Potrivit datelor Ministerului de Interne din ianuarie 2012, numai în municipiul Chişinău sunt aproximativ 4 500 de persoane fără adăpost. Aceştia au nevoie de hrană, adăpost şi mai ales de înţelegere şi ajutor adevărat din partea societăţii. Fiecare dintre noi poate schimba viaţa acestor sărmani printr-o atitudine de respect şi dragoste faţă de ei. Trebuie doar să vrem. Iar mijloacele şi soluţiile le găsim chiar în preajma noastră.
Dacă pe lângă biserica dumneavoastră există vreo încăpere liberă, mai mulţi enoriaşi dornici să slujească aproapelui, atunci, cu binecuvântarea parohului, puteţi pregăti prânzuri pentru cerşetori.
Dacă pe lângă biserică este o bucătărie, puteţi pregăti ceva – ciorbe, supe, salate, paste, terciuri ş.a. Dacă aveţi condiţii numai pentru a fierbe apa – puteţi pregăti rapid nişte paste, ceai, cafea. Dar, poate în apropiere este vreo cantină, unde rămâne ciorbă la felul întâi sau ceva la felul doi şi proprietarii ar putea să facă un gest generos şi să vă dea mâncarea rămasă.
Poate ar fi cam scump pentru voi să cumpăraţi veselă de unică folosinţă, mai ales că după folosirea ei, conform regulilor, oricum trebuie să o dezinfectaţi. Este mai ieften şi mai simplu să adunaţi de la enoriaşi veselă de ceramică. Fiecare poate găsi pe acasă veselă pe care nu o foloseşte.
Dacă veţi avea posibilitatea să vă dotaţi cantina cu scaune şi mese pliante, va fi mai comod să le strângeţi şi să câştigaţi mai mult spaţiu. Pe pereţi, pe lungimea meselor, puteţi pune tapete lavabile, sunt uşor de spălat şi de scos. Cel mai bine e să lucraţi cu mănuşi sterile pe mâini, aşa veţi respecta regulile de igienă. În timpul mesei e mai bine să aşezaţi întâi oamenii la mese, iar dumneavoastră să-i serviţi, aşa veţi evita îmbulzeala şi rândurile.
Înainte de masă puteţi spune rugăciunea care se cuvine. Trebuie să aveţi grijă ca să audă toţi. În timpul prânzului puteţi pune casete sau discuri cu muzică bisericească sau lecturi duhovniceşti, pregătite din timp.
După prânz dezinfectaţi bine toată vesela, precum şi mesele, scaunele, podeaua. La dezinfecţie puteţi folosi soluţiile cu clor pe care le găsiţi în asortiment în farmacii ori magazine. Citiţi atent prospectul şi alegeţi o doză contra tuberculozei. Această soluţie vă va proteja şi de alte maladii.
Ar fi bine, pentru buna organizare, ca enoriaşii care s-au angajat în această slujire, să-şi distribuie funcţiile, sectoarele de lucru.
Primii dumneavoastră vizitatori pot fi cerşetorii, care cer de pomană la scările bisericii din localitate. Dacă totul va fi bine organizat, vor veni şi alţi nevoiaşi să mănânce la această cantină. Cunoscându-i mai aproape, veţi afla de ce mai au ei nevoie, cu ce îi mai puteţi ajuta (cineva are nevoie de îmbrăcăminte, cineva de încălţăminte, medicamente ori altceva).
Dragi prieteni, dacă aveţi deja o experienţă de caritate în parohia dvs, vă rugăm să ne-o împărtăşiţi şi nouă. Istoriile pe care le veţi trimite vor fi publicate pe blog.