Sâmbătă, la o bere cu Ion+Medicul Şef (cam răcit medicul (sic!) şi a consumat exclusiv ceai) + cineva fără blog... hotărâm să mergem la film, mai ales că la „Odeon” se derulează un fel de memoriam – memento Emil Loteanu... pentru că nu avem un program, Ion sună la casele cinematografului. Răspunde o voce ebrietată: - Alo...Alo... - Cinematograful „Odeon”? - Da... - Vrem filme. Am aflat că organizaţi proiecţia filmelor lui Loteanu? - Da... - Ce film, proiectaţi astăzi? - Hora mare... - Ne-ar plăcea să vedem „Lăutarii”... - A fost... - Mai sunt programate şi alte proiecţii? - A sî şie... şi tipul trânteşte receptorul. * * * Tot acolo, în centru, într-un local modest, cu iz de cantină sovietică. De partea cealaltă a uliţei e un local luxos. Bem. Intră o fătucă, chelneriţă la „bogaţi” şi cere...ceva salată, nişte prăjituri, copturi, biscuiţi etc... pleacă...se întoarce (sau poate era alta, tot o chelneriţă din restaurantul bogat), mai procură câteva porţii de salată, biscuiţi, dulciuri..chestia s-a repetat de vreo 3 ori în intervalul cât am stat noi acolo. Ne prindem: clientul din localul luxos face comanda, fetele o cumpără din cantină, unde e mai ieftin, i-o dau, el plăteşte „cum trebuie”. Până la urmă toată lumea este mulţumită: - clientul, pentru că plăteşte să se relaxeze într-o încăpere luminoasă, departe de izul de ospătărie - localul cu iz de cantină, pentru că marfa se vinde bine... - localul luxos, pentru că are şi un chilipir bănesc din treaba asta... - noi, pentru că am prins unul dintre mecanismele funcţionării capitalismului cu faţă moldovenească – ca o mahala, unde vecinii se ajută reciproc (Dă-mi, cumătră, nişte borş, împrumută-mi toporul tău că al meu s-a rupt etc...)