Împotriva cocalarilor politici, pentru Adevăr

Nu cred că vreun român cu cetăţenie română care locuieşte în Republica Moldova, Italia sau Spania m-ar contrazice dacă spun că reducerea radicală şi neaşteptată a numărului de secţii de votare în care românii din afara hotarelor ţării vor vota la referendumul din 29 iulie este o bătaie de joc la adresa celor 1,2 milioane de cetăţeni români din Italia, a celor aproape un milion de cetăţeni români din Spania şi a celor peste 100.000 de moldoveni (cifra oficială, în realitate cred că e mai mare) care şi-au redobândit deja cetăţenia română. Mai există şi alte ţări cu prezenţă masivă românească, precum Germania şi Franţa, la care se va putea vota doar în cadrul misiunilor diplomatice româneşti, alte secţii nemaifiind deschise. Acesta este şi cazul Republicii Moldova – vom avea două secţii de vot la Chişinău şi câte una la Bălţi, Ungheni şi Cahul. Acesta este şi cazul Italiei şi Spaniei – din 55 de secţii câte erau deschise în 2009 în Italia, se vor mai deschide 7 (!), din 38 de secţii deschise în 2009 în Spania vor mai rămâne de această dată 9.

Gestul actualei puteri din România nu este doar o bătaie de joc la adresa propriilor cetăţeni. Este şi o sfidare a lor. Bine, să încercăm să judecăm, prin reducere la absurd, în logica voastră tembelă, domnilor (deşi nu sunteţi domni – sunteţi nişte cocalari politici) şi să zicem că vă puteţi comporta cum vreţi faţă de românii din Republica Moldova, care-s oameni mai săraci decât românii din ţară şi nu contribuie cu bani în România. Dar din ce orificii strâmte ale creierului aţi scos ideea condiţionării votului românilor din străinătate de plata impozitelor în ţară, în condiţiile în care românii din Europa Occidentală trimit anual miliarde de euro în ţară contribuind la menţinerea consumului şi, deci, a pieţei? Şi cum vă puteţi permite să-i lăsaţi pe aceşti români fără atâtea secţii de vot?

Eu nu voi descrie în cele ce urmează toate evenimentele care s-au petrecut în România de pe 3 iulie până astăzi, pentru că ar ocupa mult spaţiu şi pentru că vreau să aduc aici în atenţia cititorilor mai curând atitudini, decât relatări. Voi spune doar că, spre mirarea multora dintre cei oripilaţi de utilizarea termenului “lovitură de stat”, acesta nu înseamnă neapărat că ies tancuri în stradă, se declară stare de urgenţă şi se trage pe străzi. Lovitura de stat poate fi realizată şi prin mijloace nemilitare, “paşnice”. Prin mijloace parlamentare, după cum s-a întâmplat pe 3-5 iulie la Bucureşti. În aceste zile, guvernul a dat ordonanţe de urgenţă deşi n-avea dreptul pentru că parlamentul se afla în vacanţă parlamentară, parlamentul a fost convocat marţi 3 iulie în şedinţă extraordinară prin hotărârile birourilor permanente ale celor două camere, şedinţele au fost conduse de vicepreşedinţi în absenţa preşedinţilor Blaga şi Anastase, hotărârile de demitere ale preşedinţilor în exercţiu şi de instalare a noilor preşedinţi de camere, Crin Antonescu la senat şi Valeriu Zgonea la Camera Deputaţilor, au fost contrasemnate doar de vicepreşedinţii celor două camere şi fuseseră înaintate de către deputaţii din USL, când conform legii doar fracţiunile care i-au înaintat pe şefii de camere au dreptul să propună revocarea lor. Înainte să fie instalaţi în funcţie cei doi, parlamentul a votat, de asemenea, să amputeze prerogativele Curţii Constituţionale, astfel încât aceasta să nu mai poată declara nule hotărârile Parlamentului. Ulterior, nimic nu le-a mai încurcat celor de la USL să-l suspende pe preşedintele Traian Băsescu. Astfel, în 48 de ore au fost schimbate cu încălcări grave ale legii primele trei persoane în stat, iar USL a căpătat puterea politică aproape absolută în România.

Faptele conducătorilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, dar şi ale acoliţilor acestora, au atras ţării cel mai mare oprobriu internaţional de după mineriadele din 13-15 iunie 1990. Conducătorii Uniunii Europene se întreabă dacă textul Constituţiei mai valorează ceva în România, şi au ajuns deja la concluzia că vor pune ţara sub observaţie, atât în timpul, cât şi câteva luni după referendumul din 29 iulie pentru suspendarea preşedintelui. Iar investitorii europeni şi din alte regiuni ale globului se vor întreba în curând dacă mai merită să-şi investească banii în România. De la începutul crizei, leul s-a depreciat rapid în raport cu euro şi dolarul, şi nu se ştie cât va mai dura.

Îmi vin în minte de peste milenii cuvintele lui Cicero: “Până când, în sfârşit, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră? Cât timp nebunia asta a ta îşi va mai bate joc de noi? Până unde se va dezlănţui îndrăzneala ta neînfrânată?” I-aş întreba pe “liderii” de astăzi ai României aceleaşi lucruri pe care vroia să le afle Cicero de la locotenentul lui Sylla, tot el şi complotistul care jinduia funcţia de consul prin înlăturarea aleşilor legitimi ai cetăţenilor Romei, Lucius Sergius Catilina. Însă mă tem că în timp ce acela ar fi putut să răspundă la întrebări graţie educaţiei elevate pe care o primea orice patrician al Republicii Romane, actualii conducători politici ai României sunt lipsiţi de înţelegerea reală a gravităţii situaţiei. Deoarece ei sunt nişte cocalari politici. Nu credeam că voi da acest calificativ inclusiv unor oameni din actualul USL care mi se păreau oneşti. Dar faptul rămâne fapt: încălcarea Constituţiei şi a legilor e un fapt, uzurparea funcţiilor de şefi ai camerelor parlamentare şi de preşedinte al republicii e un fapt. Este un puci săvârşit în stil cocălăresc, laş, utilizând dublele standarde de comportament: suntem lei în interiorul României, dar când ni se dă peste nas la Bruxelles devenim brusc iepuri. Şi zâmbim galeş făcând ochii mici, uitându-ne cu nonşalanţă în ochii oamenilor. După ce am plagiat ca să ne facem “cariera” ştiinţifică, după ce ne-am falsificat CV-ul atribuindu-ne masterate inexistente, după ce am minţit şi am ultragiat o ţară. Înghiţim găluşca rece şi amară a dojanei din ochii “prietenului ideologic socialist” Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, care se uită la noi ca Lenin la burghezie, strâmbând nervos din gură şi venindu-i să intre în pământ de ruşine de fiecare dată când deschidem gura să răspundem la întrebările puse de jurnalişti. Limbajul non-verbal nu minte, pentru cei care ştiu să-l decodeze. Limbajul non-verbal este cu atât mai important de urmărit în cadrul ieşirilor în public ale politicienilor de rangul lui Schulz. Iar ceea ce s-a întâmplat la conferinţa de presă de la Bruxelles m-a făcut să ajung la următoarea concluzie: “Un cocalar şi un german stau alături. Germanul încearcă să scape de duhoarea minciunii, laşităţii, imposturii şi corupţiei morale care vine din partea cocalarului de pe Dâmboviţa.”

În 63 î. Hr, consulul Marcus Tullius Cicero, făcea apeluri disperate către Senat pentru salvarea Republicii Romane, a fundamentelor democratice ale acesteia, şi mobiliza cetăţenii de bună credinţă la luptă împotriva tiraniei catilinare. Astăzi, cetăţenii de bună credinţă ai Patriei noastre trebuie să facă eforturi, să facă tot ce depinde de ei pentru a salva fundamentele democratice ale Republicii Române. Întorcându-mă la situaţia strigătoare la cer a românilor din afara ţării, pe care am descris-o de la bun început, nu pot să nu observ frica actualilor conducători infractori ai României de puterea şi capacitatea de mobilizare a românilor, oriunde s-ar afla ei. Aceşti impostori se tem, de fapt, de poporul pe care pretind să-l guverneze. Ei vor face totul ca să-şi asigure victoria la referendum. Probabil că-l vor desfăşura pe durata a două zile, dacă tot i-a obligat şi Curtea Constituţională a României, şi conducătorii europeni să accepte validarea referendumului doar prin participarea a 50%+1 dintre alegătorii înscrişi pe liste. Ei vor face totul ca să-şi asigure dominaţia absolută asupra ţării. Însă de ceea ce se tem, nu vor scăpa.

Pentru ce votăm, deci, la referendumul de pe 29 iulie? Nominal, pentru sau împotriva demiterii din funcţia de preşedinte a lui Traian Băsescu. În realitate, pe 29 iulie votăm pentru sau împotriva instaurării definitive a unui regim cvasiautoritar în România. Exemplul Ungariei a arătat că dacă într-o ţară est-europeană întreaga putere politică se concentrează în mâinile unei singure formaţiuni politice, atunci în scurt timp politicienii nu pot rezista tentaţiei de a contopi partidul cu statul, ca în vremurile socialismului. Nu vreau ca şi România să se pomenească în aceeaşi situaţie. Da, în USL există două partide: PSD şi PNL. Interesele lor, însă, sunt aceleaşi: cât mai multă putere. Iar dacă la un moment dat se va ajunge la partaj, la divorţ, la ruperea USL, acest divorţ se va face tot în stilul de care dau dovadă USL-iştii din 3 iulie încoace: în stilul politic cocălăresc. Ceea ce va face şi mai mult rău ţării.

Traian Băsescu, de fapt, nici nu e problema aici. Este mai puţin important dacă rămâne sau pleacă. Nu persoana Traian Băsescu contează în acest joc. Ci funcţia politică de reprezentare pe care această persoană o deţine. Acum, importantă este salvarea democraţiei româneşti. Important este ca una dintre instituţiile majore de putere ale statului, preşedinţia, să nu ajungă şi ea pe mâna USL, pentru ca să existe, până la alegerile legislative din toamnă, un echilibru politic, iar actuala putere să nu poată face chiar tot ce va dori. De aceea, dacă dorim păstrarea democraţiei, fragilă aşa cum e, dar totuşi existentă până pe 3 iulie, în România, trebuie să votăm NU la referendumul din 29 iulie, adică ÎMPOTRIVA suspendării preşedintelui.

Mărturisesc că pe parcursul convorbirilor pe care le-am avut în principal pe facebook, în ultimele zile, am fost adesea acuzat de unii români din ţară că “tu faci interesul alor tăi”, “voi basarabenii aveţi interesul să rămână Băsescu, pentru că vă dă cetăţenii”. Ba chiar mi s-a spus că sunt “propagandist” şi că “fac propagandă pentru idei false”.

Nu înţeleg de ce românii din Republica Moldova n-ar trebui să aibă şi ei interesele lor individuale. Sau interesul lor colectiv. Nu înţeleg de ce ar fi asta greşit. Faţă de cine? Dacă Armata Română nu ar fi eliberat la 25 octombrie 1945 nordul Transilvaniei şi acolo ar fi apărut, de exemplu, o republică independentă, “Republica Ardealului de Nord” , ar fi greşit românii de acolo să aibă un interes?

Da, românii din Republica Moldova îl susţin pe Traian Băsescu pentru că el a făcut pentru Republica Moldova în general şi pentru majoritatea românească din acest teritoriu mai mult decât alţi politicieni români. În primul rând, prin atitudinea sa. Apoi, prin susţinerea diplomatică acordată Republicii Moldova. Dar şi prin susţinerea financiară. Da, ştiu că din acei 100 de milioane de euro s-a cheltuit încă foarte puţin. Dar mai ştiu şi că Parlamentul Republicii Moldova a aprobat zilele trecute construirea unei conducte de gaze care să conecteze sistemele energetice ale celor două state. Din bani româneşti. Din acei bani.

Aşa că nu cred că ar trebui să ne fie ruşine în faţa cuiva că-l susţinem pe Băsescu. Da, avem interesul nostru. Da, într-o ţară în care toată lumea face propagandă pentru o idee sau alta, nu e ruşinos să fii propagandist (emiţător de mesaje publice), sau comunicator, după cum este cunoscut astăzi în limbajul corect din punct de vedere politic propagandistul. E ruşinos să fii propagandist şi să propagi minciuna. Cum ar fi, de exemplu, că tot ce s-a făcut pe 3-5 iulie este “constituţional” sau “legal”. Dacă eşti propagandist şi propagi adevărul, nu e deloc ruşinos, din contra, e lăudabil. Se cheamă că lupţi împotriva minciunii şi pentru Adevăr. Din acest punct de vedere, da, sunt propagandist şi mă bucur că am capacitatea să scriu şi să propag Adevărul.

Iar de dragul Adevărului, cele cinci secţii de vot din Republica Moldova trebuie să fie arhipline toată ziua, pe 29 iulie. Pentru mine va fi prima dată când voi vota în cadrul unui exerciţiu electoral al statului român.

Voi vota NU.

Împotriva demiterii preşedintelui. Împotriva puciului. Împotriva complotului. Împotriva derapajului antidemocratic.Împotriva cocalarilor politici.

Pentru Adevăr.