” Există oameni, situaţii, momente şi clipe care nu pot fi evitate ori explicate.  Oameni care zîmbesc, par fericiţi şi mulţumiţi de viaţa pe care o duc.Nu toţi îşi dau seama, însă sub un zîmbet se ascunde suferinţă şi durere. Om care îşi vede copilul chinuindu’se şi bolnav – ştiind că nu are cu ce să o ajute, rupîndu-i-se inima asistînd la toate scenele celea. O îngroapă, trec aniîn care se chinuie să se regăsească, să se aline cu lucrurile rămase în care se mai simte mirosul îmbibat peste haine şi şifonier, pentru că nu a avut curajul să le dea de pomană ori să le spele.Îi plînge mormîntul cu lacrimi sărate, îi sărută crucea, şi îl rogă pe Dumnezeu să o ţină aproape de sufletul lui, acolo sus în ceruri… Îl vezi zi de zi zîmbind, parcă plin de energie, în spatele căruia se ascunde un dor de o altă fiică, în copilăria căreia a fost practic absent. Îi citeşti poeziile lui închinate lor, şi pur şi simplu realizezi cît e de crudă viaţa, şi cîtă iubire se poate găsi într’o inimă de tată! “

                                                                    Am citit poeziile unui profesor de educaţie fizică, acestea sunt cîteva dintre concluzii….
M’au emoţionat, sincer.. chiar am plîns atunci.