“Toată săptămâna a trecut aşa, în străfulgerări liniştite; n-au făcut altceva decît să se ducă la duş, să se dea jos din pat ca să se lungească pe canapea, în faţa televizorului, să bea coca-cola de la gheaţă. Sebastien, gol pînă la brîu, stă ore în şir la fereastră şi nu se satură niciodată de ceea ce se întîmplă în stradă.
Iar Pauline nu se plictiseşte niciodată să-şi treacă mâna peste spatele lui, către umăr, şi peste toate reliefurile pe care le are corpul bărbatului ei: asta e ca şi cum şi-ar dezmierda fericirea. O venă îi pleacă de la încheietura mâinii şi îi ajunge la gât, ea o poate urmări cu degetele ore în şir, cu obrazul lipit de pieptul lui.
Nu-i vine să creadă: câtă căldură! Chiar dacă îl aşteptase tot timpul, chiar dacă se gîndise la el în fiecare seară, plângând de atâta dor, ea uitase totuşi cât de bine îi făcea această senzaţie.”
Lucruri minunate
de Virginie Despentes
