Un an…

Timpul… Timpul are altă noţiune pentru mine acum. Se împarte în momente, în evenimente, în clipe, în realizări, în bucurii, în eşecuri.

Un an de când am jucat ca nebunii la nunta noastră din Moldova, organizată prin telefon, de la Londra. O nuntă frumoasă, veselă, poate nu aşa cum mi-am imaginat când eram eu mică, dar exact aşa cum trebuie pentru nişte oameni maturi, cu alte priorităţi, cu alt fel de vise. Vise reale.

Mi-a plăcut la nunta noastră că oamenii au dansat mai mult ca orice, chiar şi mai mult decât s-a stat la masă. Dacă vreţi cu adevărat o petrecere veselă, vă recomandăm cu tot dragul pe Ion Paladi şi Lăutarii. Renunţati la rochie de mii de euro, renunţaţi la decor de alte mii, renunţaţi la orice altceva, dar investiţi în muzica de la petrecere.

Un an. Cât face defapt un an din toată viaţa? Da, pentru noi timpul are altă noţiune. În urmă cu 2 săptămâni pierdusem verigheta. Am avut senzaţia ca mi s-a amputat degetul inelar. Deja îmi imaginam predicţiile babelor, precum că mi s-a terminat căsnicia şi numai nenorocul are să se ţină de mine şi familia mea. Aş fi fost în stare să merg toate drumurile şi să-mi amintesc toate mişcările din ziua aceea, numai-numai să-l găsesc. L-am găsit. L-am găsit şi-am înţeles că nu inelul îţi garantează fericirea…

Atunci când îl întâlneşti pe cel ce urmează să-ţi fie soţ, ai impresia că niciodată n-ai să iubeşti mai mult decât ca în momentul acela când ai înţeles că el este al tău şi pentru tine. Surpriza cea mai frumoasă e atunci când vezi defapt că iubirea nu are apogeu, că iubirea nu se măsoară în “până îmi dă inelul” şi de acolo stagnăm şi iubim aşa cum ne-a prins vremea.

Cred că un ingredient important e să-ţi fie dor. Să-ţi fie dor chiar dacă îl vezi zilnic şi îi cunoşti deja toată garderoba, toate parfumurile şi ştii exact câte perechi de ciorapi şi pantofi are. Să-ţi fie dor tocmai când nu mai are cu ce să te surprindă şi să-l iubeşti necondiţionat de câte buchete de flori îţi aduce. Cred că e un pic trist să te simţi mai fericită şi mai iubită în căsnicie doar atunci când primeşti flori.

Un pic mai important ca să-ţi fie dor e să ai încredere. Dacă ai încredere, dorul acesta e frumos, e plăcut, e fluturi la stomac. Dacă nu ai încredere, dorul acesta se transformă în “unde ai fost”, “de ce ai întârziat”, “când vii mai repede.” Rugină care mănâncă până şi verigheta de aur.

Of, dar ce ştiu eu? Abia a trecut un an din toată viaţa.

Şi totuşi, când eşti fericită, “toată viaţa” ţi se pare atât de puţin!

La mulţi ani, scumpule.