвnd li se spune că оn mintea lor e o voce care nu  оncetează niciodată să vorbească, ei оntreabă: „Ce voce?” sau neagă enervaţi, iar aceasta este desigur  chiar vocea respectivă, este gвnditorul, este mintea neobservată. Aproape că poate fi privită ca o  entitate care i-a luat in stăpanire.

Preluat din cartea ”Pamant Nou” de E.Tolle