O carte pe care am scris-o în 2005 este citată și repovestiră într-o revistă științifică în 20011

Dacă o carte pe care am scris-o în 2005 este citată și repovestiră într-o revistă științifică în 20011, înseamnă că este o carte care – vreau să cred – începe să-și trăiască veșnicia.

Iată și povestea. Am scris în 2005, împreună cu Vsevolod Ciornei, o carte intitulată „Omul, mai ales. Ghid de bune practici în domeniul jurnalismului pentru dezvoltare umană”. Iar în aceste zile descopăr emoționat că acest ghid este citat de „Revista de filozofie, sociologie și științe politice” (3 (157) 2011), editată de Academia de Științe a Moldovei.

Mărturisesc aici faptul că este oarecum nou pentru mine sentimentul de a fi citat în viață și nici nu știu deocamdată cum să calific această senzație.

Oamenii sunt resursa cea mai importantă şi mai valoroasă a unei societăţi. Jurnaliştii Igor Guzun şi Vsevolod Ciornei susţin în „Omul, mai ales”, un ghid de bune practici în domeniul jurnalismului pentru dezvoltarea umană, că există anumite categorii sociale despre care trebuie să se scrie doar prin prisma dimensiunii umane. Protagoniştii acestor subiecte de presă sunt: copiii, tinerii şi femeile. „Copiii şi tinerii sunt primele victime ale problemelor sociale cu care se confruntă comunităţile, statele sau regiunile întregi. În acelaşi timp, ei por oferi răspunsurile pentru aceste probleme”, scrie autoarea articolului „Aspecte ale socializării cetăţeanului prin mass-media”, Mădălina Criciu-Manolescu.

Autorii insistă şi asupra faptului că a scrie despre tineri mai înseamnă a-i menţine în permanenţă în atenţia publică, a-i obişnui cu activitatea în regim de maximă transparenţă şi publicitate, cultivându-le, astfel, deprinderi de luare a deciziilor şi de gestionare a vieţii publice. Generalizarea experienței jurnalistice confirmă faptul că tinerii, copiii şi femeile sunt categorii de populaţie prioritare şi sub aspectul perspectivelor: „Copiii şi tinerii stau la baza viitorului societăţii în virtutea vârstei şi a oportunităţilor virtuale, iar femeile în virtutea faptului că, deocamdată, sunt menţinute la periferia vieţii sociale şi tind să depăşească acest handicap. Calitatea de protagonişti în temele abordate de presă le propulsează treptat în calitatea de protagonişti ai vieţii sociale ca atare”. Consemnarea jurnalistică a acțiunilor iniţiate în viaţa civilă de reprezentanții acestor categorii are astfel dubla valenţă de manual şi de cronică istorică…

În categoria protagoniştilor despre care jurnaliştii trebuie să scrie prin prisma dimensiunii umane pot fi incluse şi persoanele cu dizabilităţi, orfanii, persoanele solitare, purtătorii HIV/SIDA, persoanele de vârsta a treia, persoane cu boli incurabile etc. Articolele cu dimensiune umană sensibilizează publicul şi educă toleranţa în mase, aceasta fiind un indice al maturităţii civice a unei societăţi.

Creatorii dialogului social, jurnaliştii sociali sunt numiţi „căutători de adevăr” sau cei care spun adevărul. „Profesioniştii din mass-media ocupă un loc special în construcţia socială, beneficiind de un statut care le permite să urmărească eforturile tuturor actorilor implicaţi în dezvoltarea umană şi să semnaleze situaţiile dificile”. Acest lucru indică asupra faptului că jurnalismul social este asemenea unei busole care localizează „nordul adevărului” sau un giroscop care indică echilibrul, punctul de sprijin în diverse împrejurări. El impune conectivitatea, „unirea” jurnalistului cu publicul în scopul socializării indivizilor, promovării binelui civic şi realizării obiectivelor democratice propuse”.

Recomandă