“Români din stânga Prutului, bine ați venit acasă. Două secole ați fost înstrăinați, prigoniți și ținuți sub jugul dușmanului de răsărit, dar de astăzi, România este din nou casa voastră, România vă va proteja de acum înainte în vecii vecilor. Așa să ne ajute Dumnezeu!” a declarat președintele României spunând că va reveni în cel mai scurt timp cu alte detalii. [...]
Greii Europei încă nu au ieșit cu declarații oficiale în public față de reântregirea României, dar la nivel declarativ, se zvonește că atât Europa, cât și Statele Unite susțin și chiar încurajează reântregirea României, care reprezintă un important pilon în construirea unei Europe puternice. “Europa are nevoie ca fiecare pilon să fie întreg și puternic, în așa fel încât să putem construi un viitor sigur pentru urmașii noștri. Felicitări tuturor românilor” a ținut să sublinieze Angela Merkel în cadrul unei intervenții prin telefon în timpul transmisiunilor live a ultimelor evenimente din România pe postul național din Germania. De asemenea, Angela Merkel și-a amintit de anul 1989 în care Germania a fost reântregită “a fost un moment de răscruce pentru noi toți, pentru întreaga Europă, până acuma-mi amintesc de acele momente în care am trăit niște sentimente de nedescris, de aceea înțeleg cel mai bine, fiecare român, în aceste momente”. [...]
În dimineața zilei de joi, autoritățile din România, cât și cele din Republica Moldova au întreprins arestări pe teritoriile ambelor state. Din informațiile furnizate au fost arestați zeci de agenți și spioni ruși ce activau atât la Chișinău cât și la București de mai mulți ani. Deasemenea au fost arestați unii politicieni de la București și Chișinău pentru trădare de țară și servirea intereselor străine. Alte câteva organizații și structuri ilegale finanțate de către politicieni și clanuri mafiotice din Rusia au fost anihilate, se presupune că acestea activau în cadrul procesului de manipulare și deznaționalizare a românilor din stânga Prutului și de falsificare a adevărului istoric. Zeci de membri ale unor ONG-uri și organizații, numele cărora încă nu au fost dezvăluite oficial, la fel au fost depistați că au participat la provocarea instabilității atât economice, politice cât și energetice pentru a slăbi Chișinăul în favoarea Kremlinului. Reținuți au fost și câțiva jurnaliși din România, cât și din Republica Moldova pentru suspectare de spionaj și furnizare către agenții ruși și foști KGB-iști ale unor informații secretizate de stat, în posesia cărora au intrat într-un mod încă necunoscut. [...]Unii lideri ale partidelor pro-rusești și ale unor organizații moldoveniste, ce erau finanțate și susținute în totalitate de oameni influenți atât de la Moscova cât și de la Tiraspol au dispărut misterios. Unele voci spun că aceștia au fugit în Rusia, mai precis în Siberia unde încearcă să se ascundă și să fugă de pedeapsă. Averile tuturor celor vizați în dosarele autorităților au fost confiscate până la declararea deciziilor finale judecătorești cu privire la fiecare caz aparte. [...]
Moscova nu a întârziat în a face declarații și a acuza România de implicare în politica altui stat, de lovitură de stat și de anexarea unor teritorii slave. Mesajul Kremlinului însă nu a trezit reacții nici în România, nici în rândul oficialilor internaționali. ONU și NATO însă au declarat că vor oferi sprijin României în cazul în care forțe exterioare vor încerca să atenteze la independența și integritatea teritoriilor românești, teritorii pe deplin europene ce au menirea să-și creeze singuri soarta. [...]
Amintim că Moldova dintre Prut și Nistru a fost anexată de către Imperiul Țarist în urma războiului ruso-turc în anul 1812. De atunci, în urma mai multor încercări, teritoriul pruto-nistrean abia acum se regăsește în corpul țării mamă, România [...]
Acestea sunt doar câteva fragmente dintr-un reportaj ce l-am citit într-un ziar, ziar ce a realizat acest reportaj imediat după unirea celor două state românești. Rânduri ale istoriei ce le vom scrie noi, istoria ne obligă să le scriem, acum, ori niciodată!
P.S. Aceste lucruri, dacă încă nu au avut loc, se vor întâmpla în viitorul apropiat, despre unirea Republicii Moldova cu România vor scrie toate ziarele din lume în cel mai scurt timp. Nimeni și nimic nu ne mai poate sta în calea instaurării adevărului la el acasă.