La prima întâlnire, în grabă fiind să ajung dintr-un oraş în altul, iar mai apoi la aeroport, mi-am cumpărat un sandwich. De emoţie sau de foame, uitasem complet că sunt alergică la maioneză. Imaginaţi-vă un om care vă vede pentru prima oară, iar tu ai ochii bulbucaţi şi roşii, iar pe mâini ai pete, ce îţi provoacă mâncărimi.
Cred că de asta mi-a plăcut atât de mult de el, din prima. Pentru că mi-a sărutat ochii şi nu s-a arătat speriat de starea mea. Nici că m-a mai lăsat să cumpăr produse la care sunt alergică, până să plec în Olanda. Acolo n-am mai fost alergică nici la cafea, nici la ciocolată, nici la maioneză, nici, nici. Doar la ouă şi suc de portocale.
Sper să nu fie ceva temporar, încerc să mănânc produsele la care eram alergică în moderaţie, totuşi. Mă bucur însă, că am scăpat de frustrarea unei diete impuse. A dispărut aşa cum a apărut, alergia asta. Tind să cred că a fost cauzată de nervii şi frustrările anului trecut, manifestată într-un moment delicat din viaţa mea.
Mulţumesc pentru urările de sănătate. Dacă tot m-am plâns vouă, aici- am zis că trebuie să vă şi bucur, cu noile schimbări. Ouă oricum nu prea mâncam, iar sucul de portocale poate fi înlocuit oricând cu un fresh de grefe, îndulcit cu miere. N-am folosit un alt tratament decât multă fericire şi… un pic de nebunie- people call it love. V-am vitaminizat! Să mă citiţi sănătoşi.
Filed under: de suflet:), Undeva în Olanda
