Grapefruits

Bună,

Fac parte deja din categoria aceea de femei care spun “am aproape 30 de ani”, pentru că 27, 28, 29 e tot aia, chiar dacă eu ma simt ca de… eu ma simt bine cu mine. Din toate punctele de vedere.

N-am mai scris de ceva vreme pe blog pentru că, în timp, am văzut că blogosfera nu mai este ce era. Lumea nu mai scrie de plăcere, nu mai scrie frumos, nu mai scrie artistic – acum, mai nou, aproape toţi bloggerii sunt formatori de opinie. Jurnalişti fără salariu.

Vreau să scriu despre evenimentele legate de Răduleasca, despre critica ei la adresa copilei de 14 ani, că ar trebui să mai slăbească. Ce a făcut lumea? A început să critice făcând-o pe Răduleasca bătrână, plasticată, curvă, proastă, idioată, penibilă. Aceste critici vin mai cu seama din partea femeilor fetelor din mass-media, bloggeriţe, studente, jurnaliste…

Când o să învăţăm să nu prejudecăm? Când o să învăţăm să fim diplomaţi? Criticaţi omul Răduleasca pentru ceea ce face, nu pentru cum arată! Nu pentru că a îmbătrânit. Cum poţi să te simţi corect şi deştept, când tu îţi începi critica argumentând cu Răduleasca e bătrână? Aţi descoperit elixirul tinereţii şi eu nu ştiu? E curvă. Are 45 de ani – face ce vrea. Sau citatele astea motivaţionale sunt bune numai pentru “share” pe Facebook. Omul e liber să facă ce vrea. Sau cele ce au scris că Răduleasca e curvă încă sunt virgine şi aşteaptă să se mărite ca să fie prihănite.  Să fim corecte. Cu noi înşine. Din păcate nu stă nimeni la curul vostru să vă numere cu câti iubiţi aţi trăit din liceu până acum.

E plasticată. Probabil Răduleasca face mai mult sport decât 10 ca noi. Eu, dacă aş avea banii ei, mi-aş face si eu nişte chestii. Şi tu, şi tu, şi tu. Vreţi să criticaţi? Faceţi asta diplomat, corect. Fără să aruncaţi cu ouă. Fără să jigniţi. Violenţa nu se opreşte cu violenţă. Prostia nu se tratează cu prostie.

Ce e Răduleasca? Jurnalist? Criticaţi-o pentru greşelile făcute ca jurnalist. Nu ca pe o femeie care are 45 de ani. Pentru că jigniţi, fără să vreţi, femei care au 45 de ani. Lăsaţi acţiunile din viaţa privată să fie alegerile ei, modul ei de viaţă, pentru că nu vă afectează pe voi cu câţi bărbaţi se culcă Răduleasca. Nu că m-ar interesa, dar cunosc studente care se culcă pentru o plimbare cu BMW, ea de ce nu s-ar culca cu Felix pentru o plimbare cu elicopterul?

Mie nu-mi place nici de Răduleasca, nici de Andreea Marin, nici de aia-cum-o-cheamă. Dar nu-mi place nici de studentele, bloggeriţele, jurnalistele care se trezesc sfinte, modele de viaţă, slabe şi tinere şi încep a terfeli în scrisori deschise fenomene naturale ca îmbătrânirea sau menopauza. V-aţi obişnuit cu prea mult cancan. Mai scrieţi şi pentru suflet.

Timpul… Timpul are altă noţiune pentru mine acum. Se împarte în momente, în evenimente, în clipe, în realizări, în bucurii, în eşecuri.

Un an de când am jucat ca nebunii la nunta noastră din Moldova, organizată prin telefon, de la Londra. O nuntă frumoasă, veselă, poate nu aşa cum mi-am imaginat când eram eu mică, dar exact aşa cum trebuie pentru nişte oameni maturi, cu alte priorităţi, cu alt fel de vise. Vise reale.

Mi-a plăcut la nunta noastră că oamenii au dansat mai mult ca orice, chiar şi mai mult decât s-a stat la masă. Dacă vreţi cu adevărat o petrecere veselă, vă recomandăm cu tot dragul pe Ion Paladi şi Lăutarii. Renunţati la rochie de mii de euro, renunţaţi la decor de alte mii, renunţaţi la orice altceva, dar investiţi în muzica de la petrecere.

Un an. Cât face defapt un an din toată viaţa? Da, pentru noi timpul are altă noţiune. În urmă cu 2 săptămâni pierdusem verigheta. Am avut senzaţia ca mi s-a amputat degetul inelar. Deja îmi imaginam predicţiile babelor, precum că mi s-a terminat căsnicia şi numai nenorocul are să se ţină de mine şi familia mea. Aş fi fost în stare să merg toate drumurile şi să-mi amintesc toate mişcările din ziua aceea, numai-numai să-l găsesc. L-am găsit. L-am găsit şi-am înţeles că nu inelul îţi garantează fericirea…

Atunci când îl întâlneşti pe cel ce urmează să-ţi fie soţ, ai impresia că niciodată n-ai să iubeşti mai mult decât ca în momentul acela când ai înţeles că el este al tău şi pentru tine. Surpriza cea mai frumoasă e atunci când vezi defapt că iubirea nu are apogeu, că iubirea nu se măsoară în “până îmi dă inelul” şi de acolo stagnăm şi iubim aşa cum ne-a prins vremea.

Cred că un ingredient important e să-ţi fie dor. Să-ţi fie dor chiar dacă îl vezi zilnic şi îi cunoşti deja toată garderoba, toate parfumurile şi ştii exact câte perechi de ciorapi şi pantofi are. Să-ţi fie dor tocmai când nu mai are cu ce să te surprindă şi să-l iubeşti necondiţionat de câte buchete de flori îţi aduce. Cred că e un pic trist să te simţi mai fericită şi mai iubită în căsnicie doar atunci când primeşti flori.

Un pic mai important ca să-ţi fie dor e să ai încredere. Dacă ai încredere, dorul acesta e frumos, e plăcut, e fluturi la stomac. Dacă nu ai încredere, dorul acesta se transformă în “unde ai fost”, “de ce ai întârziat”, “când vii mai repede.” Rugină care mănâncă până şi verigheta de aur.

Of, dar ce ştiu eu? Abia a trecut un an din toată viaţa.

Şi totuşi, când eşti fericită, “toată viaţa” ţi se pare atât de puţin!

La mulţi ani, scumpule.

Cu trei luni în urmă am devenit părinţi. Cu trei luni în urmă ne priveam pentru prima dată copilul şi ne îmbrăţişam fericiţi că totul e bine.

De trei luni am un gând constant, iar inima îmi bate în 2 trupuri.

Noi astăzi facem 3 luni de viaţă în trei.

Încă adorm noaptea gândindu-mă cât de frumoase sunt planurile lui Dumnezeu şi încă nu am găsit rugăciunea perfectă pentru a mulţumi.

Vitamina noastră mică are azi 3 luni.

Eu nu eram mare iubitoare de muzică populară până m-am măritat. Octavian însă îmi mai cântă câte un “Fa Marie, cu bariz…” şi toate’s mai frumoase acolo unde e armonie şi puţină tradiţie. Drept urmare, duminică ne găsiţi acolo, împreună cu Kevinuţ. Până prinde el gust de Beyonce şi Rihanna, îi mai servim şi muzică de acasă!

Eu merg mai mult pentru Orchestra Lăutarii, împreună cu maestrul Nicolae Botgros şi Ion Paladi, care ne-a făcut nunta o adevărată petrecere, cu veselie de nu-mi mai venea să trecem la tradionalul “dezbrăcat al miresei”. Desigur, alături de ei, alţi îndrăgiţi interpreţi atât din România, cât şi Republica Moldova – SOFIA VICOVEANCA, MARCEL PAVEL, CONSTANTIN ENCEANU, LIDIA BEJENARU, NICOLAE GLIB, MARIANA IONESCU-CAPITANESCU, IOANA CAPRARU, NICUSOR IORDAN, CRISTIAN POMOHACI, NICOLAE CIUBOTARU, CRISTI BOTGROS,

Prezinta- IULIANA TUDOR.

Bilete se vând online AICI. Preţul biletelor, în funcţie de locurile alese variază între  £19.99 şi £69.99. Spuneţi şi la prieteni, să ne veselim împreună.

(până mănâncă Kevin nasul la noua lui jucărie, o să vă scriu câteva din experienţele mele de mămică – din astea din care am învăţat. Noi de la el şi el de la noi.)

1. Pătucul – deşi am avea tendinţa să îl poziţionăm cu căpuşorul la baza patului, e indicat să îl poziţionăm cu picioarele. Ei, fiind mici şi obişnuiţi cu spaţiul mic şi îngust din burtică, au nevoie să-şi simtă limitele. Atunci când lovesc cu picioruşele în gol, se sperie. Dacă îi poziţionăm cu picioarele la bază, ei ating marginea patului şi se simt în siguranţă.

Noi abia la 8 săptămâni l-am obişnuit să doarmă înfăşat (bebe făcut sărmăluţă, cu ajutorul unei pânze de bumbac). Adevărul e că acum doarme mai mult şi mai liniştit, altfel tresare prin somn şi se sperie de mânuţe. Deşi n-am avut probleme cu el, să nu doarmă noaptea, încă de la început, am observat că se trezea, nu pentru că vroia lapte, ci pentru că se speria prin somn (ca atunci când visezi că te duci în gol şi te trezeşti trăsărind). A plâns prima zi, dar acum, când îi este somn şi încep să-l înfăş, se linişteşte imediat şi închide ochişorii.

2. Jucării – îmi pare rău că nu l-am obişnuit mai devreme cu jucăriile. Aveam impresia că, dacă nu vede bine, n-are rost să i le flutur prin faţa ochilor sau să i le las prin jur, să le atingă. Ei încep să vadă încetişor- încetişor şi, dacă se obişnuiesc cu jucăriile şi culorile lor, încep să se joace mai devreme. Are 2 luni şi 2 săptămâni şi a început deja să prindă şi să strângă jucăriile cu mâinele (le duce direc la gură să le mănânce nasul). Prima oară când i-am prezentat jucării însă, s-a speriat puţin şi a început să plângă. De aceea, recomand să prindeţi jucării la căruţ, la pătuc – să se obişnuiască cu ele, cu zgomotul lor (dacă sunt din astea cu muzicuţă, biluţe sau material care fâşâie).

3. Zgomot – când a venit moaşa acasă, a doua zi, a început să vorbească tare, să râdă – spre disperarea mea şi a lui Octavian (Kevinuţ abia adormise) şi noi încercam politicos să o şşşşşşşşşşşşşşşşşşşşşt. Surprinzător, nu s-a trezit. Tot ea ne-a spus că e spre binele nostru să îl obişnuim cu zgomotele, dacă nu vreau să-mi usuc părul la vecini. Săptămâna trecută am fost la un botez şi a dormit bine merci, chiar dacă suna muzica în boxe. Încă mai sunt seri când eu şi Octavian vorbim în şoapte şi sunt mai multe şanse să se trezească când ne şuşotim, decât atunci când vorbim tare. Plus la asta, dacă nu e obişnuit cu zgomotele, se sperie de la orice sunet.

4. Suzeta – nu am vrut să îi dăm suzetă pentru că zic unii că o să fie fâlfâit când o să înceapă să vorbească. La 4 săptămâni a trebuit să-l obişnuim cu suzeta pentru că e mai bine să-l linişteşti, când plânge de se schimbă la culoare, dar nu vrea la sân (pentru că îl doare burtica de la colici, de exemplu). La noi semnele de colici au început să dispară de 2 săptămâni, aproximativ. Nu-i mai dau Espumizan L decât ocazional, uneori doar dimineaţa, alteori doar seara. Primele 2 luni, însă, i-am dat după fiecare masă. Ce a mai funcţionat la noi – sunetele albe. Adormea şi parcă uita de durere când îi puneam pe fundal muzică cu păsărele şi susuit de apă.

gata. s-a trezit

A doua zi după ce am născut am venit acasă cu bebele. L-am pus în pătuc şi aşteptam să plângă. Era mic-mic. Nu mai pusesem un pampers în viaţa mea. Nu mai îmbrăcasem un bebeluş. Nu am fost niciodată responsabilă pentru cineva, în adevăratul sens al cuvântului.

Cum să-l ţii? Ce să-i faci când plânge? Are îndeajuns lapte? Cum să-mi dau seama dacă se satură? Culoarea la căcuţa e normal să fie aşa sau trebuie să sun la urgenţă? I-a căzut buricul la 10 zile. În ziua a 9-a mi-am dat seama că are să cadă şi sincer vă spun, îmi era frică să îi schimb haina, pentru că aveam impresia că o să-i iasă toate intestinele afară, împreună cu stomac, dacă are să-i cadă buricul. Slava Domnului că lucrurile nu se întâmplă după cum poate mintea noastră să le imagineze.

A plâns şi a fost cuminte. Au fost zile când plângeam cu el în braţe şi aveam impresia că nu sunt bună de nimic, dar au fost şi zile când a dormit mai mult decât un om matur obosit. Prima lună. Prima lună a trecut uşor. Am evitat anumite mâncăruri, ca să nu-i dau lui dureri de burtică. Am învăţat să-l îmbrac mai repede în fiecare zi, trecând peste frica aceea că poate îî rup o mână sau îi sucesc gâtişorul.

O altă schimbare majoră eşti tu. N-o să te mai simţi niciodată ca înainte de naştere, iar asta nu ţine de kilogramele în plus, nu ţine de trauma sau durerile din timpul naşterii. E ceva în tine ce se schimbă şi-o să rămână schimbat, îndiferent dacă revii la greutatea ta normală, dacă îţi trec durerile sau dacă te obişnuieşti cu ideea că ai un copil.

Eu îmi doream un copil încă de pe la 25 de ani. Cu adevărat. De la a vrea copii şi/sau a iubi copiii, până la a avea unul e o diferenţă majoră. Acum, când îl am pe al meu, conştientizez că eu niciodată nu aş mai putea dărui aceeaşi privire unui copil străin, oricât de drăgălaş nu ar fi. Niciodată n-o să simt greutatea şi mirosul altui copil aşa cum niciodată n-o să fiu la fel de sigură pe mine cu copilul altcuiva în braţe.

[va urma…]

Când eşti soţie de moldovean, ai impresia că singura metodă de a ajunge la sufletul lui, e să-i pui bucate gustoase pe masă.

Bine, dacă eşti moldoveancă, la rândul tău, chiar dacă ai fi măritată cu american, tot impresia asta ai avea-o.

Nu e mare reţetă, dar ca mamă full time, cred că se poate de aplaudat şi cu ropote. (Mulţumesc, mulţumesc!)

Ingrediente:

3 vinete mari

3 ouă

brânză Philadelphia

pătrunjel verde

sare, piper

făină de grâu

Preparare

Se taie vinetele altfel decât obicei. De-a lungul, să pară mai slăbuţe. Se presară cu puţină sare şi se lasă până se scurge amăreala din ele. Între timp se bat ouăle cu sare şi piper, după gust. Se recomandă să fiţi puţin nervoşi, deoarece ouăle se bat mai uşor şi mai pufoase. Se tăvălesc feliile de vinete prin ou, apoi prin făină (sau vice versa, iarăşi depinde de nervi) şi se prăjesc la foc mic.

Cât sunt călduţe, se ung cu brânză Philadelphia, iar deasupra se presoară pătrunjel tăiat mărunt. Se rulează şi se înfulecă, just to make sure că sunt gustoase.

Repetaţi procesul ca să aveţi ce pune pe masă soţului.

Cred că o să aibă ochii verzi ca tati. Mai cred că a început să distingă figurile, pentru că e încântat când ne zâmbim unul altuia.

Abia aştept să poată şi el vedea clar totul în jur, să se joace cu jucăriile… să-i fie interesant. E atât de magnific să observi cum se dezvoltă instinctul uman, cum ştie să facă anumite lucruri, cum reacţionează la unele situaţii (de exemplu când sughiţă sau strănută), cum îşi exprimă nevoile prin plâns (încă nu pot distinge care e de foame, care e de somn şi care e de durere).

Încă învăţăm unul de la altul.

Poftim! Kevinuţ e cea mai frumoasă zi din toată zilele mele. Ca orice mămică sunt foarte mândră de el, încă de pe vremea când era în burtică – un copil foarte activ şi cuminte. Chiar dacă atât eu şi Octavian avem gropiţe în obraji, m-am rugat să-l înzestreze şi pe el Dumnezeu, ca să cucerească lumea cu un zâmbet cald şi o inimă mare.

El e dovada mea că minunile există…

Cea mai frumoasă zi. Cea mai frumoasă zi se întâmplă zilnic, când eşti alături de omul potrivit. Una din aceste zile a fost când am înţeles că el o să fie soţul meu, înainte ca el să-mi pună inelul pe deget- pentru că asta e cel mai important într-o relaţie. Se poate să stai lângă persoana greşită şi să nu-ţi dai seama, dar se poate să şi renunţi la persoana potrivită şi să nu realizezi. Despre asta, altă dată. Acum sper să vă placă teaser-ul de mai jos – nunta noastră în 4 minute. Eu am emoţii de fiecare dată când îl privesc. Sper să vă răpească şi vouă un zâmbet.

ta-daaa-taaaaaaaa – Grapefruits bride!