Şi din păcate, nu avem în noi butonul cela care să ajute să orpim senzaţiile sau trăirile din noi. E atît de straniu să te priveşti în oglindă şi să îţi recunoşti fizicul nu şi sufletul. Realizezi că defapt într’un corp, poate fi ceva ce îţi aparţine însă străin.
Defapt, ce să ascund – mi’i aiurea, mult.. Poate pentru cîteva momente, ceea ce s’a întîmplat era exact ceea ce îmi doream. Acum mi’e doar frică. Nu pot să’mi explic nimic, nu mă simt, sunt departe de mine.
Nicicînd. Nu mai trebuie. Plăcerea e transformată în nimic, asta e şi mai aiurea.. N’am nevoie de jumătate, îmi e normal aşa cum sunt, încă mă simt întreagă.
