Se născuse Kathy. Atunci nu avea nicio amintire, niciun gând, nicio emoţie.

Avea 5 ani şi visa să ajungă mare, să aibă două mâini de ani! Vroia să crească mare, să fie luată în serios. Unul din semnele care-i părea ei că o va ajuta în a demonstra tuturor că-i matură era usturoiul. Avea în faţă un “căţel” de usturoi. El se uita lung la ea. Kathy credea că doar maturii au puterea de a mânca usturoi. L-a mâncat, un căţel de usturoi cu o jumătate de pâine pe de-asupra. Era matură! L-a mâncat de faţă cu toată lumea, îi trebuiau martori.

Avea 10 ani şi tot mai şedea la masă cu toţi copiii. Într-o zi a fost chemată la masa celor mari. Încă un semn.

Avea 15 ani şi se credea fată mare, cel puţin aşa arăta. Era matură. Avea tot dreptul căci avea deja trei mâini de ani! Răspundea înapoi părinţilor şi se ferea foarte iute de ciupicii aruncaţi în ea la nervi. Nu-i plăcea cum arăta, nu-i plăcea că-i dependentă. Vroia să crească şi mai mare.

Avea 25 de ani şi se puse pe gânduri. Auzise că corpul omului se dezvoltă până la 25 de ani, după care începe a îmbătrâni. Nu mai vroia să crească mare. Dorea să aibă un buton PAUZĂ ca să poată să se gândască în linişte şi fără grabă.

Are 30 de ani şi spune câţi ani are mai des celor mai în vârstă decât ea căci ăia îi zic ce frumoasă vârstă are ea. “La 30 de ani eu eram mai frumoasă ca oricând” zice o colegă de-a ei ce are peste 40 de ani. Se linişteşte.
robert doisneau

robert doisneau


Va avea 35 de ani, se va gândi că nu are de ce panica deoarece prima cifră a vârstei mai are să fie aceeaşi încă 5 ani. Se va linişti.

Va avea 40 de ani şi se va gândi la ce a reuşit în viaţă şi dacă are curajul şi voie să înceapă totul de la capăt, o viaţă nouă exact ca în filmul Moskva slezam ne verit unde se spune că la 40 de ani viaţa abia începe. Dar aşa cum ea se gândeşte vreo câţiva ani la schimbare şi numai după aceea o face, nu va schimba nimic.

Va avea 50 de ani şi se va gândi că viaţa nu se temină aici căci în filmul Death Becomes Her de Robert Zemeckis se spune că viaţa poate începe abia la 50 de ani. Se va gândi că mai are timp şi va începe o nouă viaţă.

Va avea 60 de ani şi se va uita în jur la cei tineri care irosesc timpul preţios, care visează să devină maturi, care lasă de azi pe … cinci ani planurile sau marile schimbări. Se va gândi că ar vrea să întoarcă timpul înapoi, se va gândi că dacă nu are cum să se trezească şi să înţeleagă că de fapt are 25 de ani atunci ar vrea măcar să viseze că se trezeşte şi-i tânără. Măcar în vis să acţioneze mai rapid, să preţuiască mai mult timpul, viaţa. Se uită des prin fotografiile vechi.

Sperăm că va avea 80 de ani. Usturoiul ustură ca în copilărie, nu prea va sta la masă cu ceilalţi, va ţine minte doar ea cum era atunci când era tânără, va înţelege că timpul nu-i al ei deja, se va simţi un martor al vieţilor celorlalţi.

Ar fi trebuit să aibă 90 de ani. Nu va mai avea nicio amintire, niciun gând, nicio emoţie. Termenul de valabilitate, totul are un termen de valabilitate.

“Există viaţă într-un alt univers sau sub vreo altă formă de viaţă eu nu ştiu dar ascultaţi-mă Kathy cea de 40 de ani, cea de 50 de ani sau cea 80. Eu sunt fericită acum aşa cum sunt şi nu aveţi de ce să regretaţi, trăiţi-vă viaţa aşa de cum ar fi unica, fără nicio altă şansă! Nu aveţi nimic de pierdut în cazul în care se adevereşte că anume aşa şi este deoarece viaţa va fi deja trăită la maximum.” a scris Kathy în noul ei notebook pe care şi-l cumpărase ieri din librăria de vizavi. Are 30 de ani.