Ceea ce vedem cu ochii şi presupunem cu gîndul nu se aseamănă deloc cu ceea ce vrea inima ori ce sufletul cere. Pare absurd poate, însă senzaţiile ce le am îmi amintesc că nu e totul pierdut. Mă arde dorinţa aia nebună de a-l simţi alături, ori chiar să-l pot privi cum zîmbeşte, important să îmi fie alături.
Adevărul e că îmi este frică nuştiu de ce, poate că e timpul să trăiesc cu ceea ce îmi oferă prezentul.
Tind să am alături pe cineva care se simte bine în anturajul meu.
Îmi seacă cuvintele, îmi e goală imaginaţia.. ştiu că sunt om şi că merit să pot zîmbi cuiva care nu se poate sătura să mă sărute.
Nu mai contează care şi ce vor zice, îl vreau al meu.
