După 25 de ani de încercări futile, am înţeles ce-mi dorec cu adevărat: vreau să mă sinucid. E cel mai genial gând pe care l-am avut, pe bune, altceva nu înţeleg de ce n-am făcut-o până acum. Din plictis, din laşitate, din curiozitate, da pot să zic că unicul lucru care mă ţine în viaţă e un gând înfipt ca un cui undeva în adâncul subconştientului. Şi acum ce fac şi mai departe ce va fi, iată întrebarea care mă ţine în viaţă, cam şubred suportul. Nu ştiu… m-am schimbat… sunt apatică şi încerc să nu mă ataşez prea mult, să nu rămân datoare nimănui, probabil într-o seară o voi face. Voi umple cada cu apă fierbinte, voi scrie cu ruj un mesaj pe oglindă (câtă banalitate) şi îmi voi tăia venele. Problema e: cine pula mă găseşte? Mi-ar displăcea să fiu găsită peste o lună sau ceva, dar cum fac? Dacă spun cuiva şi cunt găsită prea devreme? Şi vreau să fiu cremată, dar cum îi conving pe ai mei să nu-mi tranforme fizicul în mâncare pentru viermi?
E clar, dacă înainte era o glumă, acuma am ajuns rău de tot. Sunt incoerentă, disperată, distrusă, isterică, schizofrenico-psihotică. Ăsta e unul dintre cele mai proaste texte scrise ever. Am toate motivele să mă sinucid.
Filed under: Uncategorized
